Efect de bumerang pentru pesediști! Ordonanța propusă de Liviu Dragnea care le permite aleșilor locali să migreze în alte partide fără să își piardă funcțiile nu va avea efecte negative doar asupra liberalilor. În Timiș sunt primari social-democrați care vor să intre în PP-DD! Se pare chiar că, în total, sunt șase primari PSD care vor să se alăture acestei formațiuni politice.
Robu admite: pistele sunt „in opturi”, dar asta nu e motiv de campanie impotriva Timisoarei
Pistele „în opturi”nu sunt o scăpare, ci sunt făcute special astfel, pentru ca mersul pe bicicletă să nu fie monoton. Primarul Nicolae Robu spune că aceasta a fost viziunea proiectantului, care nu a vrut să modifice proiectul, susținând că în lume se practică acest gen de construcție. Totuși, pistele despre care a aflat toată România nu reprezintă decât sub 2% din total, iar Timișoara nu e… Caracal.
Prins de jandarmi dupa ce a taiat 14 copaci
Jandarmii și reprezentanții Ocolului Silvic Lugoj, au desfășurat în weekend o acțiune pentru prevederea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, în zona localității Bunea Mare. În plasa lor a căzut un individ care tăiase peste patru metri cubi de lemne, evident fără autorizație.
Moldovan explica de ce o sustine pe Udrea: „PNTCD nu poate sa ramana asa, pe langa”
PNȚCD Timiș o va sprijini pe Elena Udrea, în campania pe care aceasta a pornit-o pentru a deveni președintele României. Valentin Moldovan, președintele filialei, explică de ce s-a făcut alianța cu Udrea: pentru că e de dreapta, iar țărăniștii nu pot să rămână „pe lângă”. Consilierul local Adrian Orza nu vrea nici măcar să vorbească despre acest subiect.
Ostaficiuc, de la „brand” politic, la „brand” de… cafea
Un prieten al deBanat aflat pe litoral ne-a trimis o fotografie banală la prima vedere. La o privire mai atentă, surpriză! Pe ceașca de cafea este trecut numele celui care a condus timp de opt ani Consiliul Județean Timiș, perioadă în care s-a și autoproclamat drept „brand politic”.
La ce bun o lege a presei, daca Ponta garanteaza „libertatea de exprimare”?
După foarte multă vreme de indiferență a clasei politice față de cum își face presa meseria, unul dintre membrii Legislativului, uneperistul timișorean Ion Răducanu, a readus în discuție problema igienizării mass-media printr-o lege a presei. Altădată aș fi suflat în iaurt și aș fi respins o astfel de idee.
Todasca si Koller asteapta ordonanta traseistilor ca sa fie „curatenie” in consiliile locale
Doi dintre primarii timișeni suspectați de traseism politic sunt printre beneficiarii ordonanței inițiate de Liviu Dragnea. Ilie Todașcă, de la Săcălaz, exclus din PDL în iunie, nu e gata încă să intre în PSD, partid cu care cochetează demult, dar susține că ordonanța va debloca activitatea CL. Gabriel Koller, de la Sacoșu Turcesc, spune că nu privește pe nimeni dacă pleacă din PDL.
Vasta retea de traficanti de persoane, destramata de politisti
O rețea foarte bine pusă la punct de traficanți de persoane, care acționa în mai multe zone ale României, a fost anihilată de polițiștii de frontieră din Timiș, cu ajutorul procurorilor DIICOT. Au avut loc descinderi atât la Timișoara, cât și în Alba Iulia și București. Totul pornea din centrele de refugiați.
„Iubeste Romania ta!” in septembrie / FOTO
Peisaje în culori care aproape că nu pot fi descrise în cuvinte, soare potrivit de cald, aer liniştit de vacanţă la trecerea dintre anotimpuri, timp pentru drumeţii de neuitat – asta poate însemna luna septembrie dacă vă propuneţi să călătoriţi prin România. Agenţia de turism Ultramarin şi Clubul Bănăţean de Turism continuă programul „Iubeşte România…
Catastrofal: doar 321 de tineri au luat Bac-ul de toamna
Rezultatele sesiunii de toamnă a bacalaureatului din Timiș sunt dezastruoase. Numai puțin peste 22% dintre cei care s-au prezentat la acest examen au reușit să ia și note de trecere. Situația este aceeași peste tot în țară.
Intreruperi de curent
Enel a programat luni întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara: spl. T. Vladimirescu, str. Caraiman, str. Gheorghe Doja, orele 9 – 12 str. Mărășești, Republicii, Victoriei, orele 8 – 16; Lugoj – Zona Cotul Mic, Bl. 10, 11, 12, 13, 14, 18, 19, 21, 22, 23, orele 9 – 15; Apa Mănăstire, Sângeorge (total), orele…