O luna de arta! Art Encounters transforma Timisoara intr-un imens atelier

Expoziții în Cazarma U, un cor format din deținuți și multe alte surprize culturale! Asta li se pregătește iubitorilor de artă din Timișoara. Art Encounters transformă orașul de pe Bega într-un imens atelier în care vor „lucra”, pentru înfrumusețarea sufletelor și a minților, peste 100 de artiști.

art

În perioada 3 – 31 octombrie, arta contemporană românească pune stăpânire pe Timișoara Este vorba despre prima ediție a Art Encounters, care-și propune să aducă publicul mai aproape de creația românească. Deși aflat la debut, evenimentul va reuni unii dintre cei mai importanți artiști, atât din țară (Horea Bernea, Ștefan Bertalan, Adrian Ghenie, Ana Lupaș, Alex Mirutziu, Paul Neagu), cât și din străinătate (Saâdane Afif, A Kassen, Rosa Barba, Sophia Hultén). Se vor ocupa ca totul să fie așa cum trebuie curatorii Rainald Schumacher și Nathalie Hoyos. „Pentru prima dată în contextul românesc se construiește un dialog curatorial între diferite generații de artiști români, începând cu cei care au fost activi în perioada comunistă – fie în țară, în contextul unei izolări impuse (Grupul Sigma, Geta Brătescu, Ion Grigorescu), fie în străinătate, în exil (Paul Neagu, Andre Cădere) – și continuând cu cei care s-au afirmat în anii ’90 (Dan Perjovschi, Sub:REAL) sau la începutul anilor 2000 (Ioana Nemeș, Ciprian Mureșan, Mircea Cantor)”, transmit organizatorii evenimentului. Mai precis, la Timișoara vor fi prezenți peste 100 de artiști, care vor expune în 17 spații mai mult sau mai puțin convenționale. Spre exemplu, una dintre ruinele orașului, Cazarma U, se va transforma în galerie de artă. Creații contemporane românești vor ajunge și în stradă, în parcuri, pe malurile Begăi sau în hale. Nu în ultimul rând, Art Encounters înseamnă și o mulțime de performance-uri și ateliere. De asemenea, vor exista și secțiuni educaționale dedicate copiilor și grupurilor de elevi.

Cei care vor trece pe la Art Encounters nu trebuie să rateze câteva dintre momentele de referință ale evenimentului. Printre acestea se numără instalația multimedia „Multivision 1”, reconstruită prima oară în 37 de ani. Capodopera aprține Grupului Sigma, care activa în Timișoara în anii 70 – 80. De asemenea consumatorii de artă vor putea să e bucure de o transmise live DJ Angel și orchestra de Saâdane Afif, care va avea loc în prima zi a Art Encounters. Tot de neratat este și performance-ul „Odă Materiei”, o lucrare compusă specială pentru eveniment. Piesa este pentru cor, vioară și soprană, iar corul este format din deținuți ai Penitenciarului Timișoara. Nu în ultimul rând, timișorenii vor putea să viziteze „Darwin’s Room” de Adrian Ghenie. Este vorba despre o reproducere în 3D, în mărime naturală, a unei mici picturi în ulei, atribuită lui Rembrandt. Originalul se găsește la Luvru. De asemenea, va exista și o expoziție care nu poate fi văzută decât din stradă. Programul complet al evenimentului poate fi găsit aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.