Primăriile din vestul României au fost amendate, în ultimele zile, cu 5.000 de lei de Autoritatea Electorală Permanentă, care face verificări intensive, în vederea pregătirii alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Din Timiș au fost găsite în neregulă două primării.
Controalele efectuate de reprezentanții Autorității Electorale Permanente vizează modul în care sunt păstrate registrele cuprinzând listele electorale, felul în care sunt întocmite și actualizate aceste liste, respectarea de către primar a obligaţiei de a pune la dispoziţia alegătorilor, spre consultare, a listelor electorale permanente, erorile din listele electorale sau integritatea şi modul de confecţionare a urnelor și cabinelor de vot. Timp de cinci zile, AEP a făcut, la nivel național,148 de controale, care s-au lăsat cu 83 de sancțiuni. Mai bine de un sfert dintre acestea s-au concretizat prin amenzi în cuantum de 25.600 lei. Filiala Vest a Autorității Electorale Permanente a aplicat 11 sancțiuni: cinci amenzi în sumă totală de 5.000 de lei și șase avertismente. Astfel, a fost avertizată primăria din Checea, iar cea din Șag a fost amendată cu 1.000 de lei. Restul primăriilor amendate provin din județul Arad. În timpul controalelor din prima săptămână din septembrie, Primăria Coștei a fost avertizată și amendată cu 2.000 de lei, iar cea din Traian Vuia a scăpat doar cu un avertisment.
Comentarii prin facebook