„Neputintele” lui Liviu Dragnea

Nu e mare lucru de reținut din refuzul Camerei Deputaților de a da curs cererii DNA în dosarul Eugen Bejinariu, urmărit în Cazul Microsoft pentru un prejudiciu de 67 milioane de dolari. Ca în prima lecție de jurnalism, când dascălul zice că știre nu e când un câine mușcă un om, ci invers, dacă un om se-apucă să muște dintr-un câine, așa și în cazul parlamentarilor suspecți în opinia DNA, apărați cu argumente de doi bani de vreo cameră a Parlamentului României. Care este supriza într-o astfel de știre? Că Eugen Bejinariu, deputat PSD și fost ministru în Cabinetul Năstase, a fost luat sub aripă de colegi? Banal. Până ce nu citim în mass-media că un astfel de demnitar membru al majorității politice va fi dat pe mâna Justiției chiar nu merită să aplecăm ochii pe vreo știre de presă. Românii s-au obișnuit cu un astfel de mers al lucrurilor și socot că un lucru bun ar fi ca măcar cu ocazia rotirii polilor de putere să cadă acele capete trecute în opoziție. Numai că nu întotdeauna lucrurile merg așa.

PSD își protejează oamenii, dar pune umărul la blocarea urmăririi penale și în cazul demnitarilor din tabăra adversă, dând astfel impresia unui echilibru și aruncând mărul putred în curtea unei justiții considerate incorecte, manevrate de vreun serviciu secret. Pentru propriul electorat, PSD apare ca un partid nu corupt fundamental, ci unul care se luptă cu noua Securitate, iar când spui Securitate, obligatoriu te duci cu gândul la abuzurile din vechiul sistem comunist. Pentru cei neuronul mai odihnit, lupta PSD cu Sistemul e o variantă mai sofisticată a partizanilor din munți, doar că PSD are alte arme, iar munții nu sunt codrii verzi, ci munții de bani adunați de pe urma celor două decenii de guvernări pentru care până și Ceaușescu s-ar fi rușinat și-ar fi ordonat execuții pentru subminarea economiei naționale.

Ceva din povestea cu Parlamentul devenit instanță de judecată tot trebuie să ne rămână. În niciun caz nu se poate vorbi de drepturi egale în fața justiției, pentru că unii foști miniștrii sunt cu procesele avansate pe rol pentru Cazul Microsoft, ba chiar au condamnări definitive. În cazul Sandu, de exemplu, fost ministru cu condamnare de trei ani pentru luare de mită, pedeapsa este o adevărată instigare la furt din avutul statului. Nu le plâng acestora pe umeri, doar că este funciarmente incorect ca sistemul să funcționeze doar pentru unii, iar pentru alții să intervină haiducii din munții de bani, putere și influență ai PSD.

Însă cel mai jalnic din toată această mizerie iese Liviu Dragnea. Pentru a nu mai știu câta oară, președintele PSD ajunge să se plângă ca o babă neputincioasă pentru salvarea propriei imagini. De câte ori un suspect parlamentar este scăpat de colegii din PSD, Liviu Dragnea își dă cu basca proletară de pământ spunând că el nu a votat „împotriva” mersului justiției, dar că n-are ce să le facă colegilor de partid, cu atât mai puțin celor din alte partide, dacă aceștia vor să voteze cum le dictează conștiința. Liviu Dragnea ne insultă multora inteligența. Unora din rândul propriului electorat nu are ce să le insulte. Conștiința parlamentarului PSD (și nu numai) tocmai într-acolo bate, să ne scăpăm între noi, ca hoții, iar o astfel de conștiință colectivă nu este străină de partidul în care se află.

Viața îi mai încurcă pe liderii PSD în propriile minciuni. Aproape toți președinții PSD au sfârșit în partid trădați și fără de putere în fața celor din găștile din aparatul de partid și de stat. Poate că mințind de prea multe ori că este neputincios în fața parlamentarilor PSD – doar când e vorba de apărarea corupților, căci în alte demersuri legislative evident că nu este așa – Liviu Dragnea va sfârși și el fără vlagă în fața lupilor mai tineri, dacă sfârșitul politic nu-i va fi dictat de completul de judecată. Așa s-au dus și nea Nelu, apoi „sinucigașul” Năstase, Geoană, Ponta și, să dea Dumnezeu, și Liviu Dragnea să mențină tradiția. Nenorocirea e că cu cât apucă un lider PSD să facă mai mult rău țării și mai mult bine alor lui, cu atât momentul schimbării este mai îndepărtat, nu înainte de orizontul viitoarelor alegeri. Sorin Grindeanu, bun venit acasă!