Stadionul Dan Paltinisanu ar putea deveni amintire. Din vara, CJ Timis vrea sa-l inchida definitiv

Câteva luni: atât ar mai putea juca ACS Poli pe Stadionul „Dan Păltinișanu”. CJ Timiș, proprietarul arenei, este foarte aproape s-o închidă definitiv. Călin Dobra spune că nimeni nu-și poate asuma responsabilitatea pentru producerea unor eventuale incidente cauzate de starea proastă a stadionului. Peluza Sud este deja interzisă publicului.

În decembrie 2017, consilierii județeni au votat un proiect referitor la începerea procedurilor privind dezvoltarea unui complex sportiv, pe actualul amplasament de la „Dan Păltinișanu”, cu reabilitarea stadionului vechi sau demolarea lui și construirea unuia nou, pe structură metalică și acoperit. Proiectul a fost aprobat, deși liberalii au votat împotrivă. Conform proiectului de hotărâre, este vorba de un studiu de oportunitate, nu unul care să decidă demolarea stadionului, ci să le ofere o perspectivă asupra situației actuale a arenei „Dan Păltinișanu”. La vremea respectivă, liberalii au oferit ca alternativă darea în administrare a stadionului către Primăria Timișoara, care s-ar fi angajat să facă investiții masive. Între timp, din cauza stării avansate de degradare, Peluza Sud a fost închisă, pentru că administratorii stadionului au decis să nu-și asume niciun risc legat de siguranță.

La Tribuna Oficială, precum şi la Tribuna 2, pentru evaluarea consecinţelor care ar putea urma din cauza fisurii verticale observate pe faţadă şi a crăpăturilor din asfaltul de coronament, se impune să se urmărească în timp comportarea de ansamblu a rambleului, gradenelor şi a construcţiilor prin masurători topometrice periodice, în vederea elaborării proiectelor de consolidare (…) Gradenele tribunelor din incinta stadionului prezintă cele mai multe degradări, din cauza clasei de beton necorespunzătoare şi a vechimii stadionului, degradările fiind cele mai pronunţate în zona de Sud a stadionului (…) Gradenele trebuie refăcute complet în acele zone, deoarece au suferit degradări iremediabile. Toate scările de acces trebuie refăcute, având în vedere că s-au tasat diferenţiat şi sunt foarte degradate, punând în pericol siguranţa spectatorilor şi a personalului din incintă.
Raport de expertiză asupra Stadionului „Dan Păltinișanu”

Președintele CJ, Călin Dobra, are acum o veste și mai proastă: închiderea vechiului stadion este foarte aproape. „Situația este extrem de delicată. Stadionul «Dan Păltinișanu» este construit în anii 60 și nu se află într-o stare prea bună. Se degradează pe zi ce trece. Cred că în vara acestui an va trebui să luăm decizia nu tocmai plăcută de a închide activitatea pe stadion. Trebuie să ne asumăm acest lucru. Nu e o decizie ușoară, dar, până la urmă, răspunderea este în curtea CJ Timiș, care este proprietarul stadionului. Este vorba, mai presus de orice, de siguranța celor care participă la diverse evenimente și nu cred că e dispus să-și asume nimeni această responsabilitate”, explică Dobra. Ce se va întâmpla cu Poli? „Așa cum au făcut și alte echipe, clubul va trebui să găsească un alt stadion, care să fie omologat și să îndeplinească toate condițiile de siguranță. Repet, nu e o decizie ușoară, însă siguranța este cea mai importantă. Am transmis o adresă la Primăria Timișoara, dar nu am discutat decât tangențial pe această temă”, a mai spus șeful CJ.

Conform lui Dobra, nu se pune problema ca, până la vară, să se facă reparații la stadion. „Nu cred că se mai justifică investirea unor sume atât de mari în reparații. Ce trebuie noi să facem acum este să găsim cât mai rapid o sursă de finanțare pentru construirea unui nou stadion, pe amplasamentul celui actual”, ne-a mai precizat președintele CJ. Acesta admite că nu are, în prezent, nicio o variantă concretă de finanțare pentru ridicarea unei noi arene. Stadionul „Dan Păltinișanu” are o suprafață totală de 55.423 mp, din care 38.193 mp suprafață construită. Are în prezent o capacitate de 32.821 locuri pe scaune și o instalație de nocturnă de 1.456 lucși. În 1963, când a fost construit, avea o capacitate de 40.000 de locuri. Stadionul este în proprietatea Județului Timiș din anul 2002 și, până în 2008, a fost renovat de mai multe ori. De ce nu s-a făcut niciodată o reabilitare masivă, care să includă și consolidări, este altă discuție…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (februarie 22nd, 2018 at 10:50 )

fara probleme nenorocitilor, iar aveti noroc ca Stadionul de la Severin e nefolosit ;Craiova are Stadion nou Tg. Jiu la fel .Poate asa o sa se faca si la Timisoara ,regula sa treci prin Severin .Auzirati !!!! dar ne trebuie si noua o Olguta sau macar o Poanta sa se realizeze ,deocamdata nu avem nici Vasilesti nici Poante ,eventual dupa alegerile de la ….Bloc

drucker a spus: (februarie 22nd, 2018 at 11:31 )

Intreaga clasa politica din Timis e o adunatura de slugi care stau capta in fata sefilor de la buCUResti si nu-i deranjeaza , pt a se regasi constant pe listele de deputati si senatori ale diverselor partide de cacat care se perinda prin rotatie la conducerea Romaniei , de la revolutie incoace .

Vina nu e doar a lor ci si a noastra a tuturor , pentru ca nimeni , niciodata nu i-a tras la raspundere , sa spuna ce au facut in 4 ani de mandat pt cetatenii care i-au trimis acolo sa le reprezinte interesele .

Timisoara nu va avea mult timp de acum inainte nici stadion ,nici sala de sport , nici spital si nici centura , sau alta investitie majora cu bani de la guvern.
Si atunci vine firesc o intrebare : ce legatura are Banatulv nostru cu Romania lor ?

Lae a spus: (februarie 22nd, 2018 at 11:50 )

Incompetenti si fripturisti. Asta a dat maritul Banat din punct de vedere politic in ultimii 28 de ani ! Avem conducatorii pe care-i meritam ! Rezultatele se vad la tot pasul.

Bpc a spus: (februarie 22nd, 2018 at 12:13 )

De ce nu vindeți terenul cu 600,700euro metrul si faceți altul nou in alta zonă ? Juventus a plătit 40de milioane euro

praf a spus: (februarie 22nd, 2018 at 12:16 )

Ce putem sa asteptam de la sluga Dobra?Visul lui acuma este cum in 11 martie sa ii traga limbi cat mai multe sefului lui de la Teleorman.
Stadion copii copiilor nostri poate.

Stelu a spus: (februarie 22nd, 2018 at 12:26 )

Este cea mai rationala decizie, doar asa se poate forta mana labelor de la Bucuresti. Nu mi-e simpatic acest Dobra, dar are dreptate totala in ceea ce priveste aceasta optiune. Inchis tot, pus lacatul si sa vedem daca au curaj guvernantii nostri sa refuze Timisorii stadionul nou mult dorit.

Eugen a spus: (februarie 22nd, 2018 at 12:34 )

Ce ziceti de urmatorul scenariu ? Consiliul Judetea va construi un alt stadion cu finantare CNAIR pe actuala locatie. La vara actuala Poli a lu’ Robu va retrograda si probabil se va desfinta.
Pana in 2020 noul stadion va fi construit sub bagheta PSD si fiind an electoral acest lucru va face ca Lae sa devina istorie in Primaria Timisoara.

++ a spus: (februarie 22nd, 2018 at 12:52 )

alegeti Calin Dobra!

drucker a spus: (februarie 22nd, 2018 at 13:04 )

Cand dracu vom intelege toti ca toate partidele din Romania sunt la fel ?

Mustind de coruptie si pline de penali ,conduse de marlani si ghertoi gen Dragnea Tericeanu , Basescu , Orban sau alti
.Oamenii astia au in ADN -ul lor hotia ,coruptia , inselaciunea , combinatia si maneaua .

. Dupa aproape 28 de an ide la revolutie oare cine din Banat nu s-a saturat de Romania lui Dragnea, Basescu, Udrea, Orban ,Olguta ,Viorica-Vasilica ?

LuckyNoSlevin a spus: (februarie 22nd, 2018 at 13:20 )

drucker as extrapola putin subiectul si te intreb de ce meritam noi banatenii glumele astea de politicieni pe care ”ii alegem” sa ne reprezinte?

Nu avem nimic mai bun? Nu exista banateni gospodari care sa intre in politica?

@LuckyNoSlevin a spus: (februarie 22nd, 2018 at 13:58 )

Cred ca nu exista o societate civila puternica care sa-i traga la raspundere pt ceea ce fac (sau mai de graba nu fac).
Timisorenii au platit cu sange dreptul la libertate si la o viata mai buna .Asta ar trebui sa nu uite politicienii nostri nici o secunda .Iar atunci cand uita societatea civila ar trebui sa le aminteasca.Metode sunt destule ,de la pichetarea sediilor de partid , pana le marsuri de protest. (cand IG Metall -sindicatul-iese in strada , politicienii germani tremura )

E doar o parere personala .

++ a spus: (februarie 22nd, 2018 at 15:13 )

alegeti Calin Dobra!!

DoarTimisoara a spus: (februarie 22nd, 2018 at 15:14 )

Imi place , toti comentati si plangeti ?! Unde sunteti sa sustineti sportul ?! Nu dati nici macar 10-20 lei la un meci de fotbal , handbal sau oricare sport , dar voi vreti o tara ca afara ! Nu sunteti in stare sa faci voi nimic in viata si asteptati de la altii.

@doar cimisoara a spus: (februarie 22nd, 2018 at 15:32 )

Ai perfecta dreptate,merg la fiecare meci al Acs-ului(de acasa),am abonament si la ultimele jocuri nu depasim 250-300 de spectatori(nu ca la ceilalti ar fi mai mult de 5-6 sute).Pe internet,grupuri pe facebook samd toti sunt mari specialisti,dicteaza din varful patului ce si cum,dar unul nu apare la ora meciului sa-si plateasca biletul.Ma-ntreb daca mai merita orasul asta o echipa de liga 1,anul trecut au existat 4 meciuri ,,tari,, daca putem numi astfel circareala asta ce se practica la noi.Ma refer la Acs-Asu,Asu-Uta,Asu-Ripensia ,dar in niciunul dintre meciuri nu s-au adunat mai multi de 5mii,intr-un oras cu peste 350 de mii de locuitori.Timisoreni cu buletin de Tm mai suntem 56%,cei care ne-au invadat nu au nici o treaba cu Poli sau cu apartenenta la acest oras,e si firesc,ei sunt din alt film,deci chiar cred ca fotbalul de prima scena in Tm va deveni io amintire pt multi ani.

@DoarTimisoara a spus: (februarie 22nd, 2018 at 15:41 )

Da vrem o tara ca afara pt ca Timisoara a platit cu sange libertatea .
Daca eram Vaslui , Galati , Alexandiria, Bacau sau Calafat , Strehaia sau Giurgiu ,atunci nu ne mai plangeam , ci faceam „caterinca ” , ne vedean si noi de „combinatiile ” noastre si ascultam manele la coada formata pt o portie de fasole cu ciolan , oferita de primar la zilele orasului .
Asta in cazul in care nu eram implicati in bataia izbucnita la coada , pt ca unii sunt mai „jmecheri ” si mai „bacabonti ” .

Aldehai a spus: (februarie 22nd, 2018 at 19:43 )

Las ca bagati zeci de mii de euro in pasunea de la Cioca pentru smecherii cu avioane private cu interese obscure si faceti polivalenta in Giroc pt smecheri de acolo, dar nu intretineti un stadion pentru timisoreni. Alo curtea de conturi, DNA…. ia verificati pe ciuma rosie cjt Stancu si Dobra !

anteconbega a spus: (februarie 24th, 2018 at 07:04 )

Dlui Ionel Călin Dobra i se acordă o atenţie deosebită legat de îngroparea stadionului ridicat în anul 1963, atunci când Radu Bălan deţinea funcţia de prim-secretar al Comitetului regional Banat al UTC, că la construcţia stadionului s-au spetit „voluntar” mii de tineri, elevi (şi profesori), studenţi, muncitori. Ciudată soartă de stadion: un comunist l-a ridicat, altul îl dărâmă. Nimic nu se pierde, totul se transformă…

mihai constantin a spus: (februarie 24th, 2018 at 15:44 )

Cea mai mare timpenie ar fi mutarea stadionului intr-o alta zona!!! Locatia in care se afla acum,e perfecta,iar daca echipa poarta numele de Poli,e normal sa fie in apropierea zonei studentesti si nu la mama dracului!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației și Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură, invită restaurantele, cafenelele și pub-urile din oraș să se alăture celei de-a doua ediții a inițiativei care duce atmosfera Târgului de Crăciun dincolo de piețele centrale, în întreaga comunitate locală. Localurile interesate vor propune o selecție de preparate și băuturi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restaurantele, cafenelele și pub-urile din Timișoara sunt invitate să se alăture Târgului de Crăciun, prin promovarea produselor gastronomice locale
Ascunsă în inima colinelor pitorești din Banat, chiar lângă faimosul sat rotund Charlottenburg, se află o destinație care pare desprinsă dintr-o carte poștală: Charlottenburg – das Haus. Departe de agitația cotidiană a orașului, această locație îmbină farmecul rustic autenticului șvăbesc cu eleganța și confortul modern, oferind cadrul ideal pentru momente de neuitat. O oază de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Băncile din Piața Libertății trec printr-un proces de recondiționare, sub mâinile angajaţilor de la Horticultura. Reprezentanţii Horticultura anunţă că angajaţii societăţii au început să înlocuiască băncile din Piața Libertății. Acest lucru se face treptat, băncile vechi fiind înlocuite cu unele recondiționate. “O parte au fost deja montate, iar pe măsură ce finalizăm lucrările la celelalte,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Băncile vechi din Piața Libertății sunt înlocuite cu unele recondiţionate
Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, le-a propus locuitorilor oraşului să comunice direct cu el, în cazul în care au unele observaţii sau doresc să sesizeze unele lucruri. Astfel se poate interveniu mai prompt pentru rezolvarea unor probleme, a menţionat Groza. “Un oraș mai curat și mai bine administrat îl facem împreună! Dragi locuitori, îmi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, le propune concitadinilor săi o comunicare directă
În acest weekend, la Iulius Town continuă ofertele de Black Friday în majoritatea magazinelor. În plus, în fiecare zi de vineri din noiembrie ai șansa să pleci acasă și cu un Mystery Box plin de surprize. Weekend-ul acesta, Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara, iar magazinele au pregătit noi promoții pentru cei care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reduceri de până la 70% și șansa de a câștiga un Mystery Box. Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.