Parcul Justitiei intra in santier! Modernizare de 320.000 de euro, pana la sfarsitul anului

În cel mult două săptămâni vor începe lucrările de modernizare în Parcul Justiției. Contractul finanțat din bani europeni a fost semnat, firma care a câștigat licitația este aceeași care lucrează și la Pădurice, iar până la sfârșitul anului parcul își va schimba total aspectul. În primul rând, va dispărea gardul.

parcul justitiei2

Proiectul de reabilitare a Parcului Justiției a prins ultimul tren în ceea ce privește finanțarea pe fonduri europene și a fost semnat, la finele lunii aprilie, la Primăria Timișoara. Proiectul vizează „reabilitarea spațiilor verzi și a infrastructurii tehnico-edilitare (…) în vederea creșterii confortului urban în spațiile publice destinate agrementului și recreerii”. Practic, urmează să fie plantat gazon pe o suprafață de aproape 17.000 metri pătrați. Conform proiectului, gazonul va rămâne liber pe porțiuni mari, urmând să fie plantate lalele, narcise, ghiocei, brândușe sau spânz. Aleile vor fi refăcute integral, pe structură din pavele de beton, care permite infiltrarea apei. În plus, va dispărea și gardul. Vor fi plantați 53 de arbori și arbuști, dar și aproape 110.000 de flori și va fi instalat un sistem de irigare. Rămâne însă de văzut câți arbori vor dispărea din parc, în numele… modernizării.

Primarul Nicolae Robu a anunțat, vineri, că a semnat contractul pentru executarea acestei lucrări. „Câștigătorul licitației este SC Lovrintim SRL, la valoarea de 1,15 milioane de lei, fără TVA. Valoarea estimată de proiectant a fost de 1,549 milioane. Prin licitație s-a făcut astfel o economie de aproximativ 350.000 de lei. Durata proiectului este de patru luni calendaristice, dar nu mai târziu de 20 august, pentru că dorim să avem totul gata până la sfârșitul anului. Lucrările efective vor începe în cel mult două săptămâni”, a declarat edilul. Firma care și-a adjudecat lucrarea este cea care lucrează și în Parcul Pădurice. Parcul Justiției este propus pentru reabilitare din 2012, din perioada ultimului mandat de primar al lui Gheorghe Ciuhandu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Lae Drujba a spus: (iulie 25th, 2015 at 11:28 )

M-a strigat cineva?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.