Un autobuz cu 25 de persoane care venea de la Otelec spre Timișoara a ajuns într-un șanț, luni dimineață, la Pustiniș. Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit, dar nouă oameni au fost transportați la spital, după ce au suferit mai multe contuzii. Printre aceștia se numără și șoferul.
Autobuzul în care se aflau 25 de oameni, angajați la una dintre fabricile dn Timișoara, plecase din Otelec. La Pustiniș, șoferul se pare că a ratat intrarea pe un podeț, iar vehiculul a ajuns cu botul într-un șanț. La locul accidentului au sosit imediat mai multe ambulanțe, pentru a acorda primul ajutor răniților. Au fost rănite 18 persoane. Nouă dintre acestea au fost duse la spital la Timișoara, pentru investigații suplimentare, după ce au suferit diferite contuzii și traumatisme. Restul oamenilor aflați în autobuz au refuzat transportul la spital, având doar răni ușoare. Din primele informații, se pare că șoferul ar fi avut probleme cu direcția autobuzului. Unul dintre pasageri a declarat că, exact înainte de a zbura în șanț cu mașina, conducătorul auto le-a spus oamenilor să se țină bine, pentru că nu mai poate controla vehiculul. În plus, șoseaua era umedă, deoarece în zonă a ploua timp de mai mult ore.
Comentarii prin facebook