Din decopertare in decopertare, spre asfaltarea finala / FOTO

Traficul pe strada Cluj, dar și pe Circumvalațiunii sau în alte locuri din oraș, se desfășoară foarte greu în ultima perioadă. Mașinile stau bară la bară, iar șoferii sunt cu nervii întinși la maximum. Totul, spre scopul final: asfaltarea de toamnă. O problemă ar fi însă la intersecția Bd. Rebreanu cu strada Arieș.

decopertari10

Odată cu venirea toamnei, la Timișoara a început să se lucreze susținut la asfaltarea mai multor artere principale. Până să se toarne însă stratul final, șoferii trebuie să îndure calvarul traversării unor porțiuni de șosea decupate de utilaje. În prezent, se circulă foarte greu în diverse zone ale orașului. „Pe Bulevardul Sudului totul este decopertat, pe strada Cluj la fel, în Circumvalațiunii, în multe locuri unde vrem să facem să fie civilizat, așa cum trebuie să fie. Se lucrează mai mult noaptea, într-adevăr, noaptea se și asfaltează, dar anumite lucrări se fac și în timpul zilei, dar fără a bloca traficul. În curând o să inaugurăm Victor Babeș și Eroilor, se lucrează peste tot”, a explicat marți primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, se va asfalta ca-n palmă până la Spitalul Județean, inclusiv pe strada Arieș, lucrarea va fi făcută pe porțiuni.

Problema va fi însă în intersecția aflată chiar în fața Spitalului Județean, unde, din cauza traficului greu, s-au format adevărate „valuri” care deranjează șoferii. „Intervenim și acolo, dar într-o variantă puțin mai complicată. Bd. Liviu Rebreanu este încă în garanție până anul viitor și nu putem face intervenții prompte. Noi am notificat firma care a efectuat lucrările, câteodată răspunde, alteori nu. Acum am transmis o nota ultimativă, prin care am informat că, dacă până la o anumită dată nu se fac intervențiile, vom interveni noi și le vom imputa contravaloarea lucrărilor”, spune Robu. La această lucrare a fost deja consumată și garanția de bună execuție. Modernizarea Bd. Rebreanu a fost făcută de Confort SA, firmă care aparține omului de afaceri Georgică Cornu. Aceasta are însă o situație juridică foarte complicată. „Este în insolvență sau chiar în faliment, putem să ajungem în instanță, dar nu putem să lăsăm drumul în halul în care este”, a mai declarat primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Simon Pescari

De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României

Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere

Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu Sin City istorie înainte de a deveni realitate la Timișoara, acum aleșii locali au aprobat interzicerea în totalitate a sălilor de jocuri de noroc în oraș. Ședința de plen de marți a consfințit decizia finală a orașului de pe Bega de a interzice aceste săli, cu excepția celor pentru Loto clasic. Agențiile Loteriei Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sălile de păcănele devin istorie la Timișoara. Consiliul Local a aprobat interzicerea acestora
Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Muncitorii companiei de construcții care se ocupă de regenerarea urbană a Pieței Traian au ajuns la etapa montării primelor plăci de piatră naturală din zona amintită. Este una dintre ultimele etape pentru finalizarea lucrărilor în piață. Cercetarea arheologică nu a identificat elemente care să întârzie șantierul, astfel că, la cinci luni de la începerea proiectului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pune piatră naturală în Piața Traian
Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere
CODRU Festival revine la Timișoara între 28 și 30 august, pentru cea de-a VI-a ediție, în Pădurea Verde. Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină și în acest an desfășurarea festivalului, unul dintre evenimentele care contribuie la promovarea Timișoarei și a județului ca destinație pentru turism cultural și de evenimente. Timp de trei zile, Pădurea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin pentru CODRU Festival din partea CJ Timiș
Ocazie de a „socializa” altfel cu orașul, care le va fi casă în următorii ani. Pentru studenții internaționali, experiența la Universitatea Politehnica Timișoara înseamnă mai mult decât cursuri, proiecte sau stagii de practică. Înseamnă și descoperirea orașului, întâlniri cu oameni din culturi diferite și momente care transformă perioada petrecută la Timișoara într-o experiență de viață....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții străini din UPT au descoperit Timișoara într-un mod inedit: de pe Bega/FOTO
După luni bune de așteptare, contractul de execuție al viitorului stadion Dan Păltinișanu a fost semnat la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții. Urmează câteva luni pentru a se realiza proiectul și ulterior poate demara construcția, cu Consiliul Județean Timiș pe post de finanțator în primul an. Timișoara va avea un nou stadion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul stadion al Timișoarei. Simonis: ”Timișoara și Timișul au așteptat suficient”/VIDEO
Sâmbătă, 29 august 2026, și în Timiș va avea loc ediția a patra a Nopții Muzeelor la Sate. Publicul este invitat să descopere șase muzee din județul Timiș înscrise în programul evenimentului. Sunt șase locuri unde puteți descoperi mai multe despre Timiș și personalitățile sale. Casa memorială Nikolaus Lenau din Lenauheim propune o seară dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor la Sate. Timișul oferă șase locații pentru vizitat
Conferențiarul Alexandru Onaca, din cadrul Departamentului de Geografie din Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie a UVT va participa la o misiune desfășurată în Antarctica. Expediția va oferi cercetătorilor români acces la unul dintre cele mai dificile medii naturale pentru desfășurarea activităților științifice și va permite realizarea unor observații și măsurători direct în teren. Pentru Alexandru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Onaca, conferenţiar la UVT, va reprezenta Timișoara la o expediție științifică în Antarctica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.