Kristof a primit ce-a vrut. Salariul i-a crescut cu 25%, fără niciun vot contra

De la 1 august, administratorul public Robert Kristof va avea un salariu brut de 16.935 lei. Creșterea de 25%, dată pentru că Primăria Timișoara derulează proiecte europene, a trecut lejer de plenul CL, fără niciun vot contra!

Proiectul privind majorarea salariului administratorului public al Timișoarei a trecut fără emoții prin plenul CL Timișoara. În aprilie 2018, Robert Kristof a înaintat un referat către primarul Nicolae Robu, cerând creștere de salariu. „Legea 153/2017 a fost modificată pentru a echilibra salarizarea administratorului public cu cea a viceprimarului, întrucât a fost constatat un dezechilibru în privința faptului că viceprimarii pot primi o majorare de 25% dacă instituția derulează proiecte din fonduri europene, prevedere neaplicabilă administratorului public (…) Noua lege prevede majorarea limitei maxime a salariului administratorului public, incluzând acea majorare de 25%, dacă și viceprimarul beneficiază de ea. Întrucât în cadrul PMT viceprimarii beneficiază de majorarea de 25% (…) vă rog să aprobați în consecință și majorarea administratorului public cu același procent de 25%”, a notat acesta.

În 17 iulie, primarul Nicolae Robu a aprobat solicitarea, iar în plenul din 27 iulie ea a trecut fără probleme de consilierii locali. În sală se aflau 21 de consilieri, dar voturi valabil exprimate au fost numai 18. S-au exprimat în favoarea solicitării 16 aleși locali, 3 au decis să nu voteze și s-au abținut social-democrații Gabriela Popovici și Ovidiu Mazilu.

În aceste condiții, de la 1 august, Kristof va ajunge la un salariu brut de 16.935 lei, cu aproape 3.500 de lei mai mult decât în prezent. „Avem probleme financiare. Este o notă internă prin care am cerut să se minimizeze cheltuielile și am interzis să se angajeze noi cheltuieli fără aprobarea mea, personal (…) Am convocat tot personalul și le-am spus «Oameni buni, dumneavoastră înțelegeți ce înseamnă să nu ai bani suficienți? Dacă angajați cheltuieli și nu respectați ceea ce v-am cerut eu, creați o situație în care numai primarul personal nu mai poate interveni decât la salarii. Vreți să ajungem acolo?»”, explica, acum câteva zile, Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Mada a spus: (iulie 27th, 2018 at 16:07 )

Cred ca meritele lui Kristoff sunt insa foarte secrete, pentru ca n-a publicat un Raport de activitate pe 2017 (el fiind administartor din 2016), asa cum cere legea.
Ma prinde scarba de atata incompetenta ca la primaria noastra. Pacat de Timisoara.

Mimi a spus: (iulie 27th, 2018 at 16:09 )

Pai si care sunt contractele alea cu fonduri europene, ca in afara de 10.000 de euro, toate celelalte au fost resinse, de cat de dastepti sunt acolo la primarie!

Soferu a spus: (iulie 27th, 2018 at 16:18 )

Corectie 16 tradatori de oras (pacat ca nu e reglementata inalta tradare fata de municipiu in legislatie). Cine sunt si ce au facut 16 mascarici + muschetarul cu salar marit pentru acest oras?

Emil a spus: (iulie 27th, 2018 at 19:23 )

Atat de bine stie sa faca muie Kristof, incat a ajuns Robu sa-l plateasca ca pe o curva de lux.

Costel a spus: (iulie 27th, 2018 at 20:13 )

Emile, de la Kartof la curva de lux e cale lungă, ăsta e curva ordinară.

anteconbega a spus: (iulie 28th, 2018 at 07:58 )

Dacă se iubesc! De ce sunteti răi?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj

Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse
Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.