Așa am înțeles, că de onomastică și ziua națională a tuturor românilor nu se fac invitații speciale. Participi și gata. Te veselești, spui „La mulți ani!” la vecini, la prieteni, la dușmani, ce mai, este o zi frumoasă pentru toată lumea. Ce-ar fi ca de la anul să sărbătorim cu toții ziua de naștere ca de ziua națională? Înainte să înceapă cheful, am să țin un discurs de bun venit și apoi dau cuvântul comesenilor.
Tare mi-a plăcut discursul lui Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș. Scurt și la obiect. Îl chem. A amintit de însemnătatea istorică a actului de la 1 decembrie 1918, când, cum și de ce să fim mândri ca români. Excelentă a fost alocuțiunea primarului Robu. Și pe dânsul am să-l chem. De la Camera Deputaților îl voi invita pe dl Cătălin Tiuch, să spună și domnia sa ce simte Legislativul cu ocazia zilei mele de naștere. Serviciul religios a fost unul consistent și de calitate. Clar, a meritat din plin prietenia autorităților cu sfinția sa Paisie. Defilarea, de vis. Totul mi-a plăcut. Vernisajul a meritat toți banii și n-am mai stat până seara să mă bucur de concertele din Piața Operei, retragerea cu torțe și câte altele mai pe entertainment.
Am auzit la radio că institutul IRES a făcut un studiu pentru ziua națională. Astfel că românii ar fi perfect de acord cu momentul ales pentru această sărbătoare. Ba unii ar fi vrut să ne veselim de 24 ianuarie, de unirea mică, tot iarna. Aici am mari obiecții. Dacă cu ziua de naștere nu prea ai cum să faci niște artificii să nu ți-o serbezi iarna, ci când o fi mai cald, la iarbă verde, cu ziua națională ar mai conta să ai și ceva inspirație, pragmatism și chiar rațiune când stabilești în Parlament o astfel de chestiune. Întrebarea care se pune e ce am serba primăvara, vara sau toamna, că românul cam tot ce-a făcut important a făcut iarna.
Unirea s-a potrivit să fie la 1 decembrie, revoluția a izbucnit într-o zi de 15 decembrie și nu s-a isprăvit nici astăzi. Până și revoluția anti-Boc de acum doi ani tot în ianuarie s-a copt. Ziua lui Eminescu, marele poet național, e în ianuarie. Nici religia nu ne ajută. Cum s-a nimerit ca pe noi să ne creștineze tocmai Sf. Andrei, care e serbat pe 30 noiembrie, cu un picior în iarnă?! Dar bine că n-a fost Sf. Vasile, că se suprapuneau zilele libere de revelion și era dramatic. N-am avut noi norocul englezilor, să-l omagiem pe Sf. Gheorghe, sau al irlandezilor, cu Sf. Patrick al lor. Sau măcar un Ilie, un Petru și Pavel, ceva mai de sezon!
Se spune că orice țară cu capul conducătorilor pe umeri și-a „potrivit” ziua națională în afara sezonului rece. Să poată ieși omul în natură, să stea pe străzi, să participe la tot felul de acțiuni, nu numai cultural-patriotice, ba chiar sportive, culinare ori bahice. SUA se distrează în iulie și au felul lor de a o face. Franța, Portugalia, Rusia și Italia în iunie, australienii, în 26 ianuarie, dar e vară în emisfera sudică, Ungaria și Elveția, în august, iar Grecia și Bulgaria, în martie, Israel, în mai. Germania și Spania ce sunt mai târzii, dar nu cu neaua în casă, ci pe 3, respectiv 12 octombrie. Să vedeți coincidență! Cine mai dârdâie de frig sărbătorind ziua națională: Albania (28 noiembrie), Serbia (15 februarie), Bosnia-Herzegovina (25 noiembrie), Cuba (1 ianuarie), Estonia (24 februarie), poate că și altele, printre care civilizata Japonie, 22 decembrie, că atunci s-a născut împăratul Akihito, n-ai ce-i face. Cum rămâne cu noi? Când să ne ținem ziua națională? Dacă e să vorbim serios, românii ar fi avut numai de câștigat prin revenirea la 10 mai ca zi națională, ba chiar și la acea formă de guvernământ, dar în mod evident „nea Nelu” Iliescu nu putea înghiți așa ceva când a coordonat tranziția de la comunism la neocomunism.
Comentarii prin facebook