Vremea capricioasă de primăvară nu se dezminte. Până vineri va ploua în toată țara, iar vremea se răcește. La munte vor cădea, de asemenea, ploi și lapoviță.
Meteorologii au emis o avertizare care vizează ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, care va fi valabilă în intervalul miercuri, 9 martie, ora 15 – vineri, 11 martie, ora 7. Va ploua în cea mai mare parte a ţării. În Banat, în Oltenia şi în vestul Munteniei se vor cumula cantităţi de apă de 20-25 l/mp şi izolat de peste 35-40 l/mp. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1.800 m, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări locale şi temporare în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 50-60 km/h. Începând din dimineața zilei de joi, 10 martie, pe arii extinse în Banat și mai restrânse în Crișana se vor semnala ploi.
Comentarii prin facebook