Romanii prefera canabisul. Timisul, in Top 3 al consumului de droguri

Canabisul este, în continuare, cel mai căutat drog în România, iar Timișul este în topul național al consumului și traficului de droguri. Sunt datele ultimului raport al Agenției Naționale Antidrog (ANA), care arată că, în 2016, în România, peste 3.000 de oameni au ajuns la urgențe din cauza acestor substanțe.

România este una dintre țările europene cu cel mai scăzut consum de droguri, dar consumul a crescut de la ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog, realizat în 2013. „Cannabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România, atât în populația generală, cât și în cea școlară (…) Sunt semne ale creșterii consumului de noi substanțe psihoactive în rândul populației generale, în special al tinerilor”, scrie în raportul ANA. Datele analizate de cei de la antidrog arată o creștere a consumului de la ultimul studiu realizat de ANA în 2013, o explicație pentru această creștere fiind interesul pentru noile substanțe psihoactive, dar și evoluția consumului de cannabis. În 2016 au murit din cauza consumului de droguri 19 persoane, fiind înregistrate, la nivel național, 3.060 de urgențe medicale. În 36% din cazuri a fost vorba despre substanțe psihoactive, 15,8% – cannabis, 8,2% – heroină, metadonă sau opiacee generic, 2,6% – halucinogene, 1,3% – cocaină. În 2016, au fost raportate 543 cazuri de urgenţe medicale datorate consumului de canabis. „Cazuistica rămâne concentrată în 4 unităţi teritoriale (Cluj, Timiş, Municipiul Bucureşti şi Iași), unde se înregistrează 60,3% din numărul total de cazuri”, scrie în raporul ANA.

Regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş)

În 2016, rata infracţionalităţii la regimul drogurilor a fost de 4,05 infracţiuni la 100.000 locuitori, fiind condamnate 74 de persoane, valori în scădere semnificativă faţă de anul 2015. Din cele 33 de hotărâri judecătoreşti definitive comunicate Agenţiei Naţionale Antidrog, în 15 dintre acestea a fost dispusă măsura confiscării pentru 16.887 lei şi 1.650 euro.
În ceea ce priveşte confiscările de droguri, se înregistrează o scădere semnificativă a cantităţii de droguri confiscate, cu menţinerea numărului de capturi, fiind realizate 16 capturi semnificative, totalizând 49 kg şi 1.884 comprimate, astfel:

  • cocaină – 11,8 kg, provenind din 3 capturi
  • canabis iarbă – 9,91 kg provenind dintr-o singură captură şi fragmente vegetale cu THC – 26,17 kg provenind din 5 capturi
  • amfetamină – 1,02 kg, provenind din 2 capturi
  • MDMA – 1884 comprimate, provenind din 3 capturi.
  • câte o captură de ciuperci halucinogene (0,1 kg) şi LSD (900 de doze)

România rămâne o țară de tranzit pentru traficul de droguri, iar portul Constanța este ruta alternativă preferată pentru introducerea în Europa a cocainei. Pe plan local, s-a dezvoltat interesul pentru cultivarea și traficarea canabisului. Conform datelor ANA, în 2016, cantitatea totală de droguri confiscate a crescut de aproximativ cinci ori față de 2015 și de 7,7 ori raportat la 2014. Totuși, la nivel național, capturile sunt, în general, cantități mici de droguri, destinate consumului propriu. „Peste 65% din numărul total de capturi reprezinta capturi mai mici de 5 g, ceea ce reprezinta 0.043% din cantitatea totala de droguri confiscate. 1,95% din numărul total de capturi reprezintă capturi mai mari de 1 kg, ceea ce reprezintă peste 97% din cantitatea de droguri confiscată”, se mai arată în raport. În Timiș au fost confiscate, în 2016, peste 11 kilograme de cocaină, ceea ce plasează județul pe locul 2 în „topul național”, la mare distanță însă de Constanța, cu 2.308 kg. „Traficul şi consumul de droguri ca fenomen rămâne concentrat în Municipiul Bucureşti şi judeţele Timiş şi Constanţa”, concluzionează cei de la ANA.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.