În plenul de marți după-amiază, consilierii locali au în mapa de lucru un proiect care prevede acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișoarei către cântărețul de muzică populară Tiberiu Ceia. Propunerea va trece, probabil, fără probleme, iar artistul și-ar putea primi distincția de Ziua Timișoarei.
Titlului de cetăţean de onoare al Timişoarei i se va acorda lui Tiberiu Ceia pentru „vasta sa activitate ce a condus la promovarea municipiului”. Asta scrie în referatul care însoțește proiectul aflat marți pe masa consilierilor locali. Cântărețul de muzică populară Tiberiu Ceia s-a născut în Timişoara, pe 16 iulie 1940 și este absolvent al Colegiului Național „CD Loga”. A terminat apoi, în 1967, Facultatea de Filologie și a fost profesor la mai multe școli din Timiș. În perioada 1972 – 1978 a fost director adjunct la Şcoala Specială Timişoara. Tot în 1978 și-a început cariera de solist vocal și, până în 1991, a cântat la Doina Oltului din Slatina, Rapsodia Română din Bucureşti, Haţegana din Hunedoara şi Filarmonica „Gheorghe Dima” din Braşov. În 1991 s-a întors în Timişoara, unde a fost directorul Ansamblului „Banatul”. A fost, pe rând, redactor-șef și director la TVR Timișoara, unde a rămas realizator de emisiuni până în 2012.
Comentarii prin facebook