Cea mai frumoasă casă din orașul de pe Bega este „Casa cu logie”, din zona Baba Dochia. Cel puțin așa au decis timișorenii care au votat pe site-ul casacare-miplace.ro, în cadrul concursului organizat de Asociaţia Studenţilor Arhitecţi. Şase dintre cei care au încărcat poze pentru această competiție au fost premiați sâmbătă seara.
Externalizarea atributiilor unui salariat poate fi cauza reala si serioasa pentru concedierea acestuia
Prin Decizia nr. 1067/25.05.2010, Curtea de Apel Ploiești a stabilit că, pentru a se reține cauza reală și serioasă a reorganizării, este suficient ca angajatorul să urmarească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea.
Lata pune jandarmii pe suporterii Politehnicii Timisoara!
Pentru prima dată de când este preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Dănuţ Laţa a trebuit să se recunoască învins de propriul regulament. Cel căruia i se mai spune şi „Mircea Sandu al judeţului Timiş” nu vede cu ochi buni accederea Politehnicii Timişoara în Liga a IV-a. Problema cea mai mare sunt, în viziunea lui Laţa, inimoşii suporteri care o încurajează la fiecare joc.
Liderii PNL din Regiunea de Vest, intalnire secreta
Liderii PNL ai filialelor judeţene din Regiunea de Vest au avut o întâlnire de taină, joi, la Timişoara. Sursele noastre susţin că reuniunea capilor liberali din vestul ţării a gravitat în jurul asigurării unei mai bune coordonări între filiale în contextul regionalizării.
Ziua Timisoarei, fara prea mult public, cu primarul Robu pierdut prin Piata Victoriei / FOTO
Prima seară a sărbătorii Zilei Timișoarei nu a adunat prea mult public. Concertele au început cu trupa Desant şi au continuat cu o cântăreaţă care a apărut inopinat în program, Fely Donose şi Vunk. Până și primarul Nicolae Robu a stat retras, fără să facă baie de mulțime, preferând o plimbare la braț cu soția sa pe Corso.
Ziua Timisoarei, cu Smiley & co si artificii / PROGRAM
Timișorenii sunt invitați, sâmbătă, de ziua lor, la o mulțime de activități organizate în zona centrală a orașului. Dimineața e destinată, în principal, celor mici, dar și cei mari se pot bucura de surprizele pregătite. Seara se va încheia cu un foc de artificii, care va marca finalul concertului lui Smiley.
Intreruperi de circulatie pe liniile 15, 16 si Expres 2
Mijloacele de transport în comun de pe liniile Expres 2 și troleibuzele 15 și 16 intră în depou mai repede sâmbătă seară. RATT a luat această decizie din cauza crosului nocturn organizat cu ocazia Zilei Timişoarei.
Robu cauta sponsori pentru sala de consiliu
Primarul Nicolae Robu vrea să scape de „reaua moștenire” lăsată de vechea administrație, astfel că a promis, pentru anul viitor, o sală de consiliu renovată în totalitate. Va fi schimbat inclusiv sistemul de votare, iar liberalul va căuta un sponsor pentru instalația de climatizare.
La multi ani, Timisoara!
3 August este Ziua Timișoarei din 1999, din momentul în care se împlineau 80 de ani de la momentul intrării trupelor româneşti în orașul de pe Bega, respectiv instaurarea administraţiei româneşti.