Batut mar fiindca n-a avut tigari!

Bătut în plină stradă pentru că nu a avut să le dea unor tineri o ţigară. I s-a întâmplat chiar în centrul Timișoarei unui bărbat de 26 de ani. Când au văzut scandalul, trecătorii au sunat la 112, însă bătăuşii au fugit până la sosirea echipajului de la Jandarmerie.

jandarmerie

„Operatorul 112 din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş a primit un apel de urgenţă prin care era semnalată o agresiune asupra unui cetăţean în zona Pieţei 700. Deplasat la faţa locului, echipajul de jandarmi a identificat victima, un tânăr de 26 ani, domiciliat într-un sat apropiat municipiului Timişoara care prezenta urme de agresiune la nivelul feţei. Acesta a fost ulterior transportat la spital de o ambulanţă”, a declarat purtătorul de cuvânt, plutonierul major Cristian Marc. După ce au vorbit cu victima şi cu martorii, jandarmii au reuşit să identifice agresorii. Cei doi au fost reţinuţi şi predaţi poliţiştilor de la Secţia 1 pentru continuarea cercetărilor şi au fost sancţionaţi cu câte 200 de lei. Tinerii nu aveau antecedente.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Oseminte găsite în centrul oraşului în urma unor lucrări de excavare la un șantier

Misterul din centrul oraşului. Joi spre seara, IPJ Timiș a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că în timp ce se desfășurau lucrări de excavare în zona bulevardului Republicii din Timișoara, lângă calea ferată, au fost găsite mai multe oseminte. Polițiștii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la fața locului și au constatat prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oseminte găsite în centrul oraşului în urma unor lucrări de excavare la un șantier
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Proiectul Centurii Vest Timișoara pare din nou în impas. Societatea clujeană care a mai contestat o dată proiectul a depus o nouă contestație, după ce a fost anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR pentru proiect. În urma concursului, turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS au primit contractul, dar cei de la ARL Cluj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” Timișoara” a pus în funcțiune un RMN ultraperformant, pentru copii, acesta fiind achiziționat prin fondurile europene gestionate de ADR Vest. Investiția în valoare de aproape un milion de euro a fost făcută în cadrul unui proiect de dotare a spitalului timișorean finanțat prin Regio-Programul Operațional Regional. RMN-ul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” a pus în funcțiune un aparat RMN achiziționat cu fonduri europene, prin ADR Vest
USR va lupta în Parlament pentru transferul tuturor bazelor sportive deținute de ministere la administrațiile locale. Deciziile privind economia, educaţia, sănătatea, siguranța publică, dar și sportul trebuie luate cât mai aproape de comunitate. Un exemplu este Arena Viola, administrată de Ministerul Educației pe care a pus mâna un privat, așa cum s-a întâmplat în Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR: Bazele sportive, precum Arena Viola, administrate de la București trebuie să revină Timișoarei
Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a dat asigurări că echipa Poli Timişoara nu va dispărea, ba chiar din contră, îşi va recăpăta gloria de altădată. Simonis a dezbătut problema Poli la o întâlnire cu rectorul Politehnicii, Florin Drăgan, şi reprezentanţi ai Druckeria.  Preşedintele CJ Timiş, Alfrted Simonis, a avut, astăzi, o întâlnire cu rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis dă asigurări: “Poli nu moare!”. Liderul CJ Timiş s-a întâlnit cu rectorul Florin Drăgan şi reprezentanţi ai Druckeria
Conform Barometrului LIBERTATEA-INSCOP, realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Libertatea în perioada 7-12 noiembrie 2024, PSD conduce în clasamentul intenției de vot pentru alegerile parlamentare, urmat de AUR şi PNL. Estimare participare alegeri parlamentare Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP: PSD, lider detaşat, AUR pe locul II, la distanţă apreciabilă de PNL, locul III
Misterul din centrul oraşului. Joi spre seara, IPJ Timiș a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că în timp ce se desfășurau lucrări de excavare în zona bulevardului Republicii din Timișoara, lângă calea ferată, au fost găsite mai multe oseminte. Polițiștii Serviciului Criminalistic s-au deplasat la fața locului și au constatat prezența...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oseminte găsite în centrul oraşului în urma unor lucrări de excavare la un șantier
Proiectul Glovo Academy, organizat de platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, continuă cu o nouă etapă în luna noiembrie în Timișoara, programul fiind construit ca un accelerator de informație destinat partenerilor din regiune – IMM-uri din industria de Horeca, cu scopul de a le oferi informații utile și sprijin în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Glovo Academy ajunge la Timișoara: cursuri interactive de business și digitalizare pentru restaurantele locale
Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 14 noiembrie 2024, conferința „Connecting Bridges: designing the education of tomorrow”, un eveniment organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul UPT, dedicat inovării în educație și explorării unor idei și soluții pentru formarea unui viitor mai bun pentru învățământ. Cu o echipă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezbatere despre educația de mâine, la Universitatea Politehnica Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonois, i-a atacat dur pe liderii PNL Timiş, pentru situaţia din Sânnicolau Mare. În cel mai vestic oraş din România nu se poate constitui noul Consiliu Local, fiindcă PNL a exclus din partid, implicit nu a validat mandatele a şase consilieri locali. În spatele acestei „afaceri” se află vicepreşedintele CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la PNL, dar vizat e Alin Popoviciu, pentru situaţia din Sânnicolau Mare: Din interese politice blochează dezvoltarea oraşului
Top