In sediul PNTCD nu mai intra decat cine vrea Valentin Moldovan!

PNȚCD Timiș și PNȚCD Timișoara par să fi devenit două partide diferite. Liderul PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, a pus stăpânire pe sediul partidului din Piața Libertății. Pentru a se asigura că aici nu intră decât cei agreați de el, la ușă veghează un bodyguard.

mihok si moldovan

Scandalul a început joia trecută, când Ciprian Mihok, președintele PNȚCD Timișoara, și alți apropiați ai săi au anunțat că demisionează din funcțiile pe care le ocupau în organizația județeană a PNȚCD. Astfel, din cei 15 membri din conducere, opt și-au dat demisia, iar, prin acțiunea lor, biroul județean al țărăniștilor s-a dizolvat. Valentin Moldovan nu a lăsat lucrurile așa, iar luni, 23 iunie, l-a convins pe unul dintre membrii care și-au dat demisia să întoarcă armele împotriva lui Mihok. „Analizând cele opt demisii, am văzut că sunt, de fapt, numai șapte, pentru că unul dintre colegi a revenit asupra acestui act, fiind dezinformat. Practic, opt din colegii din biroul de conducere și-au păstrat funcțiile de conducere. Pe Ciprian Mihok l-am întrebat dacă își menține demisia și a zis că și-o menține”, a declarat Moldovan. Conform statutului, Moldovan a făcut deja completări în ceea ce privește conducerea PNȚCD Timiș. Astfel, au ajuns șefi la țărăniști Viorel Cherciu, Stejărel Ionescu, Ioana Capotescu, Nucu Colțun și Adrian Georgescu. Acum, în conducerea biroului județean sunt 13 membri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

rusinica a spus: (iunie 25th, 2014 at 17:13 )

Rusinica! pentru toti actualii sefi/lideri taranisti! se intoarce in mormant bietul Coposu! Petru acest circ ieftin pe care il faceti toti actualii lideri A SUFERIT IN PUSCARIE ATATIA ANI BIETUL DOMNUL PRESEDINTE CORNELIU COPOSU??? RUSINICA VOUA TUTUROR semi/sferto-doti pesudo-taranisti (defapt fosti securisti infiltrati sa distrugeti partidul)!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin

Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un cetățean timișorean, nemulțumit de intervenția celor de la Horticultura, a considerat că pomii de pe o stradă din Timișoara nu au fost îndeajuns de mult toaletați, așa că s-a pus din proprie inițiativă să ”finalizeze” toaletarea. Total ilegal, spune primăria, acum se va căuta identitatea persoanei și aceasta va fi sancționată. Zilele acestea, cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un timișorean cu spirit civic în exces a toaletat suplimentar mai mulți pomi de pe o stradă din Timișoara, după intervenția Horticultura
Dumbrăvița, comuna periurbană a Timișoarei, va beneficia de un nou teren sintetic de fotbal unde se vor putea antrena 400 de copii. Amenajarea acestuia se va face cu contribuția Consiliului Județean Timiș. Așa cum deBanat.ro a anunțat deja, parteneriatul va include banii județului, cei ai primăriei și ai părinților. Administrația județului și cea a comunei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul pentru finanțarea din banii județului a unui nou teren de fotbal pentru copii, la Dumbrăvița, a fost semnat
Zilele trecute, Primăria Șag a lansat  licitația pentru construirea unei “Şcoli Verzi”, investiție de aproape nouă milioane de lei, fără TVA, care se va face prin ADR Vest. Data limită de depunere a ofertelor este 28 iulie. Un proiect foarte important pentru comunitatea din Șag, noua “Şcoală Verde”,  părea la un moment dat sortit eșecului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată licitaţia pentru „Şcoala Verde” din Şag, o investiţie de aproape nouă milioane de lei, fără TVA
Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
Divizionarele B din Timiș au continuat astăzi seria partidelor amicale. Dumbrăvița a ajuns deja la a patra întâlnire în timp ce Politehnica a jucat a doua partidă de verificare. Pe Electrica, Politehnica a întâlnit o echipă din județul Mehedinți, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, formație ce pune bază pe creșterea tinerelor generații. Vizitatorii au condus cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal
Sânnicolau Mare promovează ridicarea unui nou aquapark modern, iar acesta va fi oferit mai ales ca o destinație de weekend. Dar aceasta înseamnă și existența de locuri de cazare pentru turiștii care se vor afla în acele zile în localitatea timișeană. Va face Sânnicolaul față unei astfel de cereri hoteliere? Primarul Dănuț Groza spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul aquapark de la Sânnicolau Mare va duce la creșterea naturală a numărului de locuri de cazare, în funcție de cerere
Orașul premierelor își respectă renumele. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 8 – 10 iulie 2026, „Forumul ecosistemului național de microelectronică: de la cercetare la industrie prin IPCEI”, eveniment ce a reunit reprezentanți ai universităților, institutelor de cercetare, companiilor, autorităților, organizațiilor profesionale implicați în dezvoltarea domeniului microelectronicii din România, care sunt implicate în proiectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul ecosistemului național de microelectronică și-a desfășurat prima ediție chiar în Timișoara, la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.