Pe Ovidiu Tender il bate gandul sa abandoneze prospectiunile din Timis

Deranjat de protestele și șicanele la adresa firmei Prospecțiuni, pe care o patronează, afaceristul Ovidiu Tender se gândește serios să abandoneze lucrările de explorare a subsolului din Timiș, dar și din România. El susține că în Timiș nu se caută gaze de șist, ci doar țiței și gaze naturale. Industriașul așteaptă răspuns de la instituții ale statului vizavi de cine orchestrează campania împotriva sa.

tender

Omul de afaceri Ovidiu Tender a devenit, de ceva timp, unul dintre cele mai controversate personaje în Timișoara. Numele lui este legat de mult contestata explorare a gazelor de șist. Timișean la origine, Tender și-a transferat majoritatea afacerilor la București și chiar în întreaga lume, având multe investiții în Africa, Asia sau Serbia. În Timișoara nu prea s-a mai vorbit despre el din 2008, când a fost aproape de a prelua clubul Poli Timișoara. Mai are aici o firmă de construcții (SIRD) aflată în insolvență, iar cea mai mare parte a afacerilor e în zona explorării subsolului.

De aproximativ un an a revenit cu afacerile în Timiș, prin firma sa, Prospecțiuni, care are contracte de explorare a subsolului în mai multe comune din Timiș. Mai exact, e vorba de 16 localități, totalizând un perimetru de 200 kilometri pătrați. Explorările au stârnit proteste atât în zona politică, dar mai ales în zona societății civile și în spațiul virtual. Tender a declarat, pentru deBanat, că e foarte dezamăgit de această campanie, îndreptată în special împotriva firmei Prospecțiuni. „S-au vehiculat tot felul de minciuni. În primul rând, noi nu căutăm gaze de șist, ci doar petrol și gaze naturale. În România s-au dat licențe pentru explorarea gazelor de șist doar în Vaslui și zona Mangalia. În al doilea rând, noi lucrăm exact pe normele Legii petrolului, nu facem absolut nimic ilegal. Nu înțeleg de unde vine această campanie, care văd că e îndreptată în special împotriva firmei Prospecțiuni. Sau înțeleg câte ceva”, ne-a declarat Tender.

Firma Prospecțiuni face sondări și muncă de cercetare în numele companiei australiene ADX Energy, însărcinată de statul român cu găsirea și extragerea unor resurse minerale. În urmă cu aproximativ două săptămâni, guvernul a dat totuși liber la exploatarea gazului de șist în comunele timișene Periam și Biled. La puțin timp după aceea, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a anunțat că licențele eliberate se referă vorba doar la țiței și gaze naturale, nu la gaze de șist.

Tender consideră că întreaga campanie împotriva firmei sale este finanțată. „Nu sunt naiv să nu-mi dau seama că există o campanie orchestrată și bine finanțată. Nu știu sigur cine stă în spatele ei. E treaba unor instituții ale statului să facă acest lucru, mai ales că există instigări la revoltă și chiar violență. Au o logistică bine pusă la punct, au afișe și alte tipărituri”, ne-a mai declarat omul de afceri. În aceste condiții, el a luat în calcul o măsură radicală. „Mă gândesc serios să plec, nu doar din Timiș, ci din România. Am destule comenzi afară. Păcat de țara asta. Industrie nu mai are, turism nu are. Are doar niște bogății ale subsolului și e păcat că nu sunt folosite”, a mai spus Tender. De altfel, SC Prospecțiuni este pe cale să părăsească zona Mediaș, după ce 17 mașini ale firmei au fost vandalizate de protestarii la adresa gazelor de șist. (sursa foto: finantistii.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Gicu a spus: (decembrie 9th, 2013 at 21:06 )

Imi vine sa plang e dramatica situatia bietului om. Sa il ajutam!

Mare a spus: (decembrie 10th, 2013 at 10:07 )

Foarte bun gand. Serios. Renuntati. Sunteti mult pre bine pregatit sa faceti bani si din cacaturile astea. Hai demonstreaza-ne ca esti cu capul pe umeri si inca nu esti senil.

mehala a spus: (decembrie 10th, 2013 at 10:12 )

tender si fratii cristescu ,groparii Timisoarei

ady a spus: (decembrie 10th, 2013 at 10:33 )

Si blocul ala de pe Take Ionescu ,nu tot el l-a abndonat?

Popa Sapca a spus: (decembrie 10th, 2013 at 12:33 )

Pe Tender il doare in „tender” de ceea ce se intampla in Romania cu SC Prospectiuni SA. Aceasta este demult dirijata de expati care au adus-o la ruina, in timp ce el isi duce traiul intr-un palat din Senegal si nu prea a mai dat prin Ro dupa ce a fost arestat. Va veni poate doar cu mandat international de aducere…

sam a spus: (decembrie 10th, 2013 at 13:22 )

ce bine ar fi fost sa fii abandonat banatul cand a fost chelner

brusc a spus: (decembrie 10th, 2013 at 16:25 )

de vreo 15 ani astept sa vad daca face ceva tender pentru oras , NIMIC NICIODATA . Rusine hotilor de tara ! nu numai ca trebuie sa pleci bai tender , ci sa ti se retraga cetatenia romana tradatorule !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare

În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda

În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Universitatea de Vest Timișoara a anunța finalizarea proiectului „PRACTICE4FUTURE: Excelență prin practică – un pas important pentru viitorul tău!”. Acesta a vizat îmbunătățirea calității, a caracterului inclusiv, a eficacității și relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii. Obiectivele atinse prin proiect au vizat dobândirea de competențe antreprenoriale verzi, desfășurarea stagiilor de practică la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a dus la sfârșit un nou proiect finanțat din bani europeni
Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.