Amenzi pentru clădiri în paragină, date în tot orașul. Proprietarii nu par impresionați

Peste 400 de amenzi au dat în acest an polițiștii locali, pentru timișorenii care nu-și întrețin imobilele. Acestea au fost împărțite în tot orașul, dar cele mai multe au fost „scrise” pe numele proprietarilor de clădiri din centrul istoric.

Polițiștii locali de la Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal continuă să urmărească felul în care sunt întreținute clădirile degradate din Timișoara. Acțiunile lor merg în două direcții: atât către imobilele aflate în zona istorică, cât și în cazul în care imobile de locuit sau în care funcționează societăți comerciale ajung să fie un pericol ca urmare a neîngrijirii și neluării măsurilor de îndepărtare a elementelor de pe fațade care pot cădea și accidenta pietonii. În ultima lună, agenții aplicat 25 de astfel de sancțiuni, de la începutul anului fiind date 109 sancțiuni atât pentru persoane fizice, cât și juridice. Acestea sunt cuprinse între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 1.500 și 2.500 lei pentru persoanele juridice. „Toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora. Cele 109 sancțiuni aplicate se adaugă celor peste 300 de procese verbale întocmite de polițiștii locali în cazul imobilelor din zona istorică”, au transmis reprezentanții PLT.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii

Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj

Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
SCM Politehnica Timișoara a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon competițional, unul extrem de încărcat, care marchează revenirea „alb-violeților” în cupele europene după o pauză de șapte ani. Staff-ul tehnic a creionat un program precompetițional intens, menit să aducă echipa la o formă maximă până la finalul lunii august. După perioada inițială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire
Aflat în campanie promo-politică, președintele Serbiei, Alexandar Vucic, s-a deplasat în urmă cu câteva zile la Vladimirovac, Alibunar, unde se află o important comunitate de români. Cu această ocazie el a spus că România ar fi acceptat, după 14 ani, construirea unui nou drum între Belgrad și Vârșeț. Ei bine, din declarațiile lui Vucic rezultă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României
Clujul va fi din nou exceptat de sezon regular în Liga Națională de baschet masculin, iar regulamentul în ceea ce înseamnă calificarea în play-out se schimbă, devenind mai dinamic. Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara debutează în noul campionat cu un meci pe teren propriu, pe 3 octombrie, împotriva formației CSM Târgu Mureș. Federatia Romana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet a Timișoarei știe cu cine va debuta în campionat. Se schimbă sistemul în prima ligă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.