Circ maxim la PNTCD Timis: demisii, demiteri si acuze grave

Scandal, strigăte, acuzații și multă confuzie. Cam așa s-a desfășurat conferința de presă a PNȚCD de miercuri seara. Cauza conflictului datează încă din data de 6 iunie 2014, când în plenului Consiliului Local s-a votat pentru demiterea din funcție a viceprimarului Dan Diaconu. Încercarea de a-i lua acestuia funcția a eșuat, dar tentativa a creat numeroase probleme pentru PNȚCD. În locul lui Diaconu ar fi trebuit să ales Bogdan Herzog, un consilier local al PNȚCD. Cu toate acestea, nici statutul acestuia, nici cel al lui Flavius Boncea în partid, nu era clar, având în vedere că organizația municipală, în frunte cu Ciprian Mihok, susținea că aceștia nu mai sunt membri de partid. De cealaltă parte a taberei, Valentin Moldovan, președintele PNȚCD Timiș, susținea contrariul, ceea ce a și comunicat celor de la PSD, de aici pornind și acuzațiile că acesta s-ar fi dat cu social-democrații.

Chiar dacă a fost liniște pentru două săptămâni, fapta lui Moldovan nu a rămas netaxată, iar acum, PNȚCD Timișoara a acționat împotriva lui. La sediul PNȚCD azi s-au ținut două conferințe de presă, una a lui Mihok și a apropiaților săi și una a lui Valentin Moldovan. În prima s-a adus la cunoștință faptul că opt membri ai conducerii PNȚCD Timiș, printre care Ciprian Mihok și Adrian Orza, și-au dat demisia din funcțiile pe care le dețineau. Astfel, aceștia au devenit simpli membri de partid, motiv pentru care organizația județeană s-a dizolvat.

„Organizația județeană nu mai are organe de conducere. Deci, în această clipă, cea mai importantă organizație locală este organizația municipală Timișoara, ai cărei lideri aleși sunt aici, cu Ciprian Mihok președinte. Nu mai există un alt organ care să aibă bază statutară. Domnul Valentin Moldovan să predea organizației municipale ștampila, pentru că orice folosire, începând din ziua de azi, o face în afara legii”, a declarat Corado Toader.

Mai mult, Ciprian Mihok l-a acuzat pe Valentin Moldovan că ar fi obținut „foloase materiale” în urma colaborării cu Titu Bojin. În demisia acestuia din funcția de vicepreședinte al PNȚCD Timiș, Mihok a scris: „ (…)având în vedere acțiunile președintelui PNȚCD Timiș Valentin Moldovan, din săptămâna 02-06 iunie 2014, constatând încheierea, în nume propriu, a unui acord de susținere a PNȚCD Timiș a PSD Timiș, fără a avea mandat din partea Biroului Central de Conducere al PNȚCD Timiș, având drept scop obținerea de beneficii materiale pentru Valentin Moldovan, (…) demisionez”.

Moldovan a dorit să ia și el cuvântul după terminarea primei conferințe, dar la câteva minute după ce și-a început discursul Corado Toader i-a strigat: „Afară din sediu, cred că ar fi cel mai bine pentru dumneavoastră”! Mihok i-a strigat și el: „Ne discredităm prin asocierea cu tine. Ține-ți conferința la Titu Bojin. Mi-ar fi rușine în locul tău”. Moldovan a decis atunci să mute conferința într-un alt birou, unde a declarat că are susținere de la București, iar Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD, i-a oferit acestuia niște atribuții, fiind acum președinte interimar al PNȚCD Timiș, până la numirea unei noi conduceri județene. Țărănistul a mai spus și că are de gând să îi dea în judecată pe toți membrii PNȚCD care au susținut în demisiile lor că acesta a obținut bunuri materiale din colaborarea cu Titu Bojin. Mai mult, conform declarației lui Moldovan, acesta a purtat discuții și cu PNL și cu PSD în ceea ce privește demiterea unuia dintre cei doi viceprimari, Dan Diaconu sau Traian Stoia. Cu toate acestea, după tot scandalul, situația rămâne tot în coadă de pește. 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (iunie 18th, 2014 at 22:55 )

TIMIȘOARA ESTE UN ORAȘ DE VENITURI ÎN FRUNTE CU ROBU! DE ACEEA SÎNTEȚI FRAIERII VINITURILOR ȘI VĂ BATJOCORIȚI ÎNTRE VOI! RUȘINE TOȚI SÎNTEȚI CA ȘI DUMNEZEU-IISUS-SATAN MOR ȚI PENTRU TOTDEAUNA!RUȘINE!SÎNT BĂNĂȚEAN DAR CUVINTELE SÎNT DE PRISOS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Goe a spus: (iunie 18th, 2014 at 23:07 )

Moldovan e un cadavru politic iar prostanacu ala de Pavelescu e de toata jena sustinadu-l.
Dreapta din Romania e praf, nu doar PNȚ, comunistii sunt in toate.

O imbecilitate politica de proportii ! a spus: (iunie 19th, 2014 at 08:32 )

sustinerea de catre unii „membrii” ai partidului a AVORTONULUI POLITIC asu Poli a reusit ceeace nu au reusit comunistii in aproape 100 de ani: a desfiintat partidul taranist din Timisoara!!! Din pacate in aceeasi situatie va ajunge in curand si Univ.Politehnica!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.