A pornit licitația pentru dezinsecție: 4 ani și 9,9 milioane de euro. Câștigatorul ar putea fi anunțat la iarnă!

Primăria Timișoara face, în sfârșit, o licitație pentru dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Contractul va fi valabil 4 ani, suma este consistentă, dar ofertele ar putea fi evaluate până la finele lui noiembrie! Dacă procedura va fi contestată, există posibilitatea ca nici în 2018 să nu existe un contract.

Primăria Timișoara nu mai are contract cu un operator autorizat de dezinsecție și deratizare din toamna lui 2013, de când licitația organizată a fost contestată unicul ofertant, Romprest Servicii SA, care nu îndeplinea condițiile din caietul de sarcini și a fost descalificat. Firma a dat primăria în judecată, iar procesul s-a încheiat abia în toamna lui 2017. Între timp, la Timișoara a fost făcută dezinsecție de urgență, din cauza virusului Zika, și a fost încheiat încă un contract de 40.000 de euro, tot pentru operațiuni punctuale, expirat în februarie 2018. Timișorenii care se plâng de țânțari, căpușe și alte viețuitoare enervante nu au însă prea mari motive de bucurie nici în viitorul apropiat. Abia acum a fost scoasă la licitație „delegarea serviciului de salubrizare pentru activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public al Municipiului Timișoara”. Anunțul a fost publicat pe SEAP pe 20 aprilie.

Citește și: Nu avem dezinsecție fiindcă angajații Primăriei Timișoara nu-și asumă răspunderi. Robu: Nu pot să-i oblig să semneze

Contractul vizează un acord-cadru cu un singur agent economic, pe durata de 4 ani. În baza acordului-cadru se va încheia câte un contract subsecvent o dată la 12 luni sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de fondurile alocate. Valoarea estimată a contractului este de 46,02 milioane de lei, sumă care include TVA. „În baza acordului-cadru de servicii de delegare a gestiunii, vor fi prestate servicii de salubrizare pentru activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public al Municipiului Timișoara. Prestatorul va fi obligat să respecte în totalitate prevederile legale existente în domeniu, va avea obligația de a deține avizele necesare și autorizațiile aferente, precum și obligația de a respecta regulamentul serviciului de salubrizare al Municipiului Timișoara”, se precizează în anunțul de licitație. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 30 mai, ora 16. Vestea proastă este însă că data limită de evaluare este… 29 noiembrie, ora 18! între timp, în câteva zile, primăria va încheia încă un contract pe durată determinată, pentru a începe stropirea contra țânțarilor și a căpușelor. Primarul Nicolae Robu estima că operațiunea ar putea avea loc în trei săptămâni. „Vom face achiziție directă, până când vom avea câștigător la licitația demarată pe SEAP. Sper că de săptămâna viitoare să putem stropi în oraș”, spune, pe de altă parte, viceprimarul Farkas Imre.

În luna februarie, consilierii locali au aprobat studiul de oportunitate, caietul de sarcini, acordul-cadru şi contractul subsecvent „privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatea de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare pe domeniul public al Municipiului Timişoara”. Conform acestei HCL, suprafața pe care trebuie să se facă tratamente terestre include parcuri, scuaruri, spații verzi, Pădurea Verde, perdele forestiere – 1,9 milioane mp, locuri de joacă – 91.930 mp, Canalul Bega, bălți, lacuri și ștranduri – 243.600 mp și aliniamente stradale – 7,9 milioane mp. De asemenea, trebuie făcute tratamente aeriene pe 13,3 hectare. În perioada 2011-2013, municipalitatea a plătit, pentru servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public 14,4 milioane de lei, sumă care include TVA.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (aprilie 26th, 2018 at 10:49 )

Cine din PNL si-a facut firma de dezinsectie?

mioses a spus: (aprilie 26th, 2018 at 13:21 )

Tare mi se pare ca scrieti din auzite…Pentru informare – miercurea viitoare deja vor patrula prin caritere utilajele de dezinsectie… Ca sa stiti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.