Agroland s-a impus surprinzator, dar meritat la Targoviste si a urcat pe 4!

Agroland se întoarce cu trei puncte de la Târgoviște, de pe terenul echipei care a câștigat medaliile de bronz în sezonul trecut al Diviziei A1 de volei feminin.

UVT Agroland Timișoara a avut o revenire superbă, după ce echipa gazdă și-a adjudecat primul set la 15, 1-3 (25-15, 28-30, 18-25, 21-25). Diana Balintoni & Co. au reușit să le câștige pe următoarele trei și să obțină primul succes extern cu unul din granzii campionatului. Agro urcă pe poziția a patra în clasament, cu 32 de puncte, la egalitate cu Știința Bacău. Roxana Bacșiș – 23 puncte și Andrea Lakovic – 17 puncte au fost cele mai bune realizatoare pentru Agroland. Meciul a început în nota de dominare a formației CSM Târgoviște. Agroland a reușit să egaleze la 9, însă de acolo echilibrul primului set s-a rupt. CSM a făcut șase puncte la rând (15-9) și nu a mai putut fi ajunsă din urmă.

Actul secund a început asemător cu cel precedent. Formația de lângă Turnul Chindiei conducea cu 10-5, Agroland s-a apropiat la două puncte, 9-11, dar CSMT a și-a dublat rapid ecartul. După cel de-al doilea time-out tehnic, Târgoviște s-a distanțat din nou la cinci lungimi, 17-12. Acest set a avut însă un scenariu incredibil. Agroland a egalat la 19, apoi la 21, 22 și 23, și avea o primă minge de set (24-23). CSM a anulat șansa timișorencelor de a egala și a întors la 25-24. Agroland a răsturnat din nou, la 26-25, iar apoi gazdele au mers la 27-26 și 28-27. Milagros Collar a greșit serviciul, Diana Cărbuneanu și-a adus echipa în avantaj, iar căpitanul Diana Balintoni a închis setul cu un as, după 32 de minute de la startul acest părți.

Setul al treilea nu a avut un final la fel de disputat precum cel de-al doilea, dar chiar și așa i-a ținut pe fani cu sufletul la gură. Agroland a pornit puternic și a făcut 6-0. După primul time-out tehnic (8-6), trupa de pe Bega s-a distanțat la 12-8, dar Tâgoviște a întors la 14-12. Echipa pregătită de Bogdan Paul a revenit rapid în avantaj, 16-15, iar de la acel scor formația dâmbovițeană a mai reușit doar trei puncte până la finalul actului. Și setul al patrulea – ultimul al meciului – a aparținut voleibalistelor timișorene. Diferența a fost făcută după cel de-al doilea time-out tehnic. De la 18-18, Diana Balintoni & Co. s-au desprins la 23-18 și nu le-au mai lăsat pe adversare să revină.

Formula de start pentru care a optat în această seară Bogdan Paul: Diana Cărbuneanu (5 puncte | 1 blocaj), Roxana Bacșiș (23 puncte | 1 as și 4 blocaje), Diana Balintoni (6 puncte | 2 ași și 1 blocaj), Andrea Lakovic (17 puncte | 1 as și un blocaj), Andreea Petra (11 puncte, | 1 as și 4 blocaje), Ariana Pîrv (2 puncte | 1 as) și Mihaela Ozun – libero. A mai intrat Daniela Lupescu (6 puncte). După acest succes, cele două formații au făcut schimb de locuri în clasament. Agroland a urcat pe poziția a patra, cu 32 de puncte, și are o lungime avans față de CSM Târgoviște. Următorul meci este programat sâmbătă, 17 februarie, la ora 18.30, cu Medicina Târgu Mureș, la sala UVT de pe strada Oituz.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.