Patru strazi, asfaltate in premiera in zona Selgros

Primarul Nicolae Robu a ieșit din nou la tăiat de panglici. Pe patru străzi aflate în zona din spatele magazinului Selgros s-a turnat asfalt ușor, astfel că, vreo cinci ani, nu mai e problemă cu repararea drumurilor. Lucrarea a fost executată de firma Confort, care a primit 800.000 de lei.

robu la asfalt

Primarul Nicolae Robu a tăiat, luni, panglica la patru străzi nou-nouțe, Horea Hurubei, Eugen Coşeriu, Tristan Tzara şi Ştefan Procopiu, care până acum nu au văzut cum arată asfaltul. „Este vorba despre o nouă serie de lucrări care s-au desfăşurat mai la periferie, dovadă că ne preocupă în egală măsură întregul oraş, nu numai zonele lui centrale. Înainte de aceste lucrări, aici erau noroie. Noi credem că un oraş cu pretenţii ca Timişoara trebuie să îşi asfalteze toate străzile şi avem o campanie în acest sens”, a explicat Robu. Lucrările, care au costat 800.000 de lei, s-au efectuat pe o lungime de 2,1 kilometri, executantul fiind firma Confort.

În vară, viceprimarul Dan Diaconu a explicat noua tehnologie, care înseamnă, de fapt, că pe străzile de pământ se toarnă un strat subțire de asfalt. Un metru pătrat de drum astfel amenajat costă între 80 și 110 lei. În total, lucrările din zona aflată în spatele magazinului Selgros, de pe Calea Aradului, se vor întinde pe o lungime totală de peste 3,6 kilometri. Diaconu susținea că, deși metoda este mai ieftină, durata de viață a unei astfel de asfaltări este cuprinsă între patru și șase ani. Totul depinde de trafic și, în plus, nu este nevoie de lucrări de întreținere.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ciumegu a spus: (octombrie 14th, 2013 at 20:30 )

Domn primar lasa inugurarile ca tiganii moare de frig in vile si in tramvaie pute si ie mizerie si tiganii n-ar ce ciordi asta e problema frate!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Venit sub formă de împrumut, rămâne ca transfer definitiv! Cadou la majorat

Robert Burlacu-Luca a primit un cadou frumos cu ocazia celei de-a 18-a aniversări. Tânărul mijlocaș a semnat un nou contract cu Politehnica Timișoara. Sosit inițial sub formă de împrumut de la CSM Reșița, Robi a fost transferat definitiv de clubul din Banatul de câmpie. Din iarnă și până la finalul stagiunii 2025-26, Burlacu-Luca a evoluat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Venit sub formă de împrumut, rămâne ca transfer definitiv! Cadou la majorat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Universitatea de Vest a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului internațional Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziția 1470 la nivel mondial dintr-un total de 21.291 de universități evaluate și clasificate. La nivel național, UVT ocupă poziția a șaptea, în clasament intrând doar opt universități din România, aestea fiind incluse în clasamentul celor mai bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a fost inclusă în clasamentul din acest an al CWUR
Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Top