In Timisoara e o masina la doi oameni. Parcarile publice sunt insa doar in stadiul de proiect

Locuri de parcare n-avem, în schimb avem din ce în ce mai multe mașini. În evidențele Direcției Fiscale, susține municipalitatea, sunt înmatriculate peste 125.000 de autovehicule. Acestora li se adaugă cele cu numere din alte județe, al căror număr nu poate fi estimat. În Timișoara nu a fost construită de la 0 nicio parcare publică de mari dimensiuni.

Pe străzile din Timisoara sunt peste 120.000 de mașini, ai căror proprietari plătesc impozite, dar trec în fiecare zi prin calvarul găsirii unui loc de parcare. Numărul autovehiculelor din oraș este însă mult mai mare. „125.195 sunt mașini înmatriculate în Timișoara. Dintre acestea, 116.329 sunt autoturisme, scutere, motociclete. Asta înseamnă că avem câte o mașină la câte 2,66 locuitori. Timișoara are 320.000 de locuitori. Avem de departe cel mai ridicat grad de motorizare”, a declarat primarul Nicolae Robu. „Adăugați încă 20.000 de mașini, după estimarea mea, cu numere de Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Arad mai puține. Sunt mașini ale unor cetățeni care sunt timișoreni, numai că au venit cu mașinile cu numere de înregistrare de acasă. Înțelegeți de ce acord atâta importanță infrastructurii de mobilitate?”, a completat edilul.

În Timișoara nu s-a construit niciodată o parcare publică de mari dimensiuni. Au fost realizate totuși mai multe locuri de parcare în cartiere, în principal în urma amenajărilor stradale. În zona centrală, lucrurile sunt și mai dificile, în condițiile în care, după transformarea centrului istoric în zonă pietonală, au dispărut câteva sute de locuri de parcare. Primăria promite, de câțiva ani, construirea unei parcări supraetajare cu aproximativ 1.000 de locuri în centru, dar încă nu a rezolvat problema terenului. Municipalitatea voia să ridice o astfel de parcare și în spatele magazinului Bega, însă este așteptată o decizie definitivă a instanței, după ce guvernul a atribuit terenul unei societăți a fraților Cristescu, iar PMT a câștigat în primă instanță.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP

Aproape 28% dintre români indică faptul că principala problemă a țării este corupția, în timp ce 48,2% consideră că prioritară în următoarele 6 luni ar trebui să fie creșterea salariilor și pensiilor. Acestea sunt principalele concluzii ale BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026. Principala problemă a României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Aproape 28% dintre români indică faptul că principala problemă a țării este corupția, în timp ce 48,2% consideră că prioritară în următoarele 6 luni ar trebui să fie creșterea salariilor și pensiilor. Acestea sunt principalele concluzii ale BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026. Principala problemă a României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru români corupţia redevine principala problemă a ţării. Sondaj INSCOP
Oleksandra Matviiciuk, avocat pentru drepturile omului și președinta organizației ucrainene Center for Civil Liberties, organizație distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a primit din partea Universității de Vest Timișoara titlul de Doctor Hornoris Causa. Organizația ucraineană Center for Civil Liberties, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace 2022, a marcat o premieră pentru Ucraina prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laureata Premiului Nobel Oleksandra Matviiciuk a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest Timișoara
Specialiști ai Muzeului Național al Banatului și ai Direcției Județene pentru Cultură Timiș au desfășurat recent o campanie de extragere controlată a artefactelor metalice din situl arheologic Crivina–Leopoldsberg, intervenție determinată de repetatele acte de braconaj arheologic semnalate în ultimii ani acolo. Situl a fost descoperit în anul 2019 și inclus în Repertoriul Arheologic Național în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii de la MNaB și de la Direcția de Cultură Timiș au inițiat o acțiune de protejare a sitului de la Crivina
La câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău acuza Consiliul Județean Timiș că ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade, vine și răspunsul instituției pe această temă. Și aici răspunde ”secundul”, Alexandru Iovescu. Totul e legal, s-a respectat ceea ce a aprobat Primăria Timișoara. Au luat bolovanii și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade
Primăria Timișoara a anunțat că va contesta în instanță amenda de 105.000 de lei dată de Garda de Mediu Timiș în scandalul bolovanilor, ”pentru că protejăm spațiul verde și răspundem la solicitările timișorenilor”, spun reprezentanții instituției. Municipalitatea spune că cei de la Garda de Mediu ”s-au întors” și după ce au avut unele solicitări, ulterior...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană contestă în instanță amenda dată de Garda de Mediu, în cazul bolovanilor de pe spațiul verde
Primarii unităților administrative teritoriale din tot județul au fost aduși, luni, la Palatul Administrativ Timișoara, la cererea prefectului, pentru a afla cum să raporteze la București despre proiectele PNRR pe care le au în derulare. Convocatorul a venit după ce duminică, premierul interimar Ilie Bolojan a făcut videoconferință cu prefectii, în cadrul careia a cerut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarii din Timiș sunt puși să își evalueze proiectele PNRR. Au fost învățați la Prefectură despre modul de raportare la București
Discutată tot mai mult în ultimii ani, dar având la bază o idee mult mai veche, încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, proiectul unui tren urban, care să folosească calea ferată aflată în zona Timișoara, prinde contur. Primăria anunță că își asumă realizarea unui studiu de fezabilitate asupra inițiativei. Proiectul de hotărâre este supus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan
Amintiri de neuitat într-o zi deosebită. Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis porțile duminică, 24 mai 2026, pentru cea de-a V-a ediție a Poli Kids Fest, transformând Stadionul Știința și Parcul Facultății de Mecanică într-un tărâm magic al copilăriei. Mii de copii și părinți au descoperit, timp de câteva ore, o lume în care poveștile, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piticii Timișoarei s-au bucurat de o zi specială, plină de povești și basme la Poli Kids Fest 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.