Fostul primar din Recaș, Marinel Pașca, a avut parte de o sâmbătă de coșmar. Actualul consilier local PDL a fost bătut de doi colegi din primărie, care nu s-au oprit până când nu i-au rupt mâna și nu l-au văzut plin de sânge. Pașca a fost dus la dispensarul din Recaș pentru a fi îngrijit.
Robu spune ca Bojin ar trebui sa fie… „cetatean de rusine” al Timisoarei!
Războiul dintre Nicolae Robu și Titu Bojin – pe vremuri, Lae și Titu, ca între prieteni – pare să nu mai aibă limite. Sâmbătă, primarul Timișoarei l-a făcut pe fostul său partener „agramat” și „mincinos” și l-a comparat, indirect, cu… Nicolae Ceaușescu!
4,5 milioane de oameni, tratati in 40 de ani la Spitalul Judetean
Spitalul Judeţean din Timişoara a împlinit, la acest sfârşit de săptămână, 40 de ani de activitate. Aproape 1,7 milioane de pacienți au fost internaţi şi trataţi aici în cele patru decenii de activitate, iar alte peste 2,8 milioane de persoane au trecut pe la Urgențe. Tot aici se pregătesc, pe lângă medicii specialist, 700-800 de rezidenţi pe an.
A intrat cu masina in excavator!
Un timișorean a ajuns, sâmbătă, la spital, după ce, din neatenție, a intrat cu mașina pe care o conducea într-un… excavator! S-a întâmplat la Giarmata Vii, traficul fiind blocat timp de zeci de minute.
Victor Ponta – un fel de Ghita Pristanda
Filmulețul scos pe piață de Traian Băsescu cu Victor Ponta i-au atras premierului tot felul de calificative, de la pisicuț la mielușel. Personal, văzându-l așa ascultător și docil în fața lui Băsescu, dar extrem de viteaz în afara Palatului Cotroceni, și mai ales pe la televiziuni, Ponta mi-a amintit de un celebru personaj al literaturii române.
Poli, penalty ratat, gol primit dupa 590 de minute si punct pierdut
Fără gol primit de mai bine de 590 de minute şi fără niciun punct pierdut în ultimele şase etape, Poli Timişoara nu a reuşit să se întoarcă cu toate punctele din deplasarea de la Tărlungeni. A fost 1-1, cu două reprize în care Poli a fost mai bună.
Restrictiile de pe DN66 raman valabile pana la finele lui noiembrie
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a prelungit restricția de circulație pe sectorul DN 66, cuprins între km 93+500 – km 126+000, Bumbeşti Jiu-Petroşani, până pe 28 noiembrie. Decizia a fost luată datorită condiţiilor meteo favorabile executării lucrărilor de reabilitare.
Sambata se poate cere urna mobila
Timișorenii care vor să voteze, dar, din diverse motive, nu se pot deplasa duminică la secții trebuie să depună, sâmbătă, cererile pentru urna mobilă. Acestea trebuie duse, în intervalul orar 18-20, la biroul electoral al secției la care sunt arondați.
Vot in legitima aparare. Mergeti la urne, ca si cand ar fi pentru ultima oara!
De 25 de ani vorbim de opțiunea românului pentru răul cel mai mic în alegerile prezidențiale. Niciodată n-am trăit ca-n basme, să alegem între Făt Frumos și Balaur, între Soare și Întuneric, Mesia sau Satana. Poate doar în 1990, Duminica Orbului, când puteam opta pentru sir Rațiu, dar am ales tov. Iliescu.
Reteta din Oltenia: Sarmale în dovleac / FOTO+VIDEO
Campania de educație culinară „Descoperă Tradițiile Culinare Românești” este la a doua ediție și se desfășoară în perioada ianuarie – decembrie 2014. În acest interval vor fi promovate 40 de rețete oferite de 40 de pensiuni din cele nouă zone istorice ale României. Pentru această săptămână vă propunem o rețetă de sarmale în… dovleac, originară din Oltenia
Kumamoto Artpolis, istoria unui proiect care a revolutionat arhitectura
Ambasada Japoniei, Japan Foundation şi Muzeul Banatului Timişoara așteaptă timișorenii la o nouă expoziție interesantă. Denumită „Kumamoto Artpolis – Arhitectură și comunicare”, aceasta va fi găzduită de sala Bastion Theresia și va fi deschisă până la finele lunii.