Zilele Culturii Maghiare, in centrul Timisoarei, cu gulas, palinca si Edda / PROGRAM

Centrul Timișoarei e colorat și vesel la acest sfârșit de săptămână. Vineri seară a început a doua ediție a Zilelor Culturii Maghiare. A fost o paradă cu personaje istorice, iar căsuțele din Piața Victoriei sunt o atracție pentru toți pofticioșii.

Zilele Culturii Maghiare, eveniment care a avut prima ediție anul trecut, vor umple de veselie centrul Timișoarei. Vineri seară a avut loc deschiderea oficială, cu o paradă de poveste, urmată de un spectacol care a cuprins teatru, dans, dar și momente folclorice. La căsuțele din lemn amplasate pe platou din fața operei va fi mult de „lucru” pentru pofticioși. Ei vor găsi acolo tot felul de bunătăți: de la colaci secuiești și langoși cu brânză, la murături, cârnați și deliciosul gulaș în pâine. Nu lipsesc pita cu untură și ceapă și nici palinca.

Iată programul pentru zilele de sâmbătă și duminică

Sâmbătă, 23 septembrie

orele 10-14 – Tabără cu iurtă, atelier de scriere runică, jocuri rustice, atelier de arcași, folosirea biciului păstoresc (parcul Castelului Huniazilor)
orele 10-16 – program pentru familie – Ludotecă și atelier de creatie în aer liber (tărâmul copiilor, strada Delamarina)
orele 10-13 – Program pentru copii Mocorgo (tărâmul copiilor, strada Delamarina, Piața Operei)
orele 10-18 – Prezentarea portului și a armelor cu concursul asociațiilor de păstrare a tradițiilor din epoca otomană (taberele din secolul al XVI-lea, parcul Castelului Huniazilor)
ora 10 – Demonstrații ale vitejilor sau cum să devii cadet? Tabere din secolul al XVI-lea
orele 11 – 11.45 – Concert Hungarica
orele 11.30 – 11.45 – Teatru de păpuși
ora 12 – Defilarea grupurilor de păstrare a tradiției, însoțiți de muzică de epoca. Salve cu puștile cu fitil (Piața Operei – Standurile artizanilor de pe strada Mărășești – Piața Libertății – Strada Alba Iulia – Piața Operei)
orele 12-13 – Trupa de Toboșari Regelo Feher Taltos (Piața Operei)
orele 14-16 – În haine roșii, prin piață/ Teatru vizual (Piața Operei)
orele 14-16 – Prezentare Baranta (Piața Operei)
orele 14-16 – Spectacolul trupei de elevi Bartok: Undeva în Europa (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Sala Mare)
orele 15-15.15 – Defilarea grupurilor de păstrare a tradiției, însoțiți de muzică de epoca. Salve cu puștile cu fitil (Piața Operei – Standurile artizanilor de pe strada Mărășești – Piața Libertății – Strada Alba Iulia – Piața Operei)
orele 16-17 – Evocarea anilor de glorie 1551 – 1552 (Piața Operei)
orele 16.40 – 17.30 – Boutique-ul de muzică locală (Piața Operei, scena mare)
orele 18-20 – Wiener Walzer (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Sala Mare)
orele 18 – 19.15 – Concert Twister (Piața Operei, scena mare)
orele 20-22 – Edda (Piața Operei, scena mare)
orele 22.30 – 3 – Petrecere retro cu șlagăre maghiare (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Sala Mare)

Duminică, 24 septembrie

orele 10-11 – Demonstrații ale vitejilor sau cum să devii cadet? Tabere din secolul al XVI-lea
orele 10-13 – Tabără cu iurtă, atelier de scriere runică, jocuri rustice, atelier de arcași, folosirea biciului păstoresc (parcul Castelului Huniazilor)
orele 10.30-12 – Muzică și dans popular: Ansamblul Folcloric de Copii (Piața Operei, scena mare)
orele 11-17 – program pentru familie – Ludotecă și atelier de creatie în aer liber (tărâmul copiilor, strada Delamarina)
orele 11.45 – 12.15 – Prezentare Baranta (Piața Operei)
orele 12,15-13 – Teatru de păpuși
ora 12 – Defilarea grupurilor de păstrare a tradiției, însoțiți de muzică de epoca. Salve cu puștile cu fitil (Piața Operei – Standurile artizanilor de pe strada Mărășești – Piața Libertății – Strada Alba Iulia – Piața Operei)
orele 14 – 14.15 – Flashmob (Piața Victoriei)
orele 15 – 15.50 – Circul Dobronka, număr de senzație, spectacol de marionete (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Sala Mare)
orele 17 – 17.50 – Formația Kalaka – Trei picioare de scaun (Piața Operei, scena mare)
orele 18-19 – Rozina Oatkai și orchestra sa (Piața Operei, scena mare)
orele 18-20 – Degustare de vinuri
orele 18.30 – 20 – Re-Generații Angster – Teatru vizual de mișcare (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Sala Mare)
orele 20-22 – Concert Zoran (Piața Operei, scena mare)
orele 22.30 – 23.30 – Jazz Koncert – Adam Haraszti Project (Manufactura)
orele 23.30 – 3 – Petrecere Retro (Manufactura)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Nu ruşii, ci PNL din bani publici a finanţat campania electorală a lui “Mesia”. Implicată, firma care l-a consultat pe Nicolae Robu la alegerile locale

Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu! Jurnaliştii de la Snoop au scris că ANAF a încheiat în aceste zile un control care a concluzionat că acțiunea de campanie “Echilibru și Verticalitate”, de pe pe TikTok, a fost plătită din bani publici via Partidul Național Liberal. CSAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu ruşii, ci PNL din bani publici a finanţat campania electorală a lui “Mesia”. Implicată, firma care l-a consultat pe Nicolae Robu la alegerile locale
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert

Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de gală contra campioanei UBR Cluj, care va rămâne ceva timp în memoria suporterilor. Şi asta pentru că trupa viola a fost foarte aproape de o victorie imensă şi o mare surpriză. După cum a început partida, se părea că gruparea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Accident fără victime, dar cu pagube şi multe surprize… neplăcute

Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă mai multe nereguli. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a condus un autoturism pe DJ 591 dinspre Sânmihaiu Român spre Utvin, iar la un moment dat aflându-se în efectuarea unei depășiri ar fi intrat în coliziune cu un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident fără victime, dar cu pagube şi multe surprize… neplăcute
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Tarifele practicate la Timișoara pentru prestarea serviciilor de apă și canal sunt sub media europeană și scumpiri semnificative nu sunt previzionate în următorii ani. De la 1 ianuarie vor intra în vigoare prețuri noi la serviciile Aquatim, dar și așa prețurile nu vor afecta semnificativ bugetul famiiilor. La nivel european, cheltuielile realizate pentru apă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețurile la serviciile de apă și canal rămân neschimbate anul viitor la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de gală contra campioanei UBR Cluj, care va rămâne ceva timp în memoria suporterilor. Şi asta pentru că trupa viola a fost foarte aproape de o victorie imensă şi o mare surpriză. După cum a început partida, se părea că gruparea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert
Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu! Jurnaliştii de la Snoop au scris că ANAF a încheiat în aceste zile un control care a concluzionat că acțiunea de campanie “Echilibru și Verticalitate”, de pe pe TikTok, a fost plătită din bani publici via Partidul Național Liberal. CSAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu ruşii, ci PNL din bani publici a finanţat campania electorală a lui “Mesia”. Implicată, firma care l-a consultat pe Nicolae Robu la alegerile locale
La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul taxelor locale căzut la vot, deja ar fi început consultări pentru a stabili un acord politic pentru susținerea la o nouă votare, într-o variantă … adaptată, a proiectului. Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, spune că a purtat deja discuții cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis anunță discuții cu Dominic Fritz pe tema impozitelor locale. Solicitarea: reducerea treptată a impozitării, an de an
Primăria Timișoara scanează din aer, folosind inteligența artificială, cimitirele din Timișoara. Deși i s-a transmis că locurile de veci sunt 99 la sută ocupate în oraș, primarul Dominic Fritz nu e ferm convins că e așa, în concluzie a comandat un studiu high-tech pentru a se lămuri problema. Fost viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scanează din aer, cu inteligența artificială, cimitirele din Timișoara
Imagini care pot provoca un şoc emoţional! Un TIR în flăcări, chiar dacă la ora imortalizării acestor fotografii, în jur de 17.45, în Timişoara plouă torenţial. TIR-ul se află pe strada Grigore Alexandrescu, aproape de Calea Aradului. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit şi din fericire nu există victime, şoferul ieşind repede din TIR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul TIR în flăcări pe Calea Aradului! Ce s-a întâmplat/FOTO
Primarul Dominic Fritz a declarat că intenţionează să discute cu toţi liderii politici ai partidelor care sunt reaprezentate în Consiliul Local, pentru a găsi o soluţie la proiectul privind taxele şi impozitele pentru anul 2025. Proiectul va intra din nou pe masa consilierilor locali luni, 23 decembrie, după ce joi a căzut la vot. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea să discute cu liderii politici soluţii pentru trecerea proiectului privind noile taxe şi impozite
La momentul nepotrivit în locul nepotrivit. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, a condus un autoturism pe DJ 681 dinspre Gladna Montană spre Drăgșinești, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ieșit înafara părții carosabile, răsturnându-se. În urma impactului a rezultat decesul unui pasager din autoturism,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit nevinovat într-un accident pe care nu l-a provocat
Top