Trebuie să-ți faci buletin de identitate, dar, la ghișeu, ți se spune că n-ai toate actele. Te conformezi și revii, pentru a afla, cu stupoare, că erai în regulă de prima dată. De câte ori nu vi s-a întâmplat asta, în fața unui ghișeu? Un timișorean pățit cere acum primăriei să-i returneze… 69 de lei, suma plătită pentru a obține documentele de care n-avea nevoie și contravaloarea celor două bilete RATT consumate.
Protest anti-fracturare la Cenad
La două săptămâni de la protestul organizat la Dudeștii Vechi, activiștii pentru mediu ies din nou în stradă, de această dată la Cenad. Sub același slogan, „Uniți salvăm Câmpia de Vest”, sunt așteptați să participe toți cei nemulțumiți de prospecțiunile pornite în zonă.
Conacul Ambrozy, vinul licoros de Recas, scos in lume de deasupra viilor / FOTO
Cum e să bei un pahar de vin auriu ca soarele și să privești, în același timp, de deasupra, viile în care s-au copt strugurii din care s-a născut? Răspunsul e unul singur: minunat. Așa a fost sâmbătă, la Cramele Recaș, unde au fost marcate două premiere: un brunch la înălțime, primul din vestul României, și lansarea unui vin licoros special.
Se ingroasa gluma. Poli, la al doilea insucces stagional: 0-2 la Resita
Poli Timişoara a bifat al doilea insucces stagional în doar cinci etape. Trupa pregătită de Dan Alexa a picat din nou examenul în faţa unei echipe cu care se bate pentru întâietatea seriei. După acest eșec, Poli a ajuns pe locul al treilea în clasament.
Daca veti vota frumos, Poli va juca pe „Victor Ponta” Arena
Titu și Lae, doi prieteni care au ajuns să se bată ca chiorii, lăudându-se cum o să mănânce unul sau altul mai mulți cârnați preparați din porcul pe care nu-l vor tăia niciodată. Așa arată astăzi, în prag de alegeri prezidențiale, scena politico-administrativă a Timișului și Timișoarei.
O parte din Liceul „Lenau” se muta, de luni, pe Intrarea Doinei, desi santierul nu e gata / FOTO
Elevii din clasele V-VIII de la Liceul Lenau își vor ține cursurile, de săptămâna viitoare, în hala și fostul centrul de bilete ale RATT, pe Intrarea Doinei, reabilitate de primărie. Mutarea ar fi trebuit să se producă de la 15 septembrie. Șantierul din curte nu este gata nici acum.
Asalt la Experimentarium, in Noaptea Cercetatorilor / FOTO
Zeci de copii și adolescenți s-au înghesuit la singurul Experimentarium din România, la Noaptea Cercetătorului. A fost agitație mare în acest loc în care, cu puțină răbdare și mult interes, poți descoperi secretele miraculoasei științe care este fizica.
Ostaficiuc nu crede ca Dorin Cutu pleaca din PDL!
Constantin Ostaficiuc, preşedintele PDL Timiş, susţine că deşi au existat zvonuri cum că Dorin Cutu va fi exclus din partid, realitatea este alta. Mai mult, Ostaficiuc susţine că acest consilier judeţean PDL nu a dat semnale că vrea să se mute în PSD, aşa cum se zvonea. Cutu era dat ca și plecat la PSD, la „pachet” cu prietenul său Sorin Cociobea.
Reteta din Moldova: topchit / FOTO+VIDEO
Campania de educație culinară „Descoperă Tradițiile Culinare Românești” este la a doua ediție și se desfășoară în perioada ianuarie – decembrie 2014. În acest interval vor fi promovate 40 de rețete oferite de 40 de pensiuni din cele nouă zone istorice ale României. Pentru această săptămână vă propunem o rețetă de topchit.