Cadou de Mos Nicolae: se reia circulatia tramvaielor pe Stefan cel Mare

După opt luni de întrerupere, tramvaiele ar putea merge, din nou, de la începutul lui decembrie, pe strada Ștefan cel Mare, dintre Piața Traian spre Banatul. Reluarea traficului fusese anunțată de primarul Nicolae Robu pentru octombrie, dar acum a fost „reprogramată” pentru decembrie.

stefan cel mare

Șantierul de pe strada Ștefan cel Mare, pe porțiunea cuprinsă între str. St. O. Iosif și 1 Decembrie, s-a deschis în aprilie. „Proiectul vizează reabilitarea liniilor de tramvai, refacerea carosabilului, a aleilor pietonale, amenajarea unor piste de biciclete și spații verzi. Se va lucra în subteran și vor fi reabilitate rețelele de canalizare și de alimentare”, spunea primarul Nicolae Robu. Șantierul a presupus instituirea unor restricții de trafic pentru mașini, dar și suspendarea circulației tramvaielor. În septembrie, Robu anunța că tramvaiele vor reveni pe traseu la începutul lunii octombrie. Tramvaiele nu circulă însă nici acum. Robu explică: „Acum se pun liniile de cale ferată și, din 10 noiembrie, se va face și betonarea de consolidare. Apoi, în funcție de starea vremii, vom repune în funcțiune și tramvaiele pe porțiunea respectivă. Asta s-ar putea întâmpla în aproximativ trei săptămâni, dacă sunt condiții meteo bune. La Sfârșitul lui noiembrie, poate de Moș Nicolae”, a declarat primarul. Lucrarea este executată de SC Porr Construct, la un preț de 24,7 milioane de lei, și trebuie finalizată până la Crăciun.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Reunit în această seară, Comitetul politic a USR a confirmat decizia anterioară de a nu mai forma o majoritate guvernamentală cu PSD. De asemenea, USR va propune Partidului National Liberal un acord politic pentru o abordare coordonată în privința pașilor următori. Comitetul politic USR, reunește 160 de lideri ai partidului, iar deciziile au fost luate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR va propune Partidului Naţional Liberal un acord politic în privința pașilor următori
Președintele Nicușor Dan a declarat, în urma căderii Guvernului Bolojan, că viitorul executiv va fi pro-occidental. De asemenea, şeful statului a refuzat clar ideea alegerilor anticipate. În urma căderii Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură, președintele Nicușor Dan a susținut, în această seară, o scurtă declaraţie la Palatul Cotroceni. “Guvernul a fost demis azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan: “Subliniez, la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental”
Conducerea PNL a votat în ședința de la ora 17.00 să respecte deciziile anterioare de a nu mai negocia o coaliţie guvernamentală cu PSD, dacă acest partid va participa la dărâmarea Guvernului Bolojan. Votul din Biroul Politic Național (BPN) a fost 34 pentru, 10 abțineri şi niciunul împotrivă. Rezoluția a fost propusă de Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea PNL, vot masiv împotriva unei coaliţii cu PSD: 34 pentru, 10 abțineri, zero împotrivă
La ora 17.00, PNL are o şedință în cadrul căreia se va decide linia partidului după căderea Guvernului Bolojan. Până atunci, Cătălin Predoi, cel vehiculat ca viitor premier, a furat startul, afirmând că vrea continurea guvernării alături de PSD. El a fost contrazis imediat de Dan Motreanu. PNL a luta pănă acum două dcecizii potrivit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe lupta pentru putere în PNL. Cătălin Predoiu vrea cu PSD, Dan Motreanu îl contrazice
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi AUR împotriva Guvernului Ilie Bolojan a trecut în plenul Parlamentului cu 281 de voturi. Prin urmare Guvernul condus de Ilie Bolojan este demis oficial. Moţiunea de cenzură intitulată “STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului!” a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul Bolojan a căzut! Moţiunea de cenzură a trecut cu un scor covârşitor
În discursul din Parlamentul României, premierul Ilie Bolojan a afirmt că moțiunea de cenzură este “mincinoasă, cinică și artificial”. El a aminit că cei din PSD nu a vrut să-și asume funcția de premier, au calculat că vor avea doar avantajele guvernării, nu şi asumarea. Bolojan i-a mai acuzat pe iniţiatorii moţiunii că nu au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, către PSD-işti: “Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri”
Începând cu prima zi a lunii august, traficul greu prin Timișoara se va desfășura după reguli noi. Primăria ne anunță că noile reguli prevăd că traficul greu este restricționat în interiorul orașului, în funcție de categoriile de drum, pentru a reduce zgomotul, poluarea aerului, degradarea rețelei stradale și pentru a crește siguranța cetățenilor. Regulamentul se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traficul greu, restricționat în Timișoara. Dacă plătești o taxă poți avea acces
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.