Salarii de pana la 6.200 de lei la Primaria Timisoara. Sunt scoase la concurs aproape 30 de posturi

Salarii brute între 3.800 și 6.200 de lei. Asta este oferta Primăriei Timișoara, care caută 28 de oameni interesați să se angajeze pe diverse posturi în instituția de pe CD Loga 1. Concursul este promovat de administratorul public, care vrea să risipească mitul conform căruia salariile în administrația publică sunt prea mici.

Aveți studii superioare și vreți să lucrați la primărie? Nu e nevoie nici de foarte multă experiență pentru concursul organizat, pe 15 decembrie, pentru ocuparea unor posturi. Se caută, în principal, ingineri și economiști, pentru diverse servicii și birouri ale PMT. Cei interesați pot depune în această perioadă dosarele de înscriere, dacă îndeplinesc condiții precum cetățenie română sau a unui stat UE, cunoașterea limbii române, capacitate deplină de exerciţiu, sau stare de sănătate corespunzătoare. Proba scrisă este programată în 15 decembrie, de la ora 10, iar interviul, pe 20 decembrie, de la ora 12. Toate detaliile despre condițiile de concurs pot fi găsite aici.

Eventualele nelămuriri legate de salarii sunt clarificate de administratorul public Robert Kristof. „Menționez faptul că legenda precum salariile în administrația locală sunt mici este falsă! Pentru funcțiile scoase la concurs, pe structura denumire funcție – nivel experiență necesar pentru a ocupa postul – salariul brut, situația ar fi așa: consilier cls. I debutant – fără experiență – 3.772 lei; consilier cls. I asistent – min. 1 an experiență – între 4.003 și 4.320 lei, în funcție de vechime; consilier cls. I principal – min. 5 ani experiență – între 4.650 și 4.901 lei, în funcție de vechime; consilier cls. I superior – min. 9 ani experiență – între 5.752 și 6.113 lei, în funcție de vechime (…) Doresc să promovez în special un post în cadrul Compartimentului Informatică, pe care-l coordonez, întrucât după cum probabil ați observat, am în plan foarte multe proiecte în zona de Smart City (digitalizare, aplicații mobile, platforme web, IOT, etc.) și vreau să încep să creez o echipă de oameni tehnici cu înclinații în această zonă”, a scris Kristof, pe Facebook.

Dacă vă interesează oferta PMT, iată posturile scoase la concurs:

  • Consilier cl. I, gradul principal, Compartimentul Servicii Informatice, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – inginer calculatoare și tehnologia informației, vechime minimum 5 ani
  • Șef birou – Biroul gestionare populație canină, deratizare, dezinsecție și activități administrative, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – spec. economic, vechime minimum 2 ani
  • 2 consilieri cl. I, gradul superior, Serviciul Reglementare, Monitorizare, Protecție și Ameliorare Mediu, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – spec. economic, vechime minimum 9 ani
  • consilier cl. I, gradul principal, Serviciul Reglementare, Monitorizare, Protecție și Ameliorare Mediu, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, vechime minimum 5 ani
  • consilier cl. I, gradul asistent, Serviciul Reglementare, Monitorizare, Protecție și Ameliorare Mediu, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, vechime minimum 1 an
  • consilier cl. I, grad debutant, Serviciul Reglementare, Monitorizare, Protecție și Ameliorare Mediu, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, spec. ingineria mediului
  • consilier cl. I, gradul superior, Biroul Evidență Patrimoniu, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, spec. economie / contabilitate, vechime minimum 9 ani
  • consilier cl. I, gradul superior, Biroul Finanțare Școli, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, spec. economie / contabilitate, vechime minimum 9 ani
  • consilier cl. I, gradul superior, Biroul Rețele Electrice, Iluminat, Rețele de Comunicații, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, domeniul științe inginerești: electronică, telecomunicații și tehnologia informației, vechime minimum 9 ani
  • consilier cl. I, gradul principal, Biroul Banca de Date Urbane, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, spec. științe inginerești – geodezie / cadastru / topografie, vechime minimum 5 ani
  • consilier cl. I, gradul asistent, Banca de Date Urbane, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, spec. științe inginerești – geodezie / cadastru / topografi, vechime minimum 1 an
  • consilier cl. I, gradul superior, Biroul Construcții Instalații, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, științe inginerești: construcții, vechime minimum 9 ani
  • consilier cl. I, gradul principal, Biroul Construcții Instalații, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, științe inginerești: construcții, vechime minimum 5 ani
  • consilier cl. I, gradul asistent, Biroul Construcții Instalații, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – arhitectură / științe inginerești: construcții, vechime minimum 1 an
  • consilier cl. I, gradul superior, Biroul Eficientizare Energetică Blocuri, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – științe inginerești: construcții, vechime minimum 9 ani
  • consilier gr. I, gradul principal, Serviciul Certificări și Autorizări, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – științe inginerești: construcții, vechime minimum 5 ani
  • consilier cl. I, gradul asistent, Serviciul Certificări și Autorizări, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – arhitectură / științe inginerești: construcții, vechime minimum 1 an
  • 2 consilieri cl. I, gradul principal, Compartiment Monitorizare și Control Urbanistic, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – științe inginerești: construcții, vechime minimum 5 ani
  • consilier cl. I, gradul principal, Serviciul Școli Spitale, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – spec. economic, vechime minimum 5 ani
  • 2 consilieri cl. I, gradul debutant, Unitatea de Implementare Capitală Culturală Europeană, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – spec. științe inginerești – construcții / arhitectură
  • consilier cl. I, gradul asistent, Unitatea de Implementare Capitală Culturală Europeană, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – spec. științe inginerești – construcții / arhitectură, vechime minimum 1 an
  • consilier cl. I, grad superior, Biroul Sport-Cultură, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – științe inginerești: construcții, vechime minimum 9 ani
  • consilier cl. I, grad principal, Biroul Sport-Cultură, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – spec. științe inginerești / economie, vechime minimum 5 ani
  • consilier cl. I, grad asistent, Biroul Sport-Cultură, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – spec. științe inginerești / economie, vechime minimum 1 an
  • consilier cl. I, grad debutant, Biroul Sport-Cultură, studii universitare de licență absolvite cu diplomă, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă – spec. științe inginerești / economie
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Nicoleta a spus: (decembrie 15th, 2017 at 01:12 )

Am depus dosarul,sa zis ca in 2zile maxim se afiseaza lista cu cine intra in concurs.TEAPAAA,nu a existat nici o lista,pt ca au intrat tot deai lor cu bani,numai mintiti macar ,sa vina tinerii,cum?daca nu ne dati.nici o sansa,mafie mare si vrajeala multa,nui frumos ,sunteti un exemplu rau ,dar macar acum stiu adevarul,va multumesc!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara

Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean

Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Viitorul prefect de Timiş va fi ales între avocatul Cristian Clipa şi omul de afaceri Dan Iliescu, au declarat pentru deBanat surse din PSD. Amândoi sunt cunoscuţi ca şi critici acerbi ai administraţiei Fritz. PSD urmnează să numească prefectul de Timiş după demisia lui Paul Finta (USR). Acesta din urmă era oricum demis dacă nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse. Avocatul Cristian Clipa şi afaceristul Dan Iliescu, favoriţi pentru a prelua funcţia de prefect de Timiş
Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.