„Cadou” de la Politia Locala: 500 de lei amenda pentru un DJ zgomotos

Și totuși se poate! Odată cu venirea toamnei, polițiștii locali încep să stea mai bine cu auzul. Agenții au amendat, în noaptea de joi spre vineri, DJ-ul unui club din Parcul Justiției, pentru că a dat muzica prea tare. Asta după, ce în vară, au susținut că, de exemplu, cluburile din zona Stadionului nu fac gălăgie…

dj

Locuitorii din zona Parcului Justiției au avut parte de-o noapte agitată, din cauza unei petreceri desfășurate într-un bar. Oamenii au pus mâna pe telefoane și au sunat la Poliția Locală. Agenții au ajuns la clubul Toniq în jurul orei ,30, constatând că muzica se ascultă la o intensitate greu suportabilă pentru cei din jur. În consecință, DJ-ul clubului a fost amendat cu 500 de lei. El le-a spus polițiștilor că a ridicat volumul la cererea clienților. „Potrivit Legii 61/1991, constituie contravenție și se sancționează tulburarea liniștii locatarilor între orele 22 și 8, respectiv 13-14 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în vecinătatea acestora”, precizează reprezentanții Poliției Locale. Tot e bine că agenții au auzit muzica din clubul din parc, după ce, toată vara, locuitorii din zona Stadion-Girocului s-au plâns de gălăgia produsă de cluburile din apropierea lor. Mai mult, s-a făcut chiar o interpelare în CL Timișoara, însă răspunsul primit de consilierul Bogdan Herzog a fost stupefiant: „în urma verificărilor comune efectuate în data de 12/13 iulie 2014, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Comisariatul Județean Timiș și reprezentanți ai Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Timiș, nu s-a constatat folosirea aparaturii / instrumentelor muzicale la intensitate mare, astfel încât să tulbure liniștea locuitorilor”!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La Timișoara se pregătește construcția unui patinoar. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Țiriac

După zeci de ani în care nu a existat în Timișoara un patinoar, orașul ar putea beneficia din nou de un asemenea obiectiv de infrastructură sportivă. Terenul pe care va fi amenajat va fi oferit de primărie, iar obiectivul va fi ridicat de o fundație care poartă numele unui cunoscut mare sportiv al României, Ion...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se pregătește construcția unui patinoar. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Țiriac
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
La nici o zi de la solicitarea de către Serbia a ajutorului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă a Uniunii Europene, un contingent format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, utilaje pentru stingerea incendiilor, format rapid la Timișoara cu pompieri din mai multe județe, a plecat în prima parte a zilei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de pompieri români au plecat de la Timișoara în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație/VIDEO
Poli Timişoara a făcut, indiscutabil cel mai bun meci din ultimii ani, izbutind o victorie clară la Chiajna în faţa unei echipe cu pretenţii la promovare. A fost spectacol şi un sec 5-1, omul meciului fiind tânărul Ianis Doană, care a reuşit să înscrie nu mai puţin de 4 goluri. Cu această superbă victorie, Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos
Anunțat în urmă cu câteva luni ca un proiect care va transforma circulația din oraș, proiectul inelului 2 rămâne deocamdată … proiect. Un proiect nou, care ar urma să fie schimbat față de cel inițial, o modificare care a dus la anularea licitației care era în derulare. Proiectul tehnic al inelului 2 va fi revizuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru inelul 2 de circulație al Timișoarei a fost anulată. Primăria vrea să refacă proiectul tehnic
SCM Politehnica Timișoara a fost învinsă clar de campioana en-titre, CS Dinamo București, scor 25–35, în prima semifinală a Supercupei României la handbal masculin. Competiția de tip Final Four se desfășoară în acest weekend în TeraPlast Arena din Bistrița. Handbaliștii alb-violeți au dat o replică curajoasă în prima parte a întâlnirii, conducând chiar cu 6-2...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză! SCM Poli nu a făcut față campioanei Dinamo în semifinalele Supercupei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.