Credeți că există un dovleac mai greu de 500 de kilograme? Puteți afla răspunsul la finele săptămânii viitoare, la Kikinda, unde are loc ediția cu numărul 32 a unuia dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei. Zilele Dovleacului vă așteaptă cu plăcinte de să te lingi pe degete, concursuri haioase și multă distracție.
„Dani Ludaje” – Zilele Dovleacului – îi așteaptă pe pofticioși la Kikinda, cu tot felul de bunătăți al căror ingredient principal este, desigur, dovleacul. Festivalul, aflat la ediția cu numărul 32, are loc în perioada 21-24 septembrie. Totul a început cu mult timp în urmă, când, pentru a descrie cât de plată este regiunea Kikinda, oamenii aveau o vorbă: „Te urci pe dovleac şi vezi întreaga Kekendă“. Sâmbătă, pe 23 septembrie, are loc sărbătoarea oficială. În zorii zilei începe concursul de pregătire a celor mai diversificate mâncăruri pe bază de dovleac. Urmează ceva specific când e vorba de voivodeni: micul dejun tradiţional bănăţean, unde cel mai important loc îl ocupă… dovleacul. Pe parcursul zilei au loc tot felul de jocuri și concursuri tematice, precum alergatul cu dovleacul în mână sau concursul de mâncat seminţe şi plăcinte, la care se vor întrece copiii din şcolile generale.
Cel mai așteptat moment este însă concursul în urma căruia va fi desemnat cel mai mare și cel mai greu dovleac de la această ediție a festivalului. Recordurile absolute înregistrate până acum sunt deținute de un dovleac de 283 cm, respectiv unul care a cântărit nu mai puțin de… 507 kilograme! „Pentru a se putea obţine astfel de roade este nevoie de multă dăruire, căldură, destule îngrăşăminte, apă şi desigur ca pentru orice în lume – dragoste”, transmit organizatorii. Dacă vreți să aveți parte de un altfel de city break, unul foarte colorat și foarte vesel, trageți o fugă până la Kikinda. Sunt puțin peste 80 de kilometri până acolo, așa că o excursie de o zi poate fi soluția perfectă un alt fel de city break.
Comentarii prin facebook