Stirile din ziua: 7 noiembrie 2014

PSD: PNL politizeaza mitingul de sambata; PNL: PSD are metode securiste

PSD: PNL politizeaza mitingul de sambata; PNL: PSD are metode securiste

Mitingul anti-Ponta, programat pentru sâmbătă, e un nou prilej de replici acide între foștii aliați de la PSD și PNL. Totul a pornit de la un e-mail trimis de pe adresa privată a purtătorului de cuvânt al PNL, la care PSD a reacționat prompt, susținând că e dovada clară a implicării politice a liberalilor în protestul civic organizat în mai multe orașe din țară.

Rock pentru Revolutie: Riblja Čorba, Bajaga i Instruktori, Pro Musica si Phoenix

Cei 25 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România vor fi celebrați în riff-uri de chitară și solo-uri de tobe. Rock pur pe 20 decembrie, în Piața Victoriei, cu două trupe românești și două sârbești. Patru legende pe o singură scenă, pentru un oraș care a știut să stea în picioare, atunci când a trebuit.

Festivalul Vinului

A inceput Festivalul Vinului… cu tarabe cu ciorapi, portofele si sutiene / FOTO

Peste 30.000 de litri de vin și must îi așteaptă, până duminică, pe timișorenii însetați. Festivalul Vinului a început vineri după-amiază, în zona Parcului Rozerlor. De fapt, în parc are loc programul artistic, iar stradă sunt tarabele cu mâncare, băutură și… talciocul! Nu lipsesesc ciorapii și chiloții, dar nici lacurile de unghii sau, pentru cei pioși, icoanele. Totul, în talmeș-balmeșul obișnuit.

De ce nu vine Ponta la Timisoara: Cum sa dai ochii cu oameni pentru care n-ai facut nimic?

Încă de la începutul campaniei electorale, prezidențiabilul PSD Victor Ponta s-a tot jucat cu ideea de a veni la Timișoara. Până acum și-a anunțat vizita de cel puțin patru ori, dar degeaba. Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, știe de ce Ponta se tot codește să vină. Motivul: îi este frică să dea ochii cu locuitorii orașului pentru care nu a alocat niciun leu.

Ioan al Covasnei, al treilea candidat pentru scaunul de mitropolit al Banatului

La reşedinţa mitropolitană din Timişoara a avut loc vineri şedinţa specială a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, de consultare a Adunării eparhiale extinse a Arhiepiscopiei Timişoarei. Totul, în vederea desemnării candidaţilor eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului.

A iesit soarele si pe strada lui Robu: Michelangelo e gata in mai putin de doua luni

Vremea bună din ultima perioadă s-a potrivit mănușă cu planurile municipalități de a lucra cât mai mult până la venirea iernii. Primarul Nicolae Robu a anunțat că, în ultimele săptămâni, s-a muncit foarte mult, atât la Michelangelo cât și pe celelalte șantiere din oraș, de dimineață până seara, ba chiar și duminica.

Receptionere si soferi, retinuti in cazul retelei de prostituate de lux

Patru recepționere și doi șoferi implicați în rețeaua de prostituate de lux care acționa în mai multe hoteluri din Timișoara au primit ordonanțe de reținere. Audierile continua însă, urmând să fie aduși la DIICOT și clienți. Joi dimineață au avut loc descinderi la șapte hoteluri și pensiuni din Timișoara, printre care Perla și Reghina Blue,

Senatorul Ehegartner, ministru al Energiei intr-un ipotetic Guvern Tariceanu

Senatorul Petru Ehegartner, președinte al PLR Timiș, este mare favorit pentru a prelua portofolul de ministru al Energiei în cazul în care Victor Ponta va ajunge președinte. Mai mult, PLR Timiș va primi patru funcții de șefi de deconcentrate în județ, fiind cunoscute deja două nume pentru acestea: Dan Bara și Ionel Patrichi.

I-au placut asa mult panselutele de la Michelangelo, ca le-a „platit” cu 300 de lei!

Panseluțele de pe Podul Michelangelo atrag, în continuare, ca un magnet, tot felul de oameni. Joi seara, a venit rândul unei femei din Deta, care a fost prinsă de polițiști rupând tacticos florile. Este a șasea persoană amendată, în ultimele luni, pentru că s-a „împiedicat” de jardinière.

Televizor masina mica. De ce nu vedem deplasarile lui Poli?

Ca multe alte activități cultural ori sportive – concerte, teatre, filarmonica, muzee etc – și fotbalul practicat de ACS Poli este finanțat de la bugetul local cu sume importante de bani. Nu mă opresc la oportunități și priorități, căci vom vorbi până mâine dacă era mai bine să renovăm un spital sau să încercăm să atragem poporul spre spații deschise, spre mișcare și, în cele din urmă, spre pasiune și distracție.

aquatim

Fara apa rece in zona Girocului – Soarelui

Aquatim anunță că vineri, între orele 9 și 18, va întrerupe furnizarea apei reci pe străzile Orion, Martir Vasile Balmuș și Mareșal Constantin Prezan, între Orion și Venus. Se va lucra la intersecția străzilor Mareșal Constantin Prezan cu Orion, pentru remedierea unei avarii la rețeaua de alimentare cu apă. La reluarea alimentării cu apă rece

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel nu a programat vineri întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, după cum urmează: Lugoj – Bl. Zona Țesătorilor 1-16 și ANL, str. Țesătorilor, Izlazul Mic, Dorobanților, Smârdan, Griviței, Rahovei, Partizanilor, orele 9 – 18; Herendești, Visag, Pietroasa Mare, Hisiaș, orele 9 – 15; Iecea Mare – ferma Agri Ellen, orele

Top