Poli pierde la scor de maidan! FCSB a umilit trupa lui Ionut Popa

Cu o echipă improvizată din apărare şi până în atac, jucătorii lui Ionuţ Popa au fost „carne de tun” în faţa unei echipe aflate în mare formă, FCSB.

Bucureştenii nu au avut milă de bănăţeni pe care i-au „distrus” efectiv în cele 90 de minute ale partidei de pe Arena Naţională. S-a terminat 7-0 (3-0) pentru bucureşteni, care trec pe locul 2, la egalitate de puncte cu Craiova, şi la o lungime în spatele liderului, CFR, în timp ce Poli continuă seria negativă, doar două puncte în ultimele şase partide cu doar un gol marcat.

Partida nu a avut practic istoric, echipa din Capitală dând impresia că poate marca de câte ori vrea. Cele șapte goluri au fost parcă prea puține, la ocaziile ce s-au derulat la poarta nefericitului Straton. Gnohere (3), Coman (2), Larie şi Tănase au fost marcatorii acestei victorii la scor a bucureştenilor, într-un meci care a consemnat şi debutul în prima ligă în echipa al mai multor jucători, ca Abraw, Haruţ sau Oprea.

FCSB: Niţă – Enache, Larie, Bălaşa, Jr. Morais, O. Popescu, Filip – Golofca, Budescu, Fl. Coman – Gnohere. Au mau jucat: D. Benzar, Tanase, Man.
Antrenor: Nicolae Dică

ACS Poli: Straton – Haruţ, Soljic, Melinte, Ciucur – Curjuric, Arteans – Vaşvari, A. Munteanu, Mailat – Abraw. Au mai jucat: Doman, Bîrnoi, Oprea.
Antrenor: Ionuţ Popa

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

Robu a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:16 )

Capul sus,se mai întâmpla ,mai ales cand ne-au lipsit atâția jucatori ,dar trebuie sa recunoaștem ,fără investiți nu ai cum realiza mai mult si asa e minune pe ce loc santem ,cu restante la salariale si condiții nu tocmai Ok ,pt o echipa de liga 1

astral a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:29 )

Am ajuns RUSINEA campionatului. O fi ea Steaua, dar sa pierzi la 7 goluri si sa fii carne de tun tot meciul e jenant. La cum se comporta acum echipa asta, retrogradarea e o chestiune de timp. Manageriatul prost din vara, situatia financiara actuala, un antrenor blazat si jucatori fara vlaga au adus aceasta echipa in colaps. Si nu vad iesire din impas in urmatoarele etape. Ne mai miram ca nu vine lumea la stadion, dar ce sa vada, cum pierdem la scor?

Polist a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:31 )

Oare jucatori îl mai vor pe Popa antrenor vati pus întrebarea domn primar

Mircea_tm13 a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:32 )

Alo d-ul Robu… haideți sa dam stingerea, recunoaștem ca asta e tot ce putem si facem cumva sa închidem taraba si sa ne retragem cât încă putem de onorabil. Suntem penibili haideți sa nu devenim jalnici sau execrabili.
Echipa asta nu mai are nicio șansa, sa recunoaștem. Din punct de vedere financiar si prin urmare sportiv e capăt de drum.
După datoriile re-eșalonate cumva si împrumuturi in stânga și-n drepta sa ținem echipa la linia de plutire, a venit lovitura de gratie de la Curtea de conturi.
Care este planul? Ce facem mai departe?
Dc nu avem niciun plan , sa ne retragem.
Pana acum am susținut activ echipa, dar cu părere de rău de acum înainte nu mai susțin un proiect prost gestionat si fără orizont.

++ a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:32 )

salariile nu au avut nici un rol in 7-0 ul asta, conditiile nu stiu, nu cred ca au fost cu autobuzul la bucale. in rest, asta e, in fcsb s-a investit mai mult… si se vede. n-avem noi treaba cu fcsb-ul, pe noi ne intereseaza evitarea retrogradarii. de atit avem bani, sper ca macar asta sa reuseasca.

Suporter a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:34 )

E rușinos sa pierzi așa dar asta e trebuie ceva schimbat la echipa altfel ne ducem tot mai jos

Man a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:36 )

Brazilia a pierdut acasa cu Germania cu 7-1 si nimeni nu s-a sinucis,si au jucat cu echipa completa.
Nu avem echipa de play off dar nici nu cred ca vom retrograda.

Robu a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:41 )

Ca sa fie menegeriatul prost ,trebuie sa ai bani ,ca sa poti sa spui ca ai menegeriat prost sau bine ,la Poli cum nu este cașcaval nu ai ce menegeria ,jucatori noi au venit ca a promis ,primaru ca da bani si o sa fie stabilitate din lotul vechi sa scos mai mult decât maximmmmm ,deci era clar ca trebuiau aduși alți si spre surprinderea mea ,su venit jucatori buni ,dar incertitudinea financiară nu face deloc bine ,tot dam ca avem un oras frumos ca sante cei mai tari dar nu dam un leu la sportttttttt………si atunci ce pretenții sa avem

£ae Baro$$anu a spus: (octombrie 22nd, 2017 at 23:46 )

Buey, egzista lucruri pe care nu le intelege toata pooolimea, azi am facut sa fie rau ca sa fie bine mâine. Ciocu mic si pregătiti buzele pt pupicii primelor buci ale urbei, miercuri ii spargem pe betivanii heitări si voi ma veti adora din nou. Besos

++ a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 00:11 )

si apoi, noi avem treaba cu disputa ACS-ASU si il ascultam pe Brincov… cum trebuie organizat fotbalul, in timp ce cei de la bucale isi bat joc de noi toti, de ASU si ACS. nu putem investi in echipa ca nu „avem voie”, dar in schimb toata rom. o face nestingherit si stadion vor avea toate orasele rom. inaintea timisorii. ce ne miram ca ne dau 7-0, iar cei de la ASU nici nu exista. avem onoarea de a asculta parerea unui cretin ca Mihalcea care zice ca meciul asta nu trebuia sa aibe loc, si o combinatie de sariti de pe fix ca Av. Obirs… si politiceni care vor fotbal fara bani. pai asta e diferenta dintre fotbal fara bani si cel cu bani, 7-0. ati inteles-o? astia desteptii, ca Borza, Herzog si altii. 7-0.

INO a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 01:11 )

TRU!POPA DEMISIA!A ZIS ASTA ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUTUL CAMPIONATULUI!EȘTI UN ANTRENOR LIMITAT!BINE CĂ NU AI JUCAT VÂRF CU PORTARUL!DĂ-L AFARĂ ACUM IMEDIAT PE ACEST POPA CARE ÎȘI IA PENSIA DE LA POLI TIMIȘOARA!DACĂ NU PLEACĂ ACUM VA FI RĂU DE TOT PENTRU POLI AU AJUNS RUȘINEA CAMPIONATULUI!NICI MĂCAR NU ȘTIE SĂ FACĂ ECHIPA!ROBULANE SCAPĂ DE ACEST REDUS!!NU ESTE VORBA DE BANI PENTRU CĂ ACEST LUCRU DUCE CEL PUȚIN LA UN PROTEST DAR SE VEDE CLAR CĂ POLI TIMIȘOARA ESTE VARZĂ ȘI NU AU PARTE DE ANTRENAMENTELE UNOR FOTBALIȘTI CARE AR TREBUI SĂ STEA ALTFEL PE TERENUL DE FOTBAL!UNA ESTE BANUL ALTUL ESTE FAPTUL CĂ JUCĂTORI NU JOACĂ NIMIC ABSOLUT!!ROBULANE IA MĂSURI PÂNĂ NU ESTE PREA TÂRZIU!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

@£a€ Baro$$anu a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 08:22 )

Gata weekend-ul acasa la Stehaia ?

Intors in Timisoara ,tot ce caterinca , cum ii sta bine unui oltenas emigrant in Timisoara .

antirob a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 09:14 )

Va rugam sa ne scuzati.Din cauza noastra a maturat stelimea cu cmpdpul pe jos ieri.Ne cerem iertare si pentru milioanele de euro pe care nu le mai puteti returna bugetului.Ne cerem scuze anticipat si pentru eventualitatea in care miercuri Dumnezeu va fi polist si va scoatem din cupa.Cretini ati fost si sunteti inca.

birlic a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 09:48 )

nu prea au fost Coroane dar a fost o inmormantare „frumoasa” o priedica pe masura a Popei ,nu a lacrimat nimeni ,din contra au ras ,chiar daca erau numai 5 mii care au asistat la ingropaciune ,si-au amintit si de infarctul de acum 13 ani ,cand ploa si noi cantam pe Dan Paltinisanu Dumnezeu sa-l odihneasca .Rusine Popa ai facut echipa ca si cum ai fi jucat cu sora Poli in cupa si te-ai postat pe banca ca la Birt .

£a€ Baro$$anu a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 10:01 )

Buey, eu nu sunt de la Strehaia, uita-te pe super pagina mea de wiki si o sa vezi ca sunt de la Bocsig. Despre olteni emigranti nu discutam ca poate intervine Vasile cu shotokanu. Acum te las fraere ca eu muncesc buey, realizarile nu se realizeaza singure.

@antirob a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 10:18 )

Daca Dumnezeu va fi miercuri polist , atunci veti pierde .

Nu aveti nici o legatura cu Poli ,cu anul 1921, cu derbiurile cu UTA (pe care le invocati ) ,cu istoria lui Poli pe care o invocati tot timpul , pe site si facebook .

Sunteti o echipa noua care joaca pe o fundatie a Institutului Politehnic Timisoara infiintata in 2010 de conducerea facultatii , pt a promova sportul amator in randul studentilor .
Istoria voastra are maxim 7 ani .

Poli a murit datorita ambitiilor voastre si a primarului liberal .

Remember Poli Timisoara.
Respect CVUCS .

@antirob a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 10:20 )

Meciul de miercuri e razboiul CLONELOR.

Ha ha ha !

@£a€ Baro$$anu a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 10:24 )

Lasa vrajeala si caterinca , sigur esti oltean . Daca nu esti din Mehedinti , sigur esti din Gorj . Caterinca ieftina te tradeaza :-))))

£a€ Baro$$anu a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 10:35 )

Vasileeee, ocupa-te de nonvaluarea lui acesta care comenteaza, auzi la fraer, discursul meu de valoros ie caterinca, pai buey hahalero, ai fost tu prorector, rector, senator, doctor, academician, primar si alte multe functii din astea benguase? eşti decat un heităr buey, pariez ca nici macar timisorean adevarat nu esti, fraere care esti tu fraer.

£a€ Baro$$anu a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 10:42 )

Buey, nu ma mai inerva omule. Io m-am nascut in Tg Jiu dar sunt mai banateam ca tine , cum sa nu fiuuuuuuu. aia-i mah omule. poate ii zic la Vasile sa ia chotokanu

@£a€ Baro$$anu a spus: (octombrie 23rd, 2017 at 11:24 )

Ha ha ha deci esti oltean de Gorj din Targu Jiu , sau din vreun sat amarat din preajma ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă

Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Tribunalul București a decis, marți, eliberarea lui Călin Georgescu și punerea lui sub control judiciar în dosarul înșelătoriei de peste un milion de euro. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Ionel Rusen, complicele lui Călin Georgescu, potrivit procurilor DIICOT. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.