Stoia nu retracteaza nimic din ce a spus despre Robu

Scandalul dintre primarul Nicolae Robu şi viceprimarul Traian Stoia nu pare să se termine cu un happy-end. Primarul Timişoarei poate să aştepte cât doreşte scuzele viceprimarului Traian Stoia. Acestea nu vor veni prea curând.

stoia

În urmă cu o săptămână, după întâlnirea de urgenţă a şefilor USL din Timiş, într-un comunicat comun erau redactate patru puncte, din care trei îl priveau direct pe Traian Stoia şi doar unul pe Nicolae Robu. Conform comunicatului, social-democratul ar trebui să se limiteze la atribuțiunile stabilite prin organigramă și, în plus, e nevoit să retracteze toate afirmațiile negative la adresa lui Robu. Răspunsul lui Stoia de a doua zi a fost năucitor. Le-a desenat ziariştilor un punct pe o foaie de hârtie – punctul său de vedere.

„Despre ce retractări este vorba? Staţi întâi să mă dumiresc. Eu nu am de făcut retractări. V-am spus punctul meu de vedere şi puteţi să îl luaţi de bun. E punctul acela pe care l-am făcut pe hârtie, acela desenat la conferinţa de presă. Ăsta este punctul meu de vedere. Când o să consider necesar o să îl fac. Într-o lună analizăm din nou, ne reîntâlnim şi de data asta o să particip şi eu. Nu m-a deranjat (n.r. comunicatul comun al USL). Am lucruri prea importante de făcut în Timişoara ca să mă deranjeze ceva”, ne-a declarat Traian Stoia. Declaraţia viceprimarului vine cu cinci zile înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe în procesul în care primarul Nicolae Robu a fost găsit incompatibil de ANI.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

24 comentarii pentru acest articol

adevarul a spus: (noiembrie 20th, 2013 at 19:24 )

pe cine mai intereseaza,dejectiile mintale ale astuia?

Tom si Jerry a spus: (noiembrie 20th, 2013 at 23:01 )

Cum mosu are mai multe aparitii decat erectii, se anunta iarna grea pentru betu Robu.

violeta a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 07:32 )

Te poti astepta vreodata de la un comunist ca Stoia sa-si respecte intelegerea ? NICIODATĂ, e inscris in radicalul lui genetic sa fie o slugă penală care lucrează doar pt cei care l-au pus acolo

gica a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 07:49 )

Cred ca titlul acestei stiri trebuia sa fie:FRATII CRISTESCU NU-SI RETRACTEAZA NIMIC CE AU SPUS DESPRE ROBU prin vocea babalacului Stoia

VRS a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 09:40 )

Ce, nu a murit inca sclavul jigodilor Cristescu ?

OV a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 09:59 )

Acest om afecteaza grav imaginea PSD Timisoara. Chiar nu-si da seama nimeni din conducere ??!!

dan a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 10:20 )

acest individ, stoia, ar fi trebuit sa fie retras din functie de partidul din care face parte. se pare ca acest individ e mai influent decat cei mai tari pesedisti din teritoriu, ceea ce scoate la iveala inca o data micimea politcienilor din judetul nostru.

Bula a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 11:58 )

Stoia se vede deja primar …de aia are tupeul asta fara marghini…cine te-a ales pe tine bai schizofrenule ca sa fii primar? Tu ai lua mai putin la alegeri decat reprezentantul romilor mos f…t ce esti! Miza ca sa fie asta primar este sa ii imbogateasca si mai tare pe Cristesti ca alora nu le ajung cele 500 mil de euro cat au avere…vor sa fie toata Timisoara a lor…

Stefania a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 19:59 )

Cu asta Stoia dovedeste inca o data ca e un om de nimic.

Timisoara mea a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:27 )

Mosule Stoia dute acasa taica si culcate!!!

Viitorul a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:27 )

In sedinta mare plangea ca rou se ia de el si acuma se da mare cocos :))

Andrey a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:28 )

Cand sa nascut dumnealui bunul simt era in vacanta!!!:))

corco a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:28 )

Apoi ce se mai poate spune despre astfel de oameni,nicaaaaa!!!!:)

Spaima presei banatene a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:32 )

Acest om nu stie ce sa mai spuna acuma sa isi scoata pielea din afacerile pe care le-a facut cu fratii cristescu si incepe cu injurii la adresa altora

Av Obirsanu Carmen a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:34 )

Eu il felicit pe dl Stoia.Daca dinsul nu ridica vocea nu se misca nimic in afacerea fraudelor cu imobile in favoarea clanurilor interlope.Trebuie sa intelegem ca Dl Robu a dorit sa acopere aceste fraude in momentul cind dl Stoia a reactionat atunci dl Robu a incercat sa-si insuseasca ideea lui Stoia.Domnii care au postat inainte nu reusesc ca in acest moment sa faca corp comun impotriva mafiei imobiliare. Haideti azi sa fim uniti impotriva mafiei imobiliare tiganeti si maine sa ne unim si sa ridicam vocea pentru a se verifica si matrapazlacurile fratilor Cristescu si a altor personaje. Fiti oameni rationali si judecati -l dupa faptele sale si nu dupa aspectul sau.

Omul care nu accepta minciuna a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:34 )

In aceasta tara foarte corupta lumea nu vede pe cel bun care incearca sa faca un orash mai frumos si da frau liber crezarii lui stoia

Minunea a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:37 )

Daca el ar invata sa aibe bun simt fata de cei din jurul lui va fi si el la fel de respectat, insa la el asta nu exista

Furnicuta a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:40 )

De faptul ca a marit chiriile in centrul Timisorii sa acei oameni sa isi mute afacerile in cladirile care-l tin pe el in spate nu spune nimica lasul?

Lanterna a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:42 )

Sper ca acest om sa nu mai stea asa mult in functie si cei din pnl sa rupa alianta ca i trage in jos

Sorina a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:42 )

Robu trebuie sa ieie atitudine cu acest specimen ca nu se mai poate asa ceva

Claudia a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 21:43 )

Timisoara a votat un primar demn de acest scaun, nu un ciumpalat ca acest vice

Pix a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 22:16 )

De la un asemenea om ce poti sa te astepti?N-are bunul simt sa isi ceara scuze orice ar fi.Sincer nu inteleg de ce ii dati atata atentie

Un om sincer a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 22:20 )

Acest domn asta daca i se poate spune asa vrea sa iasa in evidenta cu ce are el mai bun: nepolitetea.Ar fi fost frumos din partea lui sa se gandeasca ce anume poate schimba in bine orasul nostru, dar se pare ca el se tine de copilarii.Matur, foarte matur din partea lui

rautacios a spus: (noiembrie 21st, 2013 at 22:25 )

Cel mai bine ar fi sa taca din gura, nu de alta dar atata timp cat nu stii sa spui nimic inteligent mai bine taci.Si oricum ar fi trebuit sa iasa la pensie, sa se relaxeze si sa-i lase pe altii sa faca ceva pentru oras daca el numai vrea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.