Încă o dezbatere publică la Primăria Timișoara. Este vorba despre organizarea serviciilor sociale. Un proiect de hotărâre pe această temă a fost trecut pe ordinea de zi a ultimului plen al CL, dar a fost retras de primarul Nicolae Robu.
Dezbaterea publică este programată joi, 14 aprilie, între orele 15 și 16.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Sunt aşteptate să participe toate persoanele interesate, în special reprezentanții ONG-urilor și ai fundațiilor cu activitate în acest domeniu, direct afectate de schimbarea de legislație. Cei interesaţi se pot adresa şi în scris, Direcţiei Secretariat General – Biroul Asistare Consiliul Local sau în format electronic, aici. Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de cinci minute pentru fiecare participant. Proiectul de HCL poate fi consultat aici.
Comentarii prin facebook