Incident mai puțin obișnuit, sâmbătă la prânz, la ieșirea din Dumbrăvița, spre Lipova. Șoferii care au trecut prin zonă au putut admira, în toată „splendoarea”, o mașină de poliție răsturnată, chiar lângă o benzinărie. De vină a fost chiar polițistul care o conducea cu viteză prea mare și care va fi acum amendat!
De câte ori apuci, ca șofer, să vezi o mașină de poliție cu roțile în sus? Probabil foarte rar! Cei care au avut însă drum, sâmbătă la prânz, pe șoseaua dinspre Dumbrăvița spre Giarmata, au avut această ocazie. Un Logan purtând însemnele Poliției Române s-a răsturnat pe carosabil, după sensul giratoriu de la centură, pe direcția Lipova. „Autospeciala se deplasa pe DJ 691, dinspre Giarmata spre Dumbrăvița. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, conducătorul acesteia a pierdut controlul autovehicului, răsturnându-se în afara părții carosabile. Nimeni nu a fost rănit, înregistrându-se doar pagube materiale. Conducătorul auto va fi sancționat pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum”, ne-a declarat Ancuța Morariu, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
—
Comentarii prin facebook