CJ Timis asteapta 12 milioane de euro de la UE. Extinderea drumului prin Dumbravita, la ultimele detalii

Extinderea la 4 benzi a drumului spre autostradă, prin Dumbrăvița, așteaptă OK-ul de la ADR. Consilierii județeni au votat ultimele clarificări de care era nevoie pentru proiectul aflat în faza de evaluare. Dacă acesta va fi aprobat la finanțare, CJ Timiș va primi, din fonduri UE, peste 12 milioane de euro, bani nerambursabili.

Ultimele detalii tehnice legate de proiectul CJ Timiș, de lărgire la 4 benzi a unei părți din DJ 691, care trece prin Dumbrăvița, spre autostradă, au fost rezolvate în plenul extraordinar de miercuri dimineață. Proiectul a fost depus la ADR, pentru finanțarea din fonduri UE, și era nevoie de unele clarificări. „În urma votului dat de consilierii județeni, putem să declarăm închis acest proiect, din punct de vedere al documentelor solicitate de ADR. Am trecut de partea de eligibilitate, am trecut de partea tehnică, mai era nevoie de anumite clarificări rezolvate prin această hotărâre de consiliu. Le vom transmite la ADR și așteptăm ultimul punct, și anume semnarea contractului de finanțare”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

CJ s-a asociat în acest proiect cu Primăria Timișoara, care a făcut, tot pe fonduri europene, în asociere cu Primăria Dumbrăvița, extinderea liniei de troleibuz spre această comună. De aici apare și problema stâlpilor care, la un moment dat, trebuie mutați. Dobra susține că această operațiune va fi făcută treptat. „Mutarea stâlpilor este prinsă în proiect. Pe parcursul acestuia, când nu vor mai afecta proiectul municipiului Timișoara privind fondurile europene, vor fi relocați. Vom interveni etapizat”, a declarat acesta. Oricum, afirmă șeful CJ, șantierul va începe în partea dinspre autostradă. „Cred că foarte important este ca, în momentul în care vom avea un câștigător care va demara lucrarea propriu-zisă, să începem dinspre autostradă spre centură, ca să rezolvăm prima parte a proiectului, consider că este foarte important accesul de pe centură la autostradă”, a mai spus social-democratul.

Proiectul „Modernizare DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu)- Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km. 12+975)” este estimat să coste 80,4 milioane de lei. Din această sumă, contribuția UE ar fi de 57,7 milioane, iar de la bugetul de stat ar urma să vină 8,8 milioane. Consilierii județeni au aprobat în plenul de miercuri și „contribuția proprie în proiect, suma de 12,5 milioane de lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1,35 milioane de lei”. De asemenea, sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul CJ Timiș, la fel ca și cele legate de „mentenanță și întreținere”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.