Terapie prin artă pentru copii și adolescenți, la Timișoara

La Timișoara se face terapie prin artă pentru copii și adolescenți. Art terapia este o metodă care utilizează procesele creative pentru a ameliora starea fizică, mentală și emoțională.

Asociația Sfera Timișoarei a demarat proiectul Art Therapy, un proiect de intervenție culturală co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria Timișoara. Astfel, până în luna octombrie, sunt organizate pentru copiii și adolescenții la sediul Centrului de Sănătate Mintală Timișoara, de două ori pe săptămână, ateliere de artă coordonate de Lorena Garoiu, împreună cu psihoterapeutul Veronica Cebuc, psihopedagogul Daniela Luca și dr. Liliana Nussbaum.

Arta are o valoare particulară pentru copiii căroroa deficiența le restricționează capacitatea de a participa la activități precum ar fi jocul sau sportul. Terapia prin artă, fie că este vizual-plastică, fie că utilizează alte mijloace de expresie (cuvântul, sunetul, gestul etc.) deblochează procesele psihice, avînd o valoare psihodiagnostică. Utilizarea unor teste precum cele utilizate in terapia prin pictură/desen: arborele, omulețul, casa, familia etc. furnizează informații prețioase asupra personalității copilului și adolescentului. „Prin intermediul acestui proiect vom acorda o șansă reală de integrare în societate a copiilor și tinerilor care suferă de tulburări psihice, dar care pot fi remediate. Arta este o metodă dovedit eficientă în procesul terapeutic al acestei categorii vulnerabile”,transmit orgnizatorii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9

SCM Politehnica Timișoara a început cu dreptul seria cu CS Vâlcea 1924 ce conteză pentru turul cu numărul trei (clasarea pe locurile 9-10) al fazei playout din Liga Națională de Baschet Masculin. A fost un meci de luptă, cu un ritm bun și cu un final strâns în fața publicului timișorean. Și din nou cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Nu trec decât câteva minute de la luarea de poziție a lui Alfred Simonis pe tema amenzii date de Garda de Mediu pentru bolovanii Primăriei și a venit prima reacție a conducerii municipalității. Viceprimarul Ruben Lațcău spune simplu: “Spațiul verde trebuie protejat”, prezentând mai multe imagini în care pe spațiul verde din jurul Castelului Huniade,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău ii răspunde instant lui Simonis. Îl acuză de distrugerea spațiului verde al orașului/Foto
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va implementa un sistem inteligent de monitorizare video de ultimă generație. Acesta presupune dotarea mijloacelor de transport în comun cu 90 de camere video cu dublă lentilă (bifocale), echipate cu tehnologie bazată pe inteligență artificială (IA). Noul sistem va asigura monitorizarea simultană a exteriorului și interiorului vehiculelor, inclusive a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călătorii din mijloacele de transport în comun vor fi supravegheați cu 90 de camere, conduse de AI
Alfred Simonis, șeful PSD Timiș și al Consiliului Județean Timiș, reacționează la acuzațiile lansate joi de către primarul Dominic Fritz, de execuție politică la comandă, după un control al Gărzii de Mediu. Iar răspunsul nu este deloc unul cu mănuși, așa cum Simonis ne obișnuise în ultima perioadă în relația cu primarul, pe care îl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După momentul “Garda de Mediu”, Simonis acuză conducerea Primăriei de victimizare
Cu toții în jurul mesei. De ping-pong! Având în vedere succesul de care s-a bucurat inițiativa de a pune la dispoziția studenților veniți la Biblioteca UPT o masă de tenis pentru relaxare în pauzele de învățare, în urmă cu doi ani a fost organizată prima ediție a Poli Ping Pong Challenge. Competiția s-a bucurat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții s-au relaxat la Poli Ping Pong Challenge, concurs a ajuns la cea de-a III-a ediție, la Biblioteca UPT
Începând cu data de 2 iunie, Primăria Timișoara pornește programul multianual de sterilizare gratuită a animalelor de companie. Prin acest demers se susține responsabilitatea față de animale și se reduce riscul abandonului. Programul este extins în acest an prin includerea pisicilor și devine accesibil tuturor timișorenilor, după eliminarea criteriului privind venitul proprietarilor. Mai mult, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează o nouă ediție a programului de sterilizări ale câinilor și pisicilor la Timișoara
Planul Urbanistic General, cel aflat în funcțiune din anul 2023, chiar dacă a fost contestat în instanță, urmează să fie actualizat. Primăria Timișoara a lansat o serie de întâlniri de lucru care vor sta la baza acestui proces de actualizare a Planului Urbanistic General (PUG), documentul care stabilește modul în care se va dezvolta orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea actualizarea PUG-ului aprobat în 2023, dar aflat în dispută în instanță
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.