Timișorenii revin din mini-vacanța de Rusalii, iar traficul și așa infernal va fi și mai mult îngreunat de restricția valabilă în zona Jiul. La pasaj se montează două din cele trei poduri și, surprinzător pentru România, chiar s-a muncit, deși au fost atât de multe zile libere.
Din pacate, nu vom afla niciodata ce putea face premierul Grindeanu pentru Timisoara
Problema nu mai e dacă, ci când Sorin Grindeanu va fi nevoit să plece din Palatul Victoriei. O să-l prindă sau nu următoarea vacanță bugetară, cea de Sfânta Maria? Fiindcă lucrurile par mai limpezi decât niciodată, PSD-iștii ridicându-și poalele în cap.
Viata in 145 de imagini greu de uitat. Expozitia World Press Photo, in premiera la Timisoara
Veselie, tristețe, durere, moarte chiar. Toate trec dincolo de hârtie și vă ating iremediabil, dacă petreceți fie și câteva secunde în fața unor fotografii care spun povești mai bine decât biblioteci întregi de vorbe. Nu ratați expoziția World Press Photo, care ajunge în premieră la Timișoara.
Timisoara Sustenabila, un proiect UrbanizeHub pentru viitorul orasului de pe Bega
Sustainable Timișoara este campania care se va derula în luna iunie, în organizarea UrbanizeHub România și a colaboratorilor săi, organizații, instituții și specialiști din diverse domenii. Vor fi conferințe, întâlniri și tot felul de propuneri pentru viitorul orașului de pe Bega.
De la hora, la politica. Busoi a fost in campanie prin Timis de Rusalii / FOTO
Întâi la rugă, apoi la dezbatere politică! Nicolae Robu și candidatul său preferat la președinția PNL, Cristian Bușoi, s-au întâlnit, de Rusalii, cu liberalii de prin județ. Săptămâna trecută, senatorul Alina Gorghiu anunțase că Viorel Cataramă, Cristian Bușoi și Ludovic Orban vin pe 7 iunie în Timiș.
Vaporasele, la mana guvernului: termen pana la 31 decembrie, ca sa nu dam inapoi 7 milioane de euro
Încă jumătate de an! Primăria Timișoara are timp până la 31 decembrie 2017 să facă funcțional transportul în comun cu vaporașe. Data limită de finalizare a proiectului „Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega” a fost prelungită, iar Nicolae Robu face acum o sugestie guvernului.
Timisenii sunt tot mai buni platnici la credite
Locuitorii din Timiş rămân tot mai puţin în urmă cu plata ratelor către bănci. Deşi sumele acordate ca şi finanţare prin intermediul creditelor au crescut faţă de începutul anului, sumele neplătite la termen au stagnat, la cele acordate în lei, respectiv au scăzut pentru cele în alte valute.
Inca o echipa din Timisoara va juca in prima liga
CS SCM Timișoara a devenit a doua echipă promovată în urma Turneului Final al Ligii Întâi de baschet feminin. Barajul a avut loc la Timişoara, iar prima trupă calificată a fost Rapid Bucureşti.
„Neputintele” lui Liviu Dragnea
Nu e mare lucru de reținut din refuzul Camerei Deputaților de a da curs cererii DNA în dosarul Eugen Bejinariu, urmărit în Cazul Microsoft pentru un prejudiciu de 67 milioane de dolari.
De la New York, Berlin sau Londra, la Timisoara. Asylum, noua povesti despre imigranti
O poveste despre imigranți, spusă un pic altfel. O instalație video a artistului german Julian Rosefeldt va putea fi văzută în premieră la Timișoara, într-o expoziție cu totul specială, care va fi deschisă în această săptămână.
Botosaniul salveaza ACS Poli! Baraj cu UTA pentru alb-violeti
ACS Poli va juca barajul pentru rămânerea în prima ligă cu UTA. Totul, pentru că Botoșaniul a câștigat în fața Pandurilor, cu un gol marcat în prelungiri, când timișorenii deja se vedeau în eșalonul al doilea.
Sarmale de sa te lingi pe degete si multa veselie, la Zilele Veveritei de la Buzias / FOTO
Două zile de festival, două zile pline pentru buzieșeni. A fost ediția a treia a Zilelor Veveriței, care s-a lăsat cu o petrecere în toată regula în parcul din oraș. Duminică a avut loc și deliciosul concurs de gătit sarmale, iar petrecerea a continuat până spre seară.
A doua editie a balului Trandafirul Roz sprijina doi tineri talentati
Un talentat muzician şi un tânăr sportiv vor beneficia de sprijin financiar pentru dezvoltarea talentelor lor. Totul, grație donațiilor făcute la cea de a doua ediţie a balului caritabil „Trandafirul Roz”.
Revolutia s-a terminat, dar continua! Timisoara, pregateste-te de noi aventuri / FOTO
S-a lăsat liniștea peste Muzeul Satului Bănățean, „casa” din ultimele trei zile a celui mai revoluționar festival al Timișoarei. Ultimele beaturi s-au stins, ultimii petrecăreți au plecat obosiți, dar fericiți spre case. Cu un singur gând: să se întoarcă anul viitor!
Juniorii de la Timisoara Saracens, pe urmele campionilor de la echipa mare
În urmă cu o săptămână, Timişoara Saracens câştiga un nou titlu naţional, după o finala dramatică la Bucureşti, contra celor de la Baia Mare. Acum, formaţia de tineret a clubului, sub 20 de ani, a fost şi ea încoronată drept campioana României.
Serbia castiga primul turneu regional de padel
Indiferent că vine vorba de sporturi individuale sau de echipe, sârbii excelează de fiecare dată. Reprezentanţii Serbiei au păstrat tradiţia şi la sfârşitul acestei săptămâni, când s-au impus în primul turneu internaţional de padel.
Strada Martin Luther, largita la trei benzi: in trei zile, fara oprirea traficului. Lucrarile incep cam intr-o luna
În trei zile, fără închiderea traficului – așa va fi lărgită la trei benzi strada Martin Luther. Se va întâmpla în scurt timp și, promite primarul Nicolae Robu, numărul de locuri de parcare nu va scădea foarte mult.
Incepe Festivalul Artelor Timisorene: o saptamana de frumos in centrul istoric / PROGRAM
Timișoara devine, pentru o săptămână, din nou, o scenă. Festivalul Artelor Timișorene a ajuns la ediția a patra, iar pe străzile din centrul istoric vor avea loc o mulțime de evenimente. Cu mic, cu mare, localnici sau turiști, toți sunteți invitați să fiți artiști.
Rusaliile, ziua in care Duhul Sfant s-a pogorat asupra apostolilor
Duminica Rusaliilor este o sărbătoare care se ține întotdeauna la 50 de zile după Paști. Ea celebrează ziua în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Sfinților Apostoli, dându-le darurile spirituale necesare propovăduirii Evangheliei.
Timba bate si Iasiul si revine in Liga Nationala
Mai greu pe hârtie, mai uşor pe teren. BC Timba Timișoara a avut o misiune ușoară în fața Politehnicii Iași, pe care a învins-o sâmbătă cu scorul de 95-71 (25-16, 26-18, 20-20, 24-17).