Incepe ExpoMobila. Cum arata mobilierul… reciclabil

La Centrul Regional de Afaceri din Timişoara are loc, în perioada 2-5 noiembrie, a treia ediţie a ExpoMobila, un târg de unde veți putea cumpăra mobilier pentru întreaga casă la preţuri promoţionale. Premiera acestei ediții va fi mobilierul din carton reciclabil.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ. Industrie şi Agricultură Timiş. „Ediţia de anul acesta va reuni 30 de firme expozante, în marea lor majoritate producători de renume din întreaga ţară, dar şi din zona noastră, Timişoara-Timiş. Dorim să aducem în faţa publicului vizitator ultimele tendinţe ale anului în ceea ce priveşte mobilarea habitatului nostru, absolut tot ce avem nevoie pentru mobilarea casei noastre. Ca o noutate, anul acesta avem mobilier realizat din carton ondulat biodegrabil 100%, reciclabil”, spune Roxana Bonchiş, din partea organizatorilor. Vor fi prezentate bucătării, dormitoare, livinguri, canapele, mese, scaune, uși de interior, mobilier de exterior, accesorii, decoraţiuni şi materiale pentru amenajările interioare şi exterioare, produse de curățenie. Târgul poate fi vizitat de joi, 2 noiembrie, până duminică, 5 noiembrie, între orele 10 și 20, respectiv duminică, între orele 10 şi 18.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Două cluburi din Timişoara, Şura şi Coco, au rămas cu activitatea suspendată, pentru gălăgia provocată

Două cluburi din Timișoara s-au ales cu activitatea suspendată de către primărie, după ce au primit mai multe sancțiuni pentru tulburarea liniștii publice. Cluburile se află în centrul oraşului, unul în Piaţa Unirii, altul pe malul Begăi. Deşi aflat în concediu, primarul Dominic Fritz a anunţat că a decis suspendarea activităţii celor două cluburi pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două cluburi din Timişoara, Şura şi Coco, au rămas cu activitatea suspendată, pentru gălăgia provocată
Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alina Gorghiu

Alin Nica, laudatio pentru Alina Gorghiu: “Şi-a făcut datoria pentru judeţul Timiş”

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, afirmă că senatoarea Alina Gorghiu şi-a făcut cu prisosinţă datoria faţă de judeţul Timiş şi Timişoara. El regretă însă faptul că, foarte probabil, ea nu va mai figura pe listele PNL Timiş la viitoarele alegeri. În urmă cu câteva zile prorectorul UVT, liberalul Mădălin Bunoiu, făcând o radiografie a filialei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, laudatio pentru Alina Gorghiu: “Şi-a făcut datoria pentru judeţul Timiş”
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Gata de revanșă! SCM Timișoara întâlnește acasă Dinamo

Play-off-ul Ligii Naționale de rugby începe cu două meciuri tari, Steaua – Baia Mare și Timișoara – Dinamo. Bineînțeles, partida din Ronaț este mai interesantă pentru iubitorii rugby-ului din Vest. Dacă sezonul trecut, Dinamo învingea Timișoara și în campionat și în meciul pentru locul 3, de atunci lucrurile s-au scimbat. Echipa bănățeană și-a adjudecat Cupa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata de revanșă! SCM Timișoara întâlnește acasă Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

combină frigorifică Beko

Combină frigorifică Beko: avantaje și dezavantaje ale mărcii

Necesitatea de a cumpăra unei combine frigorifice apare rareori, deoarece un astfel de echipament este achiziționat în așteptarea unei funcționări pe termen lung. De aceea, ar trebui să abordezi cu atenție alegerea unității – trebuie să acorzi atenție dimensiunii, capacității și capabilității produsului, să compari prețul cu bugetul alocat pentru achiziție. Un bun raport calitate-preț...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combină frigorifică Beko: avantaje și dezavantaje ale mărcii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două cluburi din Timișoara s-au ales cu activitatea suspendată de către primărie, după ce au primit mai multe sancțiuni pentru tulburarea liniștii publice. Cluburile se află în centrul oraşului, unul în Piaţa Unirii, altul pe malul Begăi. Deşi aflat în concediu, primarul Dominic Fritz a anunţat că a decis suspendarea activităţii celor două cluburi pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două cluburi din Timişoara, Şura şi Coco, au rămas cu activitatea suspendată, pentru gălăgia provocată
Vineri a fost mare sărbătoare la Dudeștii Vechi. Comuna timișeană a inaugurat trei noi investiții, cu valoare mare, acum capitala comunității bulgare din România având un nou dispensar, o nouă grădiniță, iar liceul din localitate a beneficiat de o eficientizare energetică. Primarul Bono Cucalan i-a avut aproape pe numeroși dintre fruntașii PNL Timiș, partid din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Vechi are dispensar și grădiniță nouă, ridicate cu bani din PNDL. Printre tăietorii de panglici, Alina Gorghiu
Noaptea de vineri spre sâmbătă a venit cu o surpriză enormă pentru Primăria Timișoara. Pagina de internet a instituției a fost suspendată și nu mai e accesibilă vizitatorilor! Sâmbătă dimineața, la adresa www.primăriatm.ro nu era disponibilă decât un text simplu care spune, în limba engleză, ”Acest cont a fost suspendat”. Nicio altă informație sau facilitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria de sticlă a Timișoarei a rămas fără pagina de internet. Site-ul instituției fost suspendat
Prim-divizionara de handbal SCM Politehnica a învins CSM Oradea cu 34-24 (15-10), într-o partidă de verificare jucată vineri la sala Constantin Jude. Meciul dintre cele două prim-divizionare de handbal a fost echilibrat doar în primele minute (2-2), după care alb-violeții s-au desprins abrupt. Timișorenii ar fi trebuit să joace sâmbătă cu Rukometni Klub Proleter Zrenjanin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie clară cu Oradea în singurul amical din weekend
În mai puțin de o lună începe noul an școlar, iar cei mici merită să profite din plin de ultimele zile de vacanță. La Iulius Town, weekend-ul acesta este dedicat prichindeilor, care își vor dezvolta dexteritatea la atelierele de creație și de modelaj în lut, vor afla povești incredibile la teatrul de păpuși și se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atmosferă de vacanță, la Iulius Town: discotecă pentru copii, ateliere de modelaj în lut și teatru de păpuși
Reprezentanții Direcției de Drumuri și Poduri își pot remobila unul dintre birouri cu canapele și scaune. Aceasta, după ce au găsit una dintre parcările de pe drumul național 7 un set complet de astfel de mobilă. De această dată „norocoși” au fost drumarii din Arad. Veniți să realizeze întreținerea unei parcări situate între Pecica și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un cetățean iresponsabil a ”donat” societății un set complet de canapele, scaune și fotolii. Mobila, lăsată într-o parcare de pe DN 7
Bastionul Theresia a devenit cel mai nou teren de dispută politică din Timișoara. După ce Consiliul Județean Timiș a făcut curat în curtea părții pe care o administrează, un reprezentant al USR a acuzat că s-au făcut lucrări de mântuială și banii au fost aruncați pe geam. Vicepreședintele liberal al CJT a reacționat și a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aleșii USR și PNL se ceartă pe Bastion. Consilierul județean Vlad Șendroiu și vicepreședintele CJT Alexandru Proteasa se ”bat” în poze și argumente/Foto
Necesitatea de a cumpăra unei combine frigorifice apare rareori, deoarece un astfel de echipament este achiziționat în așteptarea unei funcționări pe termen lung. De aceea, ar trebui să abordezi cu atenție alegerea unității – trebuie să acorzi atenție dimensiunii, capacității și capabilității produsului, să compari prețul cu bugetul alocat pentru achiziție. Un bun raport calitate-preț...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Combină frigorifică Beko: avantaje și dezavantaje ale mărcii
Polițiștii Biroului Rutier Timişoara, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, ar fi fost surprins și accidentat de un tramvai care circula în Calea Buziașlui spre Moșnița Nouă, rezultând, din nefericire, decesul acestuia. Ajunși la fața locului , polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma verificărilor efectuate rezultând că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un om și-a pierdut viața după ce a fost surprins de un tramvai în Timișoara
Top