O echipă româno-germană, formată din arheologi și geografi, pleacă, de la Timișoara spre… capătul lumii. De fapt, până în Kârgâzstan, în Asia. E prima expediție științifică internațională pusă la cale de Muzeul Național al Banatului. Va dura două luni, nu e lipsită de pericole și își propune să găsească acolo… români.
Robu, despre datoriile de la spitalul de copii: Nu sunt Mafalda, să pot să înmulțesc banii, dar situația nu e dramatică
Sunt datorii către constructorul de la spitalul de copii, dar situația, spune primarul Nicolae Robu, nu e gravă. Conform acestuia, firma ar trebui să-și poată permite să acopere, pe termen scurt, din surse proprii, sincopele în plata facturilor și că urgentă este doar achitarea a 400.000 lei din restanțele de 3 milioane. Lucrările au mai fost oprite o dată în primăvară.
Pro România Timiș, o nouă Generația Pro
Partidul lui Victor Ponta începe să prindă contur în Timiș. Potrivit liderilor săi, în Pro România, filiala Timiș, s-au înscris până acum 120 de persoane, din care 17 și-au asumat coordonarea activității. Organizația timișeană este cea mai tânără din țară, vârsta medie fiind sub 32 de ani.
Sentința în dosarul Poli: Ioan Cojocari, condamnat la 3 ani cu suspendare și trebuie să plătească 27 de milioane lei! Restul au fost achitați
Magistraţii Tribunalului Timiş s-au pronunţat vineri în dosarul finanţării clubului de fotbal Politehnica Timişoara. Erau parte în dosar Gheorghe Ciuhandu, Ioan Cojocari și Adrian Orza, dar și alți funcționari din PMT. Ioan Cojocari este singurul care a fost condamnat!
Transport agabaritic pe ruta Oradea – Nădlac
Dacă aveți drum în perioada 15 – 20 iulie spre Punctul de Frontieră Nădlac II, pe ieșirea din România, mare grijă! Se va efectua un transport agabaritic care vine dinspre Oradea.
Cum știm că România lui Dragnea nu face bine? Simplu, vedem când se bucură Rusia
Deși suntem un popor cam euroeuforic, conform majorității studiilor sociologice de după revoluție, România care susține PSD ca forță politică conducătoare face pașii doriți de Rusia în estul Europei.
S-a închis trotuarul de lângă Parcul Botanic. Nimeni nu știe când va fi gata șantierul din Piața Mărăști
Șantierul din zona Pieței Mărăști bate pasul pe loc, în așteptarea avizului de descărcare arheologică. Zona e plină de șanțuri adânci, adevărate pericole pentru șoferi și pietoni, iar semnalizarea e aproximativă. Nimeni nu știe când va fi gata lucrarea, dar, de vineri, s-a închis trotuarul de lângă Parcul Botanic.
Primăria Timișoara împarte, în sfârșit, banii pentru cultură. Cine primește și cine nu
Cu chiu, cu vai, Primăria Timișoara a făcut publică lista proiectelor culturale care primesc bani în acest an. Deși suma pusă la dispoziție a fost de 3,5 milioane, au fost alocate numai 2,5 milioane. Solicitările au fost de aproape 7 milioane, iar cei mai mulți bani îi va primi Bienala de Arhitectură.
Parcul Alpinet, cu grădină japoneză și lacuri, așteaptă inaugurarea / FOTO
Parcul Alpinet e gata, după aproape 10 luni de șantier. Lucrările sunt aproape finalizate, dar gardul care împrejmuiește amplasamentul nu a fost încă îndepărtat. Sunt lacuri, cascadă și grădină japoneză cu pagodă, amenajarea costând peste 270.000 de euro.
Balcaniada de Informatică: Un elev de la Moisil a luat medalia de aur / FOTO
Universitatea de Vest a găzduit festivitatea de premiere pentru Balcaniada de Informatică. Timp de o săptămână, cei mai buni elevi informaticieni din 13 țări s-au reunit la Timișoara. Printre medaliații cu aur, un elev de la Liceul „Grigore Moisil”.
Curs foto gratis la Timișoara. Se fac înscrieri
Un curs foto nu costă puțin, mai ales dacă fotograful este unul bine cotat. Și totuși, la Timișoara puteți face un astfel de curs gratis. Va trebui să vă grăbiți însă cu înscrierea.
Târg de antichități, fotbal și reduceri la Iulius Mall
În weekend, anticarii îşi dau întâlnire cu timişorenii la Iulius Mall, iar promoţiile estivale continuă la brandurile preferate.
Program cursuri la CCIAT, semestrul II
DIRECȚIA DE FORMARE ȘI PERFECȚIONARE PROFESIONALĂ PROGRAM CURSURI SEMESTRUL II 2018 CURSURI ACREDITATE ANC 1. AGENT IMOBILIAR 2. ARHIVAR 3. ARHIVIST 4. AUDITOR IN DOMENIUL CALITATII 5. COMPETENTE ANTEPRENORIALE 6. COMPETENTE INFORMATICE 7. CONTABIL 8. GESTIONAR 9. EXPERT ACCESARE FONDURI SI DE COEZIUNE EUROPENE 10. EXPERT ACHIZITII PUBLICE 11. INSTRUCTOR/ PREPARATOR FORMARE 12. INSPECTOR IN…
Apă caldă și rece oprite
Colterm anunță că, în vederea efectuării unor lucrări de reparații, va întrerupe vineri, 13 iulie, între orele 10 și 15, furnizarea apei calde și a celei reci hidrofor la CT Dragalina. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate Bulevardului Rebublicii (parțial), Bulevardului Gen. Dragalina și Splaiului N. Titulescu. De asemenea, în vederea executării…
Întreruperi de curent
E-Distribuție a programat vineri, 13 iulie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Intrarea A. Kathrein, Calea Șagului (p), str. O. Cotruș (p), orele 9 – 17; Mașloc – str. Principală din centru, partea stângă spre Alioș și spre stânga spre CAP, Honorici, Pădureni, fermele Stejarul Honorici, Ordos Honorici, Mecanizare Honorici, Colonia Pini, Ilie Pogănești;…