Primăria Timișoara va organiza o dezbatere publică privind delimitarea zonei de promenadă. Proiectul care urma să fie votat viner în plenul Consiliului Local a fost retras de pe ordinea de zi chiar de primar. Inițial Robu a refuzat dezbaterea publică în acest sens.
Poliția Locală a solicitat Primăriei Timișoara să delimiteze exact zona de promenadă a orașului, acolo unde nu vor fi premise niciun fel de activități, fie ele comerciale sau necomerciale, fără avizul municipalității. Asta pentru ca polițiștii locali să știe exact locațiile în care pot da amenzi. Este vorba de 25 de străzi și cinci piețe. Proiectul de HCL făcut în acest sens trebuia votat vineri de către consilierii locali. În urma mai multor solicitări, acesta a fost retras de către primarul Nicolae Robu, care a anunțat organizare unei dezbateri publice în acest sens. Primarul spune că este nevoie de acest proiect, pentru că unii oameni se prefac că nu înțeleg legea. Întrebat de ce nu apare legea care stă la baza amenzilor în motivarea proiectului de hotărâre, primarul ne-a răspuns că așa au considerat cei din Poliția Locală. “Nu am organizat din start dezbatere publică, întrucât el (proiectul – n.a) nu aduce cine știe ce noutăți la ceea ce noi avem deja reglementat, mai ales el adaugă un număr important de străzi la zona definită ca zonă de promenadă, străzi care între timp au fost făcute și ele pietonale. Amenzile nu erau prevăzute în hotărârea veche, pentru că ele sunt în lege. Nu știu eu lucrurile acestea, dar nu aduce nimic nou în această privință”, a declarat Robu. Proiectul privind delimitarea zonei de promenadă i-a venit în minte primarului după ce, în urmă cu o lună, s-a enervat că senatorul USR Nicu Fălcoi solicita pe str. Alba Iulia semnături împotriva penalilor din politică.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
„A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea – un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziua la lăsata secului de postul mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă. Copilul a așteptat cât a așteptat și, până să-și piarză răbdarea mă-sa care se văita cumplit, și-a pierdut-o el p-a lui și s-a repezit așa fără socoteală în lume, tocmai când s-auzeau clopoțeii de la brișca lui tată-său la scară.”
E începutul poveştii lui I.L. Caragiale, „Cănuţă om sucit”. Restul povestirii o trăiesc băştinaşii pe viu, în contemporaneitatea edilitară a Timişoarei.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
- Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
- O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
- Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
- Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
- Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
- Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
- Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți

Administratie
Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Citeşte tot articolul

Politica
USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Citeşte tot articolul
Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Sport
Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
Citeşte tot articolul
Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Social
A fost lansată licitația pentru pasajul Urseni – Centura Sud
Citeşte tot articolul
Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Economic
Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Citeşte tot articolul
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k







































Comentarii prin facebook