Cand Robu isi incoarda muschii pe care nu-i are

Primarul Nicolae Robu este pe cale să provoace un nou scandal în consiliul local, anunțând că refuză să valideze mandatul de consilier al PSD-istului Dan Idolu. Postul de consilier a rămas vacant, după ce Florică Bîrsășteanu (PSD) a devenit deputat în urma alegerilor parțiale din 25 mai de pe Colegiul III. Următoarea persoană disponibilă de pe lista comună a USL de la alegerile locale este Idolu și, în mod normal, n-ar trebui să existe probleme cu validarea sa. Iată însă că Robu se opune. Nu știu dacă l-a sfătuit cineva în acest sens (și l-a sfătuit prost în acest caz!) sau e vorba de o inițiativă proprie. Trebuie spus totuși că, din punct de vedere legal, el ar avea dreptate. Respectiv, fiind vorba de o alianță, mandatul de consilier trebuie semnat de președinții tuturor formațiunilor componente. Dar aici nu e vorba de legalitate, ci de principii și chiar de o anumită viziune politică.

Întrebarea este dacă are nevoie Robu de un nou scandal, mai ales într-un moment în care relațiile sale cu PSD păreau să se fi ameliorat. Mai mult, președintele PSD Timiș, Titu Bojin, a anunțat foarte apăsat că nu se va mai încerca schimbarea din funcție a viceprimarului Dan Diaconu. Iată însă că Robu dă dovadă de fermitate exact când nu trebuie. Poate trebuia să fie mai ferm atunci când s-au întocmit listele pentru consiliul local, cedând foarte multe poziții PSD, atât în zona eligibilă, dar mai ales în zona neeligibilă. Astfel s-a ajuns ca doi consilieri liberali care au plecat să fie înlocuiți cu aleși PSD. Nu mai vorbesc că, deși erau considerate partide egale în USL, la Consiliul Județean Timiș, sunt șase consilieri PNL și 14 ai PSD! Așadar, atunci când într-adevăr putea să-și arate mușchii, fiindcă îi și avea, Robu n-a făcut-o. Îi arată, în schimb acum, când nu-i prea mai are. Și nu are mușchi, fiindcă nu deține o majoritate confortabilă în consiliul local. (De fapt, nici majoritate n-are.) Dacă o avea, își putea permite aroganța – oricum puerilă – de-a bloca validarea lui Idolu. Ca răspuns, dacă vreți, la aroganța PSD de a-l schimba pe Dan Diaconu.

>Dacă dorește ca proiectele sale să treacă prin consiliu, în niciun caz nu aceasta este măsura. El putea să iasă la atac, dacă PSD bloca un proiect bun pentru Timișoara. Și avea și opinia publică de partea sa. Așa cum a avut-o și în momentul puciului împotriva lui Diaconu. (Mă refer la acea opinie aflată în afara zonei de influență a PSD, aceasta din urmă văzând acolo doar circ.) Or, de această dată, împotrivindu-se unei validări absolut normale, dă doar dovadă de o doză mare de infantilism politic, care nu va mai avea nici sprijin în rândul opiniei publice. Robu va fi perceput doar ca un factor de scandal, instabilitate și multe orgolii. Ca să nu mai spun că provocarea absolut gratuită a PSD ar putea avea efect de bumerang, iar social-democrații să mai încerce o dată schimbarea viceprimarului liberal. Și atunci, ar putea avea și succes.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

nelu a spus: (iunie 23rd, 2014 at 14:48 )

Un psihopat ce se crede politician,vedeti fotografiile cu el.

DNA a spus: (iunie 23rd, 2014 at 20:49 )

Și mostrele de management oferite de pesedistul Dan Idolu nu se opresc la SC Cago Globe SRL, întrucât, la data de 23 ianuarie 2013, directorul AIT anunță cu surle și trâmbițe, în MASS-MEDIA de casă, pe care o întreține cu contracte din bani publici, că Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara ” are două autospeciale noi-nouțe, care vor acționa în caz de incendiu. Acestea pot interveni în mai puțin de trei minute.Cele două autospeciale PSI, specifice activității aeronautice, având tracțiune integrală 6×6, sunt dotate cu echipamente de descarcerare și au un sistem de intervenție rapidă, pe furtunuri de înaltă presiune, având în același timp două tunuri de refulare a apei și a spumei.Mașinile sunt atât de performante, încât, indiferent de intervenția necesară, aceasta se poate face în mai puțin de trei minute, ceea ce creste de la 7 la 8 categoria de protecție PSI a celui mai important aeroport regional din țară. În acest moment, parcul de intervenție rapidă numără cinci asemenea mașini. Creșterea la 8 a categoriei de protecție PSI nu înseamnă doar un grad mai mare de siguranță a pasagerilor și a aeronavelor, ci permite, conform reglementărilor internaționale, și aterizarea cu regularitate a avioanelor cu gabarit mai mare”. Cu ce nu se laudă, însă, Dan Idolu este că faptul că, atât de bine a fost întocmit caietul de sarcini pentru licitație, încât la start s-a prezentant o singură companie căreia, atât descrierea autoutilitarelor cât și capacitățile tehnice, i-au venit ca o mănușă: SC Compania Stingeri și Intervenții SA București! Cu atât mai mult cu cât vorbim de bani europeni, prețul contractului de închirere a celor două mașini de pompieri – cu volan pe dreapta – a fost omis, în declarația publică, de Dan Idolu. E de înțeles, atâta timp cît vorbim de o sumă fabuloasă de 2.700.000 RON, adică undeva în jur de 17.000 euro pe lună! Evident, cuantum în care statul român, recte AIT, ar fi putut lejer să cumpere două mașini similare și, cu siguranță, ratele de leasing ar fi fost mult mai mici. Unde mai pui că, la finalul ratelor, ”Traian Vuia” ar fi devenit proprietarul autoutilitarelor, nu doar un simplu chiriaș, care aruncă cu 600.000 euro pe fereastră!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.