Ca să nu pară un fel de Mussolini al politicii timișene, viceprimarul Timișoarei Traian Stoia a ținut să precizeze cu limbă de moarte că el nu are nimic cu țiganii, ba chiar l-a și primit în casă când era mic pe celebrul Cârpaci. Dar să vedeți de unde i-a venit moșului să zică treaba asta. Ca reprezentant al executivului Primăriei Timișoara, „vicele” pesedist a inițiat niște verificări pe la casele țiganilor înstăriți, pe problema disciplinei în construcții. Iar ca nu cumva să creadă cineva că dumnealui aplică legea spre disconfortul bulibașelor, că are ceva cu tot neamul lor, atunci a trebuit menționat în conferință de presă că așa ceva n-are cum să se întâmple, de vreme ce a copilărit cu Carpaci, că mama d-lui Stoia chiar l-a și hrănit pe puradel acum 70, 90 sau câte sute de ani or fi fost de atunci.
Altfel ar fi fost grav. Să verifici dacă s-a aplicat legea atunci când unii țigani cu surse dubioase de venituri și-au ridicat case cu complicitatea unor funcționari din primărie reprezintă, categoric, „discriminare negativă”, aspru pedepsită în democrațiile de astăzi, în numele corectitudinii politice, mânca-ți-aș. Ca și dl Stoia, toți speriații de ipocrizia asta europeană trebuie să dovedească cumva că nu au ceva personal cu rromii. N-am auzit pe nimeni din administrație să zică că a refuzat sute de autorizații unor contribuabili de etnie majoritară, dar că, Doamne ferește!, nu are nimic cu românii, că i-a primit în casă, ba chiar au băut când erau copii câte un ștamplu de răchie. Nu, treaba asta se întâmplă doar când e vorba de rromi, trădând exact un contrariu fardat de ochii lumii.
Și pe sârbi îi asemănăm uneori cu un cal verde, cum e vorba din popor, de români spunem că sunt leneși, de neamț că e de două feluri: ori foarte deștept, ori crâncen de prost. Cu toate acestea, nu zicem când vorbim de dumnealor că n-avem nimic cu sârbul, că avem prieteni care ne vin în casă. Ori că fac revelionul cu neamțul sau că îmi pierd tot timpul cu românul ăla leneș și mincinos. Dar trebuie negreșit să ne cerem cumva scuze de la țigani când, pe cale oficială, încercăm să-i facem să respecte legea. Și e musai să ne exhibiționăm cu povești de genul micului dejun luat în copilărie cu țiganul în propria casă… dar câtora dintre noi nu ne-a intrat țiganul în casă?
Atunci hai să fim toleranți și să servim democrația cu lipsă de sinceritate. Să spunem cât de mult ne place să transformăm discriminarea din negativă în pozitivă în cazul multor reprezentanți ai etniei rrome. Cum mă simt implinit când văd palatele alea de neam prost în centrul Timișoarei. Cum stau vesel blocat în trafic pe străzi blocate de nunți țigănești, de înmormântările lor. Sau cât de bine mă simt în Occident, când sunt privit ca un infractor din cauza unor posesori de pașaport românesc ieșiți la cerșit sau la furat. Radiez de fericire când aud cum se ceartă, ca la ușa cortului, aceiași concetățeni prin tramvaiele din Germania sau Franța. Mor de plăcere, nu alta. Da, și eu, ca și moș Stoia, am copilărit pe stradă cu copii de țigani, dar nu-mi mai amintesc dacă am mâncat cu ei la prânz, dacă asta ar trebui să aibă vreo importanță.
Comentarii prin facebook