Amendat pentru drifturi pe Podul Michelangelo

A vrut să arate ce mașină tare are, acum plătește! Un tânăr din Giarmata s-a crezut un as al volanului și nu oriunde, ci chiar pe Podul Michelangelo. A fost însă prins de polițiștii locali.

Ce faci într-o seară de primăvară, când ai un BMW și vrei să te dai mare? De exemplu, faci drifturi pe Podul Michelangelo! Probabil așa s-a gândit și un tânăr din Giarmata, care a fost prins, în noaptea de miercuri spre joi, de polițiștii locali, în timp ce-și demonstra talentul la volan. S-a întâmplat la ora 3,30, când tânărul de 20 de ani tocmai făcea mai abitir drifturi cu BMW-ul din dotare. A fost amendat cu 2.500 de lei pentru „îndemânare”. „Polițiștii locali vor interveni pentru luarea măsurilor legale cu atât mai mult cu cât, odată cu încălzirea vremii, există riscul să se producă astfel de «distracții» tot mai des pe domeniul public, în special pe timp de noapte. Totodată, Poliția Locală atrage atenția că astfel de fapte precum turarea motoarelor și efectuarea de drifturi pe domeniul public fără autorizație din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara se sancționează drastic, amenzile fiind cuprinse între 800 și 2500 lei”, au transmis reprezentanții PLT.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional Vest. Cererile de finanțare sunt pentru completarea inelului 2 de circulație, mai precis porțiunea care include și podul ISHO, dar și pentru deja celebra Magistrală Verde, proiectul care va transforma Calea Șagului pentru a oferi piste de biciclete și căi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reforma administrației, pusă în dezbatere publică. Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare

Ministerul Dezvoltării a pus marți noapte în dezbatere publică proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale. Acesta vizează în principal tăierea a 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare. Proiectul vizează instituțiile birocratice: ministere, primării și prefecturi. Funcționarii vor putea lucra part-time.  Scade numărul de polițiști locali. Premierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma administrației, pusă în dezbatere publică. Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este noul jucător al echipei SCM USV Timișoara. El evoluează pe postul de pilier și vine în Banat după ce anul trecut a jucat în țara natală, Africa de Sud – campioana mondiala en-titre. Născut la 3 aprilie 2005, Claasen a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

UVT lucrează la o nouă ediție a Career Days@UVT

Universitatea de Vest Timișoara pregătește o nouă ediție din seria evenimentelor de networking dedicată oportunităților de carieră ale studenților și absolvenților UVT, desfășurată sub genericul „Career Days@UVT 2026”. Aceasta va avea loc în 11 martie, în spațiile centrale din sediul UVT, în holul de la parter și de la etajul întâi.  Evenimentul va fi deschis miercuri, 11 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT lucrează la o nouă ediție a Career Days@UVT

Economic vezi arhiva Economic

S-a reluat activitatea pe șantierul de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara/Foto

Lucrările de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara, lotul 2, au fost reluate conform graficului de execuție. Muncitorii de pe șantier se află pe tronsonul dintre stațiile Remetea Mare şi Ghiroda. Aici se desfășoară operațiuni de montare a șinelor pe traverse, realizate cu ajutorul a două excavatoare multifuncționale specializate de tip feroviar prezente...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a reluat activitatea pe șantierul de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara pregătește o nouă ediție din seria evenimentelor de networking dedicată oportunităților de carieră ale studenților și absolvenților UVT, desfășurată sub genericul „Career Days@UVT 2026”. Aceasta va avea loc în 11 martie, în spațiile centrale din sediul UVT, în holul de la parter și de la etajul întâi.  Evenimentul va fi deschis miercuri, 11 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT lucrează la o nouă ediție a Career Days@UVT
Lucrările de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara, lotul 2, au fost reluate conform graficului de execuție. Muncitorii de pe șantier se află pe tronsonul dintre stațiile Remetea Mare şi Ghiroda. Aici se desfășoară operațiuni de montare a șinelor pe traverse, realizate cu ajutorul a două excavatoare multifuncționale specializate de tip feroviar prezente...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a reluat activitatea pe șantierul de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara/Foto
În acest weekend, cei mici sunt așteptați la Iulius Town. Expoziția Educativă de Tarantule și Reptile revine cu peste 40 de specii de tarantule și 30 de reptile vii, iar Teatrul de Păpuși aduce pe scenă îndrăgita piesă „Iarna ștrumfilor”. Iulius Town găzduiește, în perioada 16 – 25 ianuarie 2026, o nouă ediție a Expoziției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend-ul copiilor, la Iulius Town: Expoziție educativă de Tarantule și reptile vii și Teatru de Păpuși
Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional Vest. Cererile de finanțare sunt pentru completarea inelului 2 de circulație, mai precis porțiunea care include și podul ISHO, dar și pentru deja celebra Magistrală Verde, proiectul care va transforma Calea Șagului pentru a oferi piste de biciclete și căi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi
Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au fost realizate sute de controale și au fost acordate amenzi totale de peste patru milioane de lei. Instituția a funcționat cu cinci echipe de comisari și a efectuate 1.159 de inspecţii planificate și neplanificate. Activitatea a însemnat 295 controale planificate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut
Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este noul jucător al echipei SCM USV Timișoara. El evoluează pe postul de pilier și vine în Banat după ce anul trecut a jucat în țara natală, Africa de Sud – campioana mondiala en-titre. Născut la 3 aprilie 2005, Claasen a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De această dată, el se referă la implementarea AI în domeniul educațional. AI nu trebuie rapid implementată, ci trebuie implementată odată ce domeniul e pregătit pentru aceasta. „Pentru România, cea mai bună strategie în 2026 nu este graba de a adopta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est (Cod SMIS: 310939), finanțat prin Programul Educație și Ocupare, Operațiunea: Implementarea programului „Ține Pasul”, prezintă progresul activităților și rezultatele obținute în 14 luni de implementare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare
Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin vocea viceprimarului Paula Romocean, prin care se spune că instituția pe care o conduce ar fi blocat ridicarea unei noi parcări supraetajate pe terenul din spatele magazinului Bega. Printr-un comunicat, viceprimarul Romocean spunea că e inadmisibil să se întâmple așa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”
După dubla victorie contra campioanei Olandei și turul următor liber, pentru CSM Lugoj a continuat „iarna” europeană cu două partide contra unei echipe din Slovenia. După o evoluție dezamăgitoare în deplasare (0-3), bănățencele au fost aproape de a întoarce incredibil soarta calificărilor în fața unui public extraordinar, dar „răul” a fost prea mare pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie amară pentru Lugoj și… eliminare din Challenge Cup
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.