Film de Oscar si fapte bune, la premiera peliculei „Ida”

Timișorenii care vor să vizioneze unul dintre filmele favorite la Oscar pentru cea mai bună peliculă străină sunt invitați la sediul Comunității Evreiești, pe 27 noiembrie. „Ida” este o poveste fascinantă, care nu trebuie ratată de niciun iubitor de filme. Intrarea se face… pe bază de dulciuri.

ida2

Acțiunea se petrece în anul 1962, în Polonia. În prim plan este Anna, o tânără orfană care a fost crescută la mănăstire. Ea se pregătește să devine călugăriță, dar, înainte de a face acest lucru, se întâlnește cu Wanda, singura rudă care i-a mai rămas în viață. Cele două pleacă într-o călătorie tragică unde descoperă trecutul dureros al familiei lor. Poveștile pe care le aud le schimbă perspectiva despre viață și despre religie. „Ida” a fost regizat de Pawel Pawlikowski. „Am vrut să fac un film despre istorie, care să nu pară un film istoric, un film moral care nu oferă lecţii, am vrut să spun o poveste în care «toată lumea are motivele ei», o poveste mai aproape de poezie decât de o intrigă. Mai mult decât orice, am vrut să mă detaşez de retorica obişnuită a filmului polonez”, a spus regizorul. Pe lângă faptul că este unul dintre favoritele la premiul Oscar, pelicula a primit laude și din partea unor publicații precum Los Angeles Times. De asemenea, „Ida” se află printre finaliștii Premiului Lux, oferit de Parlamentul European. Filmul va fi proiectat joi, 27 noiembrie, la ora 18,30, pe strada Mărășești, nr. 10. Cei care vor să vizioneze pelicula nu trebuie să-și facă griji în ceea ce privește costul biletului. La film, intrarea se face pe bază de dulciuri, care vor ajunge la 60 de copii din familii defavorizate. Astfel, publicul e invitat să aducă cu el bomboane, ciocolată, napolitane și biscuiți.

Etichete , , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan

Ideea Primăriei Timișoara pentru dezvoltarea unei rețele metropolitane de tren urban electric și integrat cu transportul public a obținut un acord de principiu al Ministerului Transporturilor. Acum urmează următorul pas pentru implementarea proiectului, adică semnarea unui parteneriat între municipalitate și Compania Națională Căi Ferate „CFR” SA. Pentru a accelera investiția, Primăria Municipiului Timișoara și-a asumat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI

Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de viceprimăriţa Paula Romocean, împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care aceasta solicita anularea raportului de evaluare ce a constatat starea de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Amintim că şi primarul Dominic Fritz, coleg de partid (USR) cu Romocean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la  Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Micuții luptători ai Timișoarei și-au apărat blazonul și în frumoasa Bucovină

Gura Humorului a fost gazdă ospitalieră pentru etapa a doua a Campionatului Național de minirugby la care au participat sute de copii de la cele mai importante cluburi din țară. Printre ei și Warriors Timișoara, care a avut echipă la U8, două la U10, una fiind o combinată cu CSS Bega și alta la U12....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micuții luptători ai Timișoarei și-au apărat blazonul și în frumoasa Bucovină
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

bacalaureat

Aproape 3 din 4 elevi au luat Bacul! Rezultate bune la examenul maturității

Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este de 74,8%, a informat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. Anul trecut, rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat a fost de 74,3%. Anul acesta au promovat, în total, 94.345 de candidați (90.263 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.082 din promoțiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 3 din 4 elevi au luat Bacul! Rezultate bune la examenul maturității
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Societatea Aquatim se apropie de momentul în care va pune în funcțiune instalația de valorificare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate. În aceste zile se montează scrubberele – echipamente industriale esențiale pentru funcționarea noii instalații. Acestea au rolul de a trata aerul rezultat din procesul de uscare a nămolului, reținând și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este de 74,8%, a informat, marți, Ministerul Educației și Cercetării. Anul trecut, rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat a fost de 74,3%. Anul acesta au promovat, în total, 94.345 de candidați (90.263 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.082 din promoțiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 3 din 4 elevi au luat Bacul! Rezultate bune la examenul maturității
Între 12 iulie și 15 septembrie, Festivalul Internațional Orgile Cetății revine pentru cea de-a cincea ediție, invitând publicul timişoreanj într-o nouă călătorie muzicală prin patrimoniul cultural al orașului. Timp de două luni, orgile istorice din bisericile și spațiile emblematice ale Timișoarei vor deveni punctul de întâlnire al unor artiști din România, Italia, Austria, Ungaria, Ucraina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional Orgile Cetății se întoarce  pentru două luni de concerte și experiențe culturale cu acces gratuit
Omar Rafique are un restaurant în Anglia. Fiscul l-a acuzat că și-a plătit taxele cu lingura mică. El a decis să se apere singur – avocatul costă. A cerut, în schimb, ajutorul unui chatbot. Dosarul a ieșit impresionant. Argumentat, structurat, plin de precedente juridice. O singură problemă: procesele citate nu au existat niciodată. Mașina le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mașina care te bate pe umăr
Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de viceprimăriţa Paula Romocean, împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care aceasta solicita anularea raportului de evaluare ce a constatat starea de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Amintim că şi primarul Dominic Fritz, coleg de partid (USR) cu Romocean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Dominic Fritz, şi Paula Romocean pierde la  Curtea de Apel Timișoara, în prima fază, litigiul cu ANI
Ideea Primăriei Timișoara pentru dezvoltarea unei rețele metropolitane de tren urban electric și integrat cu transportul public a obținut un acord de principiu al Ministerului Transporturilor. Acum urmează următorul pas pentru implementarea proiectului, adică semnarea unui parteneriat între municipalitate și Compania Națională Căi Ferate „CFR” SA. Pentru a accelera investiția, Primăria Municipiului Timișoara și-a asumat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. CFR Infrastructură e de acord, în principiu cu ideea trenului metropolitan
Miercuri, 8 iulie, se aniversează 157 de ani de la prima călătorie cu tramvaiul pe actualul teritoriu al României. Acest eveniment este marcat în fiecare an prin Ziua Transportului Public, ocazie cu care  Societatea de Transport Public Timișoara va organiza o expoziție fotografică și o călătorie cu tramvaiele istorice Gemenele. Societatea de Transport Public Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Transportului Public, timişorenii sunt invitaţi la o călătorie cu tramvaiele istorice Gemenele şi o expoziție fotografică
Primăria Timișoara cere aprobarea consilierilor locali în vederea alocării a aproape nouă milioane de lei pe reabilitarea termică a două clădiri din administrarea Spitalului de Copii Louis Țurcanu Timișoara. Proiectele vizează reabilitarea termică a clădirii de pe strada Teiului, care găzduiește Secția de Recuperare Pediatrică, și a imobilului de pe strada Corbului, fosta clinică de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierii locali vor vota pentru reabilitarea termică a două clădiri de la Spitalul de Copii Timișoara
Printr-o serie de evenimente desfășurate între 6 și 30 iulie, Universitatea de Vest Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design, aduce arta contemporană în spațiul public și creează contexte de întâlnire între tinerii creatori, profesioniștii din domeniu și comunitate. Publicul este așteptat să descopere creația noii generații de artiști și designeri, în cadrul „Turning Point”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT invită publicul să descopere creația noii generații de artiști și designeri în cadrul „Turning Point” 2026
Top