Fantana artistica din zona Soarelui e momentan in stadiul de furtun

Fântâna arteziană pe care și-o dorește atât de mult primarul Nicolae Robu în piațeta din fața Școlii Generale 30 mai are de așteaptat. Încă n-a fost aprobat nici studiul de fezabilitate, așa că, momentan, în mijlocul pieței tronează… un furtun.

furtun soarelui

Lucrările din zona Școlii Generale 30 au fost, timp de mai multe luni, un fel de port-drapel pentru primarul Nicolae Robu, care a inaugurat, pe rând, strada din dreapta școlii, dar și pe cea din stânga. Piațeta din fața unității de învățământ e, în sfârșit, gata, cu locuri de parcare și jardiniere cu panseluțe care rezistă, confrom declarațiilor specialiștilor din primărie, chiar și la gerul siberian. În toamna trecută, Robu descria cum va arăta întreg ansamblul când va fi gata: „Va fi un loc de odihnă, cu un număr de bănci, va avea stâlpi de iluminat şi, în mijlocul piaţetei, va fi o fântână ornamentală care va avea ţâşnitori care vor fi dispuse va şi cum ar fi pe razele soarelui, dat fiind că suntem în Cartierul Soarelui”. Bănci și corpuri de iluminat nu sunt, iar fântâna rămâne încă doar în stadiul de schiță pe planșeta unui arhitect. Abia în următoarea şedinţă de consiliu local, care va avea loc în Săptămâna Mare, urmează să fie supus spre aprobare studiul de fezabilitate. Conform explicațiilor lui Culiță Chiș, directorul Direcției Tehnice a PMT, apa va țâșni direct din paviment, într-un „joc” foarte artistic. Momentan, în zona în care urmează să fie construită fântâna au fost montate provizoriu niște dale, iar în mijloc se află un furtun, pentru racordul la rețeaua de apă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Omu' Nou a spus: (aprilie 7th, 2014 at 13:42 )

Daca pentru cartierul lui nu-i in stare sa faca un lucru ca lumea pana la capat , atunci cum v-a putea sa rezolve la timp problemele Timisoarei ???!! Vai de p..a lui ! Asa primar …….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD

Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore

Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat ridicarea, de luni, 21 septembrie, a restricțiilor sanitare veterinare în urma stingerii oficiale a focarului de pestă porcină africană existent în exploatația comercială de suine aparținând societății Comtim România SRL Ferma Bulgăruș. Decizia a fost luată în urma hotărârii aprobate în cadrul ședinței cu membrii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Sanitară Veterinară Timiș a ridicat restricțiile sanitare impuse la Bulgăruș pentru pesta porcină africană
Administrația orașului Timișoara pregătește un nou împrumut, în valoare de 30 de milioane de euro, pe care ar urma să îl contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Banii merg spre susținerea investițiilor la podurile ISHO, Magistrala Verde, dar și pentru reabilitarea Pieței Traian și reabilitarea altor 27 de kilometri de rețea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se pregătește să ia un nou împrumut de 30 de milioane de euro de la BERD
Fostul candidat pro-rus, la alegerile prezidenţiale din 2024, Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT.  Acesta va fi prezentat în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma a aproape 9 ore de percheziții, Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, luni după-amiază, de procurorii DIICOT,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece noaptea în spatele gratiilor. A fost reţinut pentru 24 de ore
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, construiește pe strada Lorena un nou centru pentru asistență și pentru recuperarea persoanelor vârstnice. Noul centru va putea oferi servicii pentru 100 de seniori vulnerabili, de la recuperare și îngrijire până la sprijin pentru activitățile de zi cu zi și servicii acordate la domiciliu. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili din oraș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează o nouă ediție a evenimentului UNIGHT, pentru o noapte în care cercetarea iese din laborator și devine experiență. Toți timișorenii sunt așteptați la eveniment. Pe 25 septembrie, între orele 18 și 23, UVT are ”deschis” la UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, o seară dedicată științei, experimentelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, UVT organizează UNIGHT – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026
În cursul acestui an, în zona de activitate al Delgaz Grid au fost înregistrate numai în acest an un număr de 11 cazuri de intoxicare, ca urmare a utilizării instalațiilor alimentate ci gaze naturale. Societatea face o serie de recomandări pentru siguranța utilizării acestor instalații. Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de la două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întrețineți corespunzător instalațiile alimentate cu gaze naturale. 11 cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon, înregistrate în Timiș
Eveniment cu gust! Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat gastronomiei locale desfășurat la Bastionul Maria Theresia, pe 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00. Evenimentul aduce în prim-plan producătorii regionali prin experiențe de tip „From Farm to Fork”, degustări, demonstrații culinare și sesiuni de live mixology. HORETIM și Produs în Banat se alătură inițiativei ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gastronomia Banatului, în prim-plan la Bastionul Maria Theresia, în cadrul Timișoara Tasting Tour 2026
Străduța privată de pe strada Cezar, care leagă bulevardul Loga de Parcul Copiilor, e a Primăriei Timișoara. Administrația a anunțat că a câștigat definitiv procesul privind recuperarea străzii Cezar, domeniul public care fusese ocupat cu construcții ilegale și transformat în curte privată. Familia care a contestat intervenția municipalității a cerut în instanță anularea dispoziției primarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara obține succes la Curtea de Apel Timișoara în procesul privind strada Cezar
Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO
Duminică, 27 septembrie, se împlinesc exact şase ani de la momentuil în care Dominic Fritz a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei. Pentru această dată, cu trei zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar, Fritz îşi invită susţinătorii la un eveniment intitulat  ”Timișoara. Revoluția continuă”. La exact şase ani de la primele alegeri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Cu trei zile înainte de încheierea mandatului, Dominic Fritz îşi dă întâlnire cu suţinătorii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.