Ora de economie cu Nicolae Robu

Pe vremea când era senator de Timiș, liberalul Nicolae Robu își mai permitea din când în când să joace cartea populistă. Omul era ucenic într-ale politicii și poate că a văzut la alții cum revarsă de indignare când guvernul ia măsuri dureroase cu diverse categorii socio-profesionale ale României. Era pe vremea guvernului Boc, cu programele lui de austeritate. Ca președinte al PNL Timiș, el îi invita pe cei cu veniturile tăiate de puterea de atunci să dea statul în judecată cu asistență juridică de la liberali. Tare de tot. Îmi și imaginam cum avocații aia pricepuți ai PNL îi ajutau pe profesori, de exemplu, sau pe pensionari să câștige procese și despăgubiri în procesele cu statul. Stat care, din lipsă de fonduri, putea lejer intra în incapacitate de plată a unor drepturi destinate altor categorii socio-profesionale. Care la rândul lor ar fi fost invitate în fața avocaților liberali să-și apere drepturile și tot așa până ce statul și-ar da obștescul sfârșit și toți am fi fost fericiți, ca grecii.

Mi-am amintit de povestea cu Nicolae Robu populistul când l-am văzut cum solidarizează oarecum cu greva funcționarilor publici din România, chiar dacă o astfel de manifestare sindicală nu a avut loc și în Primăria Timișoara. Foarte frumos gestul, chiar uman, dacă nu ar fi ușor otrăvit. Ba chiar liberalul a mărturisit că el însuși e nemulțumit de salariul de 1.200 de euro pe lună și că o leafă decentă pentru un edil de talia Timișoarei ar fi vreo 4.000 de euro. Până acum, totul este corect. Așa ar fi peste câțiva ani în Slovenia, Austria, Cehia, poate și Polonia. Corect este și că funcționarul public trebuie să aibă un salariu decent pentru a trăi într-un bun nivel de confort, dar și pentru a nu fi tentat la acte de corupție. Până acum primarul Robu m-a uns pe mine la suflet și pe angajații săi la coarda sensibilă. Dar cum facem treaba asta?

Nicolae Robu nu a mai zis și când se va ajunge în situația ca un primar de mare oraș să aibă 4.000 de euro lunar, dar nici când funcționarii aceluiași mare oraș vor avea salariul ăla decent. Cât să ia un salariat din Primăria Timișoara atunci când Nicolae Robu ar avea 4.000 de euro? Păi mă gândesc că 1.000 euro ar fi ca o justă proporționalitate. Poate România viitorului guvern PNL, cu Predoiu prim-ministru, să dea salariu de peste 1.000 de euro funcționarilor publici care lucrează cu responsabilitate sau freacă menta, care greșesc sau nu greșesc, care greșesc intenționat sau neintenționat, care sunt puși să numere turnulețele țiganilor și le numără ‘au ba. Funcționar care, indiferent de ce ar face rău, cu sau fără voie, nu se teme de nicio sancțiune din partea sistemului.

Ministrul Vâlcov de la Finanțe ne-a anunțat ieri-alaltăieri cum ni se va umfla PIB-ul în câțiva ani, de-o să ajungem peste media europeană. Să zicem că pesediștii ne mint, firește. Apoi să ne imaginăm că un viitor guvern liberal este mai calificat decât cel al lui Ponta și că pragul de 1.000 de euro per funcționar ar putea fi atins. Dar ce facem cu întreg sistemul, că în țara asta nu trăiesc numai bugetari cărora să le facă ministrul de Finanțe salariul? Nu, în țara asta mai lucrează lume și pe 200 de euro. Salariu mediu este de vreo 400 de euro și acolo liberalul Nicolae Robu nu mai poate face prea mare lucru prin decizii guvernamentale. Nu poate dicta privatului cât să dea salariul, pentru că acel întreprinzător nu-și va permite să dea cât zice guvernantul. Acolo trebuie pregătit terenul pentru o creștere a economiei. Prin decizii de fiscalitate, prin investiții, prin încurajarea unor industrii, în fine, știe primarul mai bine ca mine. Dar astea nu merg de pe o seară pe alta, durează cu anii, motiv pentru care nici Emil Boc nu a avut alte soluții imediate decât să scadă salariile sau să mărească TVA pentru a plăti lefurile și pensiile.

Bun, guvernele pot fi proaste, finanțatorii străini pot fi masoni și balauri mondiali, dar uneori trebuie să înțelegi că haina populistă e cea mai periculoasă armă cu care politicienii se pot juca în fața unei populații sărace și naive. Nu poți astăzi să alimentezi iluzia că poți da salarii și pensii mai mari, dar că, din cauza furturilor și corupției, nu s-a făcut asta. Nu, pentru că vorbim de bugete colosal diferite între cele două chestiuni, cea a bugetării sistemului și a scurgerilor din corupție. Se poate vorbi de măsuri luminate în actul guvernării ori de reducerea evaziunii fiscale cronicizate, dar și aceste lucruri îți iau mai mult timp decât avocaților liberali să dea statul în judecată. România atâta poate azi ca țară. Cine nu crede să se ducă la consilierul local Bogdan Herzog. Dumnealui poate recomanda soluții de migrare economică în Libia, Coreea de Nord, Nijni Novgorod și, cu puțin noroc, în Grecia.