Suspansul pur teoretic pe care liberalii doreau să-l mențină în ceea ce privește o nouă candidatură a lui Nicolae Robu s-a spulberat vineri, într-un moment cât se poate de prost. Edilul a anunțat că vrea un nou mandat pe Bd. CD Loga, pentru că are mai multe realizări decât eșecuri în cei trei ani și jumătate de când ocupă această funcție. Între timp, Timișoara nu are apă caldă de aproape 24 de ore, după ce E.ON a oprit furnizarea gazului către Colterm, pe motiv de datorii.
Calin Dobra vrea să fie presedinte executiv la PSD Timis
Călin Dobra, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, s-a hotărât. El vizează funcția de președinte executiv al PSD Timiș, așa că s-a înscris în competiția internă. Dobra spune că se bucură de susținerea colegilor de partid.
Devieri de tramvaie in Piata Traian
RATT anunță că sâmbătă, 3 octombrie, de Ziua Serviciilor Publice, între orele 10 și 12, traseele unor linii de tramvai în zona Piaţa Traian vor fi deviate. Astfel, tramvaiele de pe liniile 1, 5 şi 10 vor circula pe traseul liniei 2 spre Gara de Est. Circulaţia pe sensul spre Prinţul Turcesc va fi suspendată.
Robu: Cine spune ca se taie pomi in Padurice nu e de buna credinta! / FOTO
Timișorenii reclamă tăierea fără noimă a copacilor din Parcul Pădurice, primarul Nicolae Robu spune că numai oamenii de rea-credință pot susține așa ceva. Deși în fotografii se văd arbori tineri doborâți de drujbe, edilul afirmă că sunt copaci bătrâni, loviți de… furtună! Reabilitarea parcului costă peste 1,2 milioane de euro și ar trebui să fie gata în șase luni.
Eveniment pentru minti deschise: povestea celor mai importante banatence
La final de săptămână, elevii de liceu din orașul de pe Bega sunt chemați la o altfel de întâlnire. Este vorba despre evenimentul „La povești. Despre Banat și bănățence”, care va prezenta unele dintre cele mai importante figuri feminine din zona de vest a țării.
Intreruperi de curent
Enel nu a programat vineri întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Pădureni (p), orele 9 – 17; Izvin, Pietroasa Mare, Dobrești, Lăpușnic, Dubești, Ohaba Lungă, Dragomirești, Bulza, Nițchidorf (p), ferme Smithfield Nițchidorf (I, II, III), ferma pomicolă Steaua Banatului Nițchidorf, orele 8 – 20.
Timisoara, fara apa calda, din cauza datoriilor Colterm
Timișorenii racordați la sistemul centralizat de termoficare au rămas, de joi după-amiază, fără apă caldă. Asta, după ce E.On Gaz a sistat, din nou, furnizarea gazului către Colterm, din cauza datoriilor acumulate de companie. Primarul Nicolae Robu, care anunța triumfător la bilanțul de trei ani că a salvat Colterm de la faliment, nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație pertinentă.
De sambata, liber la minibuze! Masinutele vor iesi pe traseu in fiecare zi / FOTO
La mai bine de un an de când au fost aduse la Timișoara, celebrele minibuze turistice ale primăriei vor ieși, în sfârșit, pe traseu. Ele vor circula chiar de sâmbătă, 3 octombrie, zilnic, atâta timp cât vremea va permite plimbări în aer liber.
Strada Podeanu nu va fi gata inainte de luna decembrie / FOTO
Amenajarea străzii Dr. A.P. Podeanu, cu termen de finalizare luna septembrie, nu este gata încă. Pe modelul întâlnit tot mai frecvent la lucrările finanțate de Primăria Timișoara, în zonă sunt, din nou, probleme cu rețelele de utilități. Și de această dată, este vorba tot despre Enel. În Ciarda Roșie, întârzierea a fost de aproape un an!
Campanie privind beneficiile kinetoterapiei
Centrul de Kinetoterapie şi Masaj Banat SRL organizează în perioada 2 – 4 octombrie 2015 a doua campanie de conștientizare a publicului larg privind beneficiile kinetoterapiei și masajului în diferite patologii. Campania se desfășoară în Timișoara, în Piața Victoriei (între sucursala BRD și farmacia FARMADO), într-un cort special amenajat și dotat cu echipamente medicale ce…
Adrian Orza si Venus Oprea, in carti pentru Primaria Sag! Ce alege PNL?
Consilierul local Adrian Orza ar putea să devină… primar. Dar nu la Timișoara, ci la Șag. Fostul țărănist recunoaște că au existat discuții în acest sens, dar nu știe sigur dacă va face acest pas. Interesant este faptul că pentru această candidatură, sursele spun că Orza are susținerea… PNL.
Vrem ultimul cinema! Timisorenii, chemati sa sustina singurul cinematograf din oras
Dacă în 1980 Timișoara se putea mândri cu 13 cinematografe, acum… a mai rămas doar unul. Este vorba despre Cinema Timiș, spațiu aproape complet neglijat de autoritățile locale. Cel puțin asta susțin mai multe asociații și ONG-uri, care se tem că Timișoara ar putea să rămână și fără această ultimă „redută”.
Victor Dumitrascu, suspendat de la sefia Casei de Sanatate Timis
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decis să-i trimită acasă pe toți președinții caselor județene. Aceștia au fost suspendați și urmează să fie organizat un nou concurs pentru posturi. Victor Dumitrașcu, președintele-director general al CJAS Timiș, era în funcție din 2012.
Absentele lui Toanca, doar pretext pentru sanctiune; motivul real a fost… Bacchus
Nu cu mult timp în urmă, Radu Țoancă era una din vocile puternice din partid, fiind în aceeași gașcă cu actualul președinte al organizației județene, Sorin Grindeanu. De ceva timp însă, consilierul local pare tot mai marginalizat.
Zilele Dovleacului, invitatie de toamna la Kikinda
Patru zile, un singur „personaj” principal: dovleacul! Se întâmplă săptămâna viitoare, la Kikinda, în Serbia, unde va avea loc ediția cu numărul 30 a Zilelor Dovleacului. Timișorenii sunt așteptați cu brațele deschise la eveniment, unde au fost pregătite tot felul de surprize.
Charterele de vacanta, la mare cautare in acest an la Timisoara
Antalya a fost destinația preferată a românilor care au ales să plece în concediu cu avionul, de la Timișoara. Ultimul charter de vacanță din acest an a aterizat miercuri seară, punând punct unui sezon care a marcat o creștere semnificativă a numărului de pasageri.
Sunt sau nu liberi elevii pe 5 octombrie? Timisul e la mana Ministerului Educatiei
Pe 5 octombrie, de Ziua Educației, elevii ar trebui să nu meargă la cursuri. Asta teoretic, deoarece școlile ar trebui să organizeze diferite activități. În București, inspectoratul școlar a anunțat însă că lasă copiii acasă. Timișul ar vrea să facă la fel, dar încă n-a primit acordul ministerului.
Bojin: Dam bani la sport numai daca ne asumam finantarea toti cei 36 de consilieri
Fără un răspuns clar de la Curtea de Conturi, CJ Timiș nu mai dă niciun leu pentru cluburile sportive la care este asociat, decât dacă toți aleșii își asumă în bloc o astfel de finanțare. Asta susține președintele Titu Bojin, interpelat în ultimul plen de liberalii Cosmin Costa și Marius Martinescu.
Lider PNL Lugoj, ridicat intr-un dosar de evaziune fiscala de 10 milioane de euro
Omul de afaceri lugojean Albin Gaidoș a fost luat de polițiștii din Mehedinți și dus la Drobeta Turnu Severin, unde va fi audiat într-un amplu dosar de evaziune fiscală. Albin Gaidoș este unul dintre liderii PNL Lugoj, fiind și consilier local.
O luna de arta! Art Encounters transforma Timisoara intr-un imens atelier
Expoziții în Cazarma U, un cor format din deținuți și multe alte surprize culturale! Asta li se pregătește iubitorilor de artă din Timișoara. Art Encounters transformă orașul de pe Bega într-un imens atelier în care vor „lucra”, pentru înfrumusețarea sufletelor și a minților, peste 100 de artiști.