Sorin Grindeanu este oficial noul președinte ANCOM

Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților l-a votat, marți după-amiază, pe fostul premier Sorin Grindeanu pentru a prelua șefia Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

În favoarea lui Sorin Grindeanu s-au înregistrat 269 de voturi venite de la PSD și ALDE, în timp ce parlamentarii PNL și USR au strâns doar 114 de voturi împotrivă. Au votat acum pentru fostul președinte al PSD Timiș exact aceiași parlamentari care au votat și moțiunea de cenzură care a condus la căderea Guvernului Grindeanu. Mai trebuie adăugat că timișoreanul a devenit primul beneficiar al unui act normativ dat chiar de el pe vremea când era premier. Mai exact, este vorba de o ordonanță de urgență, prin care prerogativa numirii șefului ANCOM trecea de la președinte la parlament în urma propunerii premierului. Cum noua funcție presupune independență politică, cel care se declara „PSD-ist pe viață” a ieșit cel puțin formal din viața politică. Pentru a obține această funcție care, în urma unor modificări legislative, va fi remunerată cu 10.000 de euro pe lună, Grindeanu a fost nevoit să pupe din nou papucul lui Liviu Dragnea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Stelu a spus: (noiembrie 7th, 2017 at 18:17 )

A fost reevaluat, micuțul șoricel! Pupa-n bot și-ți papă tot! Grindeanu are o coloană vertebrală mai elastică decât gumilasticul. Păcat de fraierii sinceri care au crezut în acest specimen.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho timisoara

Cele mai citite articole


Aconnect - Digitalizam Romania

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town
Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

“Dosarul Valiza” la UTA! DNA acuză mituirea unor jucători pentru a-şi apăra corect şansele

DNA i-a trimis miercuri în judecată pe trei oficiali ai clubului de fotbal UTA Arad, pe care îi acuză că ar fi mituit jucătorii altor echipe pentru a-și apăra corect șansele în meciurile cu o contracandidată la promovare a clubului arădean. Faptele s-ar fi petrecut în 2017, atunci când UTA a pierdut barajul de promovare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dosarul Valiza” la UTA! DNA acuză mituirea unor jucători pentru a-şi apăra corect şansele
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

3Pillar Global caută o sută de specialiști în domeniul IT, care să lucreze remote, full time, oriunde în țară

Compania 3Pillar Global în România vizează o creștere semnificativă la nivel național a numărului de angajați. Ca urmare, va demara un amplu proces de recrutare, deschizând peste 100 de poziții disponibile pentru specialiști IT care vor putea lucra remote, full-time, de oriunde din țară. Oricine are calificarea necesară și își dorește să lucreze în domeniul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 3Pillar Global caută o sută de specialiști în domeniul IT, care să lucreze remote, full time, oriunde în țară

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În cea de a doua parte a lunii mai va avea loc ediția a șasea a concursului de roboți RoboTEC – Robot Engineering Contest. Organizator este Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara), iar concursul va avea loc în perioada 21-23 mai 2021, atât online, cât și fizic....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga AC pregătește ediția a șasea a RoboTEC/FOTO
Deputatul Marilen Pirtea consideră drept “util” programul municipalităţii de reabilitare a clădirilor istorice din Timișoara. Pe de altă parte, liberalul aşteaptă unele clarificări ale procedurilor acestui program. Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea iese oarecum din “frontul” mai mult sau mai puţin vizibil deschis între liberali şi USR PLUS, afirmând că programul Primăriei Timişoara privind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalul Marilen Pirtea salută proiectul primăriei de reabilitare a clădirilor istorice
La a doua ediție a Maratonului Vaccinării, care va avea loc la finele săptămânii la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, se va efectua rapelul cu ser Pfizer participanților la maratonul de acum trei săptămâni. Mai mult decât atât, potrivit medicului Dorel Săndesc, inițiatorul demersului și preşedintele Asociaţiei pentru ATI „Aurel Mogoşeanu”, la maratonul care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert și expoziții, vaccinare la rapel, dar și cu prima doză la Maratonul Vaccinării de la CRAFT
În judeţul Timiş există șase focare active de Covid-19, care se află în supraveghere epidemiologică, anunţă Direcţia de Sănătate Publică. Față de ziua de ieri, a apărut un focar nou de covid la Penitenciarul Timișoara, unde, potrivit DSP, sunt zece deținuți infectați. Focare active sunt la: CENTRUL DE CARANTINARE de la Liceul „Dimitrie Leonida” TIMIȘOARA–...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Focar nou de coronavirus, cu zece deținuți infectați, la Penitenciarul Popa Șapcă
De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 930 persoane, fiind efectuate 24.307 de teste RT-PCR şi 10.236 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 874 pacienţi. Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.068.817 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.018.642...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub o mie de persoane confirmate cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. Scade şi numărul pacienţilor internaţi la ATI
Lansat în urmă cu doi ani, proiectul Banat Brunch revine și își propune să prezinte satele bănățene vizitatorilor, dar și să le prezinte avantajele consumului de mâncare locală, să aprecieze valoarea resurselor locale și să ofere turiștilor locali o alternativă de tip ”slow travel”. ”Brunch, fluștuc sau doar gustare. Nu contează cum le spuneți! Experiențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Banat Brunch revine în forță cu celebrul fruștuc bănățean și cu noi destinații rurale de excepție
Top