Prefectul Eugen Dogariu a semnat actul prin care primarul comunei Biled, Leontin Duță, a fost suspendat din funcție. Duță a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare într-un proces privind fraudarea de fonduri europene.
Cu toate că Leontin Duță a primit condamnarea definitivă și irevocabilă în luna februarie, prefectul Eugen Dogariu l-a suspendat din funcție abia la începutul acestei săptămâni. Dogariu a anunțat că funcția de primar va fi preluată de actualul viceprimar, urmând ca la Biled să fie organizate noi alegeri. Judecătorii nu i-au interzis lui Duță dreptul de-a mai candida, astfel că el poate intra din nou în cursa electorală. În termen de zece zile, Duță poate ataca în instanță decizia prefectului Dogariu. El a fost condamnat după ce a fost dat în judecată de DNA pentru tentativă de fraudare a fondurilor europene. Edilul din Biled a depus cerere pentru a obține subvenții pentru 64 de hectare fără aprobarea consilierilor locali, cu toate că terenul în cauză era închiriat. Inițial Judecătoria Timișoara l-a achitat pe primar, DNA a făcut însă recurs, iar Curtea de Apel a dat condamnarea definitivă la un an și jumătate de închisoare cu suspendare. Ales pe lista PDL, Duță s-a numărat printre primarii democrat-liberali pupați de președintele CJ Timiș, Titu Bojin, și invitați să intre în PSD. În urma pupăturii, PDL l-a dat afară din partid pe Duță.
Comentarii prin facebook